I, Tonya (2017)

I, Tonya (2017)
Regia: Craig Gillespie
Scenariul : Steven Rogers
Distributia: Margot Robbie, Sebastian Stan, Allisson Janey, Julianne Nicholson

Filmul are la bază istoria reală a unei patinatoare – Tonya Harding (Margot Robbie), care a fost prima patinatoare din istoria Statelor Unite care a realizat un triplu axel (salt) într-o competiție oficială. Cu toate astea, faima în întreaga lume i-a fost adusă nu numai de performanțele sportive. Încă din startul carierei, ea s-a impus ca o figură scandaloasă, iar cel mai notoriu incident a fost atacul asupra unei concurente, Nancy Kerrigan, comis de soțul ei împreună cu un bodyguard. Bineînțeles, pelicula nu se limitează doar la acest episod, ci prezintă viața patinatoarei în întregime: copilăria dură și plină de lipsuri, eșecurile conjugale, certurile interminabile cu juriile competițiilor sportive și cu antrenorii.

Regizorul Craig Gillespie s-a remarcat în ultimii ani printr-o neliniaritate a stilului și a subiectelor abordate. Experimentând din plin cu genurile, inclusiv cu drama sportivă, acesta a găsit, în sfârșit, punctul de echilibru și a creat o operă cu adevărat ambițioasă: expresiv, semnificativ, amuzant și în același timp înduioșător de dramatic, filmul relevă istoria unei femei puternice, care a avut curajul și demnitatea să se ridice împotriva sistemului. Asemenea unui număr artistic pe gheață,  filmul devine tot mai energizant și mai înflărcat cu fiecare secundă ce trece, furia crește în progresie geometrică, pentru ca la final să atingă apogeul și să se prăbușească, întocmai ca un sportiv sleit de puteri, marcând finalul unei epoci.

Totodată, din dorința de a desființa clișeele și de a demonstra tuturor că „ I, Tonya” e mai mult decât un film șablonizat despre sport, s-a recurs la întreruperea regulată a expunerii prin interviuri, materiale din arhivă, voice-over etc. E o tendință lăudabilă, dar trebuie recunoscut că regizorul a exagerat cu inserările. Acest truc putea fi unul câștigător dacă se punea accentul anume pe interviuri și dacă erau prezentate toate punctele de vedere, astfel încât spectatorul să stea în dubii în privința vinovăției personajului. În loc de asta, interviurile nu fac decât să adauge un pic de umor și să consolideze idealizarea Tonyei. Creatorii peliculei au închis ochii la declarația sportivei că a participat la atac și că în repetate rînduri își propunea să o omoare pe Kerrigan sau cel puțin să-i taie tendoanele. Astfel, nu vedem decît imaginea romanțioasă a  Tonyei Harding, care încearcă să ne convingă că patinatoarea a fost doar o victimă a circumstanțelor.

Margot Robbie se agață de un rol bun și degajă dintr-o singură încercare toată energia acumulată, primind ovațiile absolut meritate. Coafura stupidă din anii ’90 și aspectul caricatural frânează transpunerea personajului, însă aici intervine energia sălbatică cu care Margot „s-a înfipt” în acest rol și care îl face deosebit. În același timp, Allison Janney, în rolul mamei-tiran, are o prestație de excepție, periodic lasând-o în umbră până și pe Margot și pretinde, fără nici un dubiu, un Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

În concluzie, dacă acest film a fost realizat, atunci a fost realizat cel puțin pentru ca Allison Janney să-și primească statueta binemeritată, iar Margot Robbie să treacă definitiv din categoria actrițelor cu potențial în categoria celora de prim rang. În pofida carențelor și a episoadelor duse pînă la absurd, „I, Tonya” rămâne în memorie prin energia sălbatică, disperată pe care o emană, energie atît de necesară în ziua în care cinematografia devine tot mai moderată și mai îngăduitoare.                                                                                                             

Nota: 8/10