Filme Filme asiatice

Horror sângeros: Navă la Busan (2022)

Neugdaesanyang (2022) – Navă la Busan
Regia: Kim Hong Sun
Distribuția: Seo In-Guk, Jang Dong-yoon, Jung So-min

Cei care se vor încumeta să vadă ‘Project Wolf Hunting’ (titlul original este ‘Neugdaesnyang’), filmul din 2022 scris și regizat de regizorul corean Kim Hong Sun, au șanse bune să vadă filmul cel mai sângeros sau unul dintre cele mai sângeroase filme pe care le-au văzut vreodată. Și totuși nu este vorba doar despre un film care se adresează amatorilor de filme violente de acțiune și/sau horror. ‘Project Wolf Hunting’ este și un film care confirmă îndrăzneala și creativitatea cineaștilor din Coreea de Sud, capacitatea lor de a combina și transcende genurile și de a face filme interesante, care nu se sfiesc să fie extreme sau bizare.

Câteva zeci de prizonieri și prizoniere, încătușați și păziți de un detașament de gardieni și polițiști înarmați până în dinți sunt extrădați din Filipine spre Coreea de Sud la bordul unui vapor de mărfuri. Deținuții planifică și execută o evadare spectaculoasa și preiau controlul vasului. Este vorba despre criminali și ucigași dintre cei mai cruzi, așa încât revolta este de la început violentă și luptele dintre paznici și deținuți fac numeroase victime. Nu trece mult timp însă și cu toții își vor da seama că au de înfruntat un pericol comun, și mai mortal decât rivalitățile dintre ei. Vaporul transportă un pasager secret de un tip cu totul special, o mașină de ucis cu forțe care par supranaturale. Acesta se va elibera și se va dezlănțui ucigând tot ce îi iese în cale. În acest timp, de departe, un centru de comandă supraveghează vaporul, până când orice legătură de comunicații este tăiată.

‘Project Wolf Hunting’ navighează (ca să folosesc o exprimare adecvată) între genurile cinematografice. În prima jumătate de oră, ceea ce reprezintă cam un sfert din durata filmului, cunoaștem personajele, polițiștii, deținuții, echipajul, oamenii din centrul de comandă. Apoi începem să-i pierdem unul câte unul în violența care se dezlănțuie. Ceea ce începuse ca un thriller psihologic se transformă într-un film de acțiune în jurul unei revolte a deținuților, pentru a se termina în pur horror. Există și o explicație a ceea ce se întâmplă, o combinație de fapte din istoria violentă a Asiei din timpul celui de-al doilea război mondial cu experiențe pe prizonieri care sunt preluate în epoca noastră de marile concerne și de armate. Totul are logică și este bine filmat. Cei care nu resping violența ca divertisment cinematografic au șanse bune că acest film să le placă. Finalul deschide premizele unor urmări, așa încât s-ar putea să mai auzim despre ‘Project Wolf Hunting’.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.heavenofhorror.com/reviews/project-wolf-hunting-south-korea/)

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (8 – 14 septembrie 2014)

Dan Romascanu

O revenire imposibilă: Fedora (1978)

Dan Romascanu

Realism și suprarealism: Biutiful (2010)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult