Le boucher (1970)
Regia: Claude Chabrol
Distribuția: Stéphane Audran, Jean Yanne, Antonio Passalia
Dacă Alfred Hitchcock ar fi făcut un film de gen mistery thriller a cărui acțiune să se petreacă într-un sat francez, cred că acesta ar fi fost ‘Le Boucher’. Hitchcock, după cum se știe, nu a făcut un asemenea film, dar poate a apucat să vadă filmul lui Claude Chabrol din 1970. Cred că a avut toate motivele să fie mândru de discipolul său. ‘Le Boucher’ este un film de atmosferă, perfect construit și jucat, un thriller atipic, în care există cadavre și o anchetă polițienească, dar în care tensiunea se construiește psihologic, în relația dintre un bărbat și o femeie. Și da, femeia este blondă.
Helene (Stephane Audran) este învățătoare într-un mic și pitoresc sat francez (există sate în Franța care nu sunt pitorești? Nu în filme în orice caz). Cu vreo zece ani în urmă avusese o dezamăgire în dragoste și s-a decis sau s-a resemnat să rămână singură, dedicându-și toată viața elevilor, locuind chiar în clădirea școlii. Popaul s-a întors după 15 ani destul de traumatici petrecuți în armată, și a preluat măcelăria tatălui sau. Între cei doi se înfiripă o relație platonică. Dorința plutește în aer, dar nu este niciodată consumată. Diferența de statut social poate are un rol, hotărârea lui Helene de a fi singură este altă cauză. Există vreo legătură între această legătură ciudată și seria de crime care începe să tulbure satul și împrejurimile, în care femei tinere mor înjunghiate?
Filmul are tensiune și consistență. Cele două personaje ni se dezvăluie treptat, traumele fiecăruia dintre ei se întâlnesc într-o combinație toxică, și ceea ce ar putea fi o idilă între un bărbat și o femeie din clase sociale diferite se îndreaptă spre ceva foarte diferit și foarte periculos. În aparență relația avansează monoton, platonic, puțin plictisitor. În realitate, fiecare dintre cei doi alunecă spre prăpastie, fiecare în felul sau. Filmarea este splendidă. Muzica (Pierre Jansen) este permanent disonantă cu cadrele liniștite, întrerupte doar de sirenele poliției, clopotele bisericilor și … un menuet. Ea crează o stare de neliniște pe care o amplifică în continuare. Fiecare scenă este la locul ei. La început asistăm la o nuntă în sat, oarecum în spiritul realismului italian. Urmează o scenă lungă dintr-un singur cadru (tehnică Nouvelle Vague) în care cele două personaje, ușor amețite, merg în sat de la nuntă spre școală unde locuiește Helene, scenă în care cei doi eroi încep să ni se dezvăluie. Nu pot descrie toate scenele antologice, dar mai sunt câteva.
Școala are desigur, o scară interioară, ca în multe filme ale lui Chabrol. Obiecte mărunte joacă un rol important. Fiecare are rolul sau și contribuția sa la edificiul filmului. Stephane Audrane (soția lui Chabrol din acea perioada) realizează unul dintre cele mai bune roluri ale sale. Partnereul ei este Jean Yanne, un actor mai puțin celebru, foare bine distribuit însă in acest rol. Mulți critici consideră ‘Le boucher’ ca fiind cel mai bun film al regizorului. Personal nu am văzut decât câteva filme ale lui Chabrol, așa încât opinia mea nu este suficient de educată. Am multe motive să cred că au dreptate.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
