Possession (1981)
Regia: Andrzej Zulawski
Distribuția: Isabelle Adjani, Sam Neill, Margit Carstensen
Frumusețea universului cinematografic este că este suficient de mare pentru a permite explorarea și chiar descoperirile. Mărturisesc că nu știam nimic despre regizorul polonez Andrzej Zulawski. Filmul său din 1981, „Posesiunea” (‘Possession’), mă aștepta o vreme pentru vizionare, iar surpriza a fost uriașă. Iată un cineast puternic și original din țara lui Wajda și Polanski, puțin mai tânăr decât ei, a cărui existență si filmografie o ignoram total. „Posesiunea” este o operă îndrăzneață, violentă și provocatoare, care a șocat publicul la lansarea sa. A fost clasificat greșit, deoarece refuză să stea într-un raft bine definit, în timp ce Zulawski jonglează cu genurile. Se anticipează tendințe care vor fi vizibile, dar nu finalizate, acceptate chiar și câteva decenii mai târziu. Include multe colțuri ascunse și cifre secrete care pot fi decriptate numai prin referiri la biografia personală a regizorului. Nu este ușor de urmărit, nu numai din cauza cantității mari de imagini șocante, ci și pentru că lui Zulawski nu îi place și nu-i pasă să explice tot ceea ce arată pe ecran. Se bazează pe noi, spectatorii, pentru a fi suficient de deștepți și pentru a umple lipsa cu propriile noastre imaginații. Sau de groază.
‘Possession’ începe ca un film despre o căsnicie care se destramă. Suntem încă în deceniul lui ‘Scene dintr-o căsătorie’ și ‘Kramer vs. Kramer’. Imediat însă ne dăm seama că despărțirea dintre omul de afaceri (sau poate spionul) Mark (Sam Neill) și frumoasa sa soție Anna (Isabelle Adjani) nu va fi o despărțire ușoară, că în spatele motivelor aparent banale (bănuiala de infidelitate a soției) se ascunde ceva mult mai malefic legat de personalitatea Annei și de forțele care au pus stăpânire asupra ei. Povestea alunecă rapid în violență, dar mai ales în supranatural, și nu voi spune mai mult aici decât că Zulawski a apelat în acest film la serviciile lui Carlo Rambaldi, creatorul de extratereștri și de monștri care a contribuit la ‘look’-ul unor filme ca ‘E.T.’, ‘Alien’, ‘Dune’ și câteva serii King-Kong. Isabelle Adjani realizează în acest film unul dintre cele mai intense roluri ale carierei sale. Sper că informațiile despre tentativa ei de sinucidere la sfârșitul filmărilor au fost doar zvonuri, dar ele nu mă miră. Sam Neill mărturisesc că nu se afla pe lista preferaților mei până acum, dar creația sa din acest film i-a crescut mult ratingul. Nu pot să nu-l remarc și pe actorul german Heiz Bennent, care jucase deja în filme ale lui Bergman și Truffaut, într-un ambiguu și memorabil rol al amantului care completează triunghiul.
Cred că ‘Possession’ este un film care nu poate fi înțeles complet fără referințe la biografia personală a regizorului sau. Zulawvski trecuse el însuși printr-un divorț traumatic și pare să-și exorcizeze sentimentele prin întâmplări și imagini șocante aparținând extremelor repertoriului filmelor de groază. Diavolul este însă prezent și sub o altă încarnare în film. Mi-a luat ceva timp până când mi-am dat seama că acțiunea se petrece în Berlinul împărțit din perioada războiului rece. Prezența diavolului este explicită în scenele de groază și implicită în locație, apartamentul în care se petrec o mare parte din orori fiind plasat chiar lângă zid, cu vedere spre lumea comunistă pe care Zulawski fusese nevoit să o părăsească pentru a crea în libertate. Producția este internațională, filmul se petrece și este filmat la Berlin de un regizor polonez, eroii principali sunt actori din Franța și Noua Zeelandă, iar admiratorul cel mai mare este italianul Dario Argento, care cred că ar fi semnat fără ezitare filmul. ‘Possession’ este un film care câștigă în perspectivă istorică. Spectatorul de astăzi poate vedea in el un precursor (dar nu unul mult mai delicat) al unor producții extreme ca ‘Antichrist’ al lui Lars von Tier. Pentru cei care nu se tem de scenele tari este însă și o combinație originală dintre filmele de artă și cele de gen horror.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
