Gambit (2012) – Răzbunare cu stil
Regia: Michael Hoffman
Distribuția: Colin Firth, Cameron Diaz, Alan Rickman, Stanley Tucci
Dacă tot s-a terminat sezonul Oscarurile, ce s-au gândit producătorii de film? Hai să începem marea spălare de creieri și să oferim filme care nu le oferă spectatorilor posibilitatea de a gândi, ci doar hohote de râs prostești pornite din senin, nu din creier, ceva adrenalină, 3D sau vampiri că tot s-a terminat (sau nu?) seria Twilight… În acest trend, ne vom situa, cu prea puține excepții, din păcate, până spre anul viitor, când o vom lua de la capăt. În acest trend, se situează multe din premierele acestei perioade, fie că vorbim de Oz, de prezentul Gambit sau de viitorul Warm Bodies. Gambit s-a dorit o comedioară cu stil, cu o distribuție plină de actori talentați (cu talentul deja dovedit), cu niște scenariști celebri și buni (da, despre frații Coen vobesc), dar nu i-a ieșit nimic sau aproape nimic.
E greu să descrii acțiunea fără să desconspiri aproape întreg filmul, aceasta fiind liniară, previzibilă și care nu ne pune în încurcătură aproape în niciun moment. De altfel, chiar mă întrebam în timpul filmului: erau adormiți frații Coen când au scris scenariul sau pur și simplu ajungem la concluzia că și cei mai buni oameni de cinema pot fi cumpărați de bani mulți sau lipsiți dintr-o dată de orice formă de inspirație? Asta pentru că în acest film găsim, neinspirat, referiri la comedii mult mai bune, chiar dacă nici acestea capodopere, precum ”What’s Up, Doc?” (1972) sau ”Bean” (1997), care se ocupă mai mult sau puțin la același subiect: o valiză pierdută, un tablou inestimabil, câteva personaje care se întrec în încurcături.
Harry, un angajat fidel, dar care vrea să iasă de sub tutela șefului său excentric, dorește să se răzbune pe acesta (de ce ar fi asta o răzbunare) încercând să îi vândă un tablou fals de Claude Monet. Care, normal, era căutat de șef de zeci de ani, din vremea când a început să colecționeze tablouri. Nu are nevoie decât de un scenariu aproape neverosimil, de un tabloul falsificat cu talent și de câteva ajutoare: un prieten care îl însoțește peste tot și de o femeie perfectă și prostuță, capabilă să joace un rol de bogătașă: ea este PJ Puznowski, care se fotografiază cu tabloul, vine la Londra și scenariul pare să meargă. Până este dat complet peste cap…
Dacă se mai salvează cumva acest film, este prin intermediul distribuției: chiar dacă Stanley Tucci are o apariție mai degrabă episodică, iar Cameron Diaz e egală pe tot parcursul filmului (și încă foarte frumoasă la vârsta ei, părerea mea), ceilalți doi actori fac deliciul anumitor scene. Alan Rickman este șeful ”dur, dar maleabil/Iubitor de arte, suflet de contabil” (cum frumos spune într-un cântec Alexandru Andrieș) și încearcă, cu abilitate, dar fără succes, să achiziționeze tabloul mult-dorit, nu are încredere în nimeni, dar este acaparat de prima femeie care îi apare în cale. Pe de altă parte, chiar dacă nu sunt un simpatizant obișnuit al lui Colin Firth, aici se descurcă onorabil, potrivindu-se foarte bine rolului unui bărbat timid și ambițios, care nu are decât o țintă: banii. De departe, el este cel mai amuzant, iar scena filmului (acea încurcătură din hotel, cu un Colin în boxeri :D) este în întregime a lui.
În rest, un film care dezamăgește, care amuză prea puțin sau deloc, care nu are nici sens, nici scenariu și nimic de transmis spectatorilor. În afara de picioarele lui Cameron Diaz și ale lui Colin Firth, vă spun sincer că nu aveți alt motiv să îl urmăriți…
Alte impresii: Anzhela.
Nota: 4/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=rL9ZTV95QdY’]
5 comments
incep sa regret ca i-am dat nota 5 dupa ce am citit cronica ta:))) nici macar distributia nu salveaza haosul, dar da, ai dreptate. actorii sunt frumosi. macar pentru asta sa il vedem. dar nu e chiar o suparare daca sari peste vizionarea lui 😀
Totuși, i-am dat 4 :))
La altele am dat și mai puțin. Au început să mă obosească filmele astea, cred că mă refugiez o perioadă în niște clasice…
Tocmai ce l-am vazut si eu si am de gand sa-i fac o micuta cronicuta.
Eu nu l-as considera chiar liniar sau previzibil, totusi, insa daca vii ca si fan al fratilor si cu asteptari, atunci da, risti sa fii dezamagit – e clar ca ei pot mai mult si mai bine iar Gambit te cam dezumfla.
Mare greseala, din punctul meu de vedere, e distributia Cameronei Diaz in film care reuseste sa-l tranteasca big time. Nu mi-a placut nicio secunda jocul ei chinuit si anevoios, accentul parca ii dadea crampe stomacale si nu a reusit niciun moment sa ma faca sa cred in personajul ei.
Eu ii dau totusi un 6 pentru ca nu e chiar atat de slab, insa ii lipseste cu desarvarsire rasturnarile de situatie specifice fratilor Coen.
P.S. e pacat totusi ca un film de-al lor sa fie mai slab cotat decat multe alte porcarioare stupide, extrem de previzibile si cu un umor care vizeaza debilitatea(vezi Identity thief).
Dacă te referi că nota este mai mică decât cea la recenzia de la Identity Thief tot de la noi de pe blog, explicația este că recenziile au fost făcute de editori diferiți. Nu am impus niciodată aici, la cei 9 editori, un sistem de notare, fiecare notă vine după niște impresii personale, subiective. Recenzia la The Gambit e făcută de mine și mi-a displăcut atât de mult, încât i-am dat 4 (făcând o diferență între This is 40 – nota 3 și Oz 2012 – nota 5). Eu nu am văzut Identity Thief 🙂
Eu sunt fan Cameron Diaz (nu că ar avea cine știe ce talent, dar îmi e simpatică). Dar așa e, în filmul ăsta, e un mare fiasco, deși nici nu o ajută scenariul…
Nu ma refeream la recenzia facuta la film pe situl vostru. Nu am citit-o pentru ca nu m-a interesat filmul. 🙂
Am fost „nevoit” sa vad filmul si am vazut ca pe imdb.com e notat mai bine decat Gambit (la fel si This is 40) si mi se pare cumplit de trist faptul ca aceste doua porcarioare au parte de note mari (note care te pot face sa te duci sa le vezi sau sa le cumperi) iar un film care este cat de cat decent, mult mai ok decat cele doua enumerate mai sus, sa risti sa-l treci cu vederea, tot datorita notelor sau recenziilor.
Intr-un fel e bine ca lumea este critica cu cei buni si care pot mai mult, insa, din pacate, astfel poate creste vizibilitatea unor nimicuri (care sunt cotate bine datorita unor voturi date in nestire de tot felul de zapaciti). Din pacate este un cerc vicios, cerc care, cred ca poate fi inchis doar intr-o comunitate de cinefili cu o oarecare educatie, intelegere si simt critic obiectiv.