Titane, Franța 2021
Regie: Julia Ducournau
Distribuție: Vincent Lindon, Agathe Rousselle, Dominique Frot, Garance Marillier
Rar mi se întâmplă să urmăresc un film și să simt nevoia să fac pauze, ba chiar să îl văd în mai multe reprize. Lucrul acesta se întâmplă fie dacă vorbim de o peliculă foarte slabă din punct de vedere artistic, fie dacă informația primită de dincolo de ecran este atât de grea, de complicată, de dură încât nu pot să duc totul dintr-o singură sesiune de privit. Este cazul celui mai recent film văzut în urmă cu puțin timp, Titane. Considerat cea mai șocantă realizare cinematografică franceză și internațională din 2021, filmul regizoarei Julia Ducournau este, așa cum a fost deja declarat, o „arie de foc și metal”. Mi-a plăcut foarte mult această sintagmă metaforică, prin ea oglindindu-se întreaga esență a peliculei care a câștigat deja Palme d’Or la Cannes 2021 și care va reprezenta Franța la Premiile Oscar din iarna lui 2022.
Da, șocant este cuvântul care poate descrie această experiență vizuală extremă. Și nu doar atât. Aș putea adăuga și epitete ca neașteptat, flamboiant, exagerat, dar totuși delicat, pe alocuri amuzant într-un mod deloc obișnuit, aspru și catifelat, în același timp. Cred că cel mai bun substantiv care ar descrie Titane ar fi „paradox”. Căci Julia Ducournau reușește să îmbine într-o oră și jumătate stări, sentimente, imagini și muzică ce te lasă fără cuvinte și care te aruncă, deopotrivă, într-o luptă continuă cu tine însuți, într-o sfâșiere dintre acceptare și dezgust. Vorbim, desigur, de un experiment cinematografic ce pune accentul pe șocul vizual și spiritual, totodată.
Se spune că au existat chiar cazuri de spectatori care au leșinat la primele vizionări cu Titane. Și nu este deloc de mirare, căci amalgamul creat de povestea uimitoare cu tentă SF a tinerei Alexia și alegerea imaginilor care să nareze această istorie dubioasă poate crea celor slabi de înger și de stomac o stare cel puțin ciudată. Chiar și eu, care sunt obișnuit deja cu tot felul de experiențe cinematografice din ce în ce mai ciudate, nu pot să spun că am avut parte de o oră și jumătate prea liniștită. Dimpotrivă – așa cum am menționat și la început, am fost nevoit ca după jumătate din desfășurarea haosului ordonat de pe ecran să apăs butonul de pause și să reiau vizualizarea a doua zi. Cred că acest aspect dă o măsură a nivelului de duritate pe care îl atinge creația Juliei Ducournau.
Desigur că succesul la public a unui asemenea film nu este tocmai ceva garantat. Dacă anumiți critici cu inimile și mințile deschise apreciază pelicula regizoarei franțuzoaice ca fiind inovator în ceea ce privește filmografia europeană și universală, audiența de care va avea parte Titane cu siguranță nu va fi una numeroasă. Puțini vor înțelege că, de fapt, în spatele nebuniei prezentate într-o succesiune rapidă de imagini care mai de care mai stranii și mai dureroase, se află un nou strigăt pentru libertate a femeii. Poate părea deplasat, însă cred că filmul realizat de Julia Ducournau reușește să vorbească despre feminitate, despre puterea sexului frumos, despre iubire și despre drepturile femeii mai bine decât multe alte opere vizuale feministe ce au căzut deja în desuetudine. De altfel, consider că noua producție franceză este, de fapt, un manifest, atât din punct de vedere social, cât și artistic. Și, tocmai din acest motiv, nu va fi gustat decât de un segment foarte strâns de public – aceia ce nu au probleme în a privi scene de o cruzime și o violență cum rar ți-e dat să întâlnești într-un film, dar și aceia care vor pricepe însemnătatea înlănțuirii acestor scene spre a istorisi arcul vieții personajului principal. Regizoarea însăși descrie în doar câteva cuvinte subiectul filmului ei astfel:
După o serie inexplicabilă de crime atroce, un tată este reunit cu fiul său dispărut în urmă cu 10 ani. Titanium: un aliaj metalic foarte rezistent la căldură, coroziune și tracțiune de înaltă forță.
Scurt, concis, obiectiv. Pot părea niște fraze fără sens, și totuși aceste cuvinte descriu cât se poate de exact povestea Alexiei, femeia care în urma unui accident din copilărie, se alege cu o placă de titaniu introdusă în craniu, acest lucru ducând la o desfășurare tumultoasă de acțiuni mai mult sau mai puțin ciudate de-a lungul unei ore și jumătate. Am spus deja mai sus că filmul are tente puternice de science fiction, iar acest aspect rezidă în detaliul semnificativ al plăcerii de a face dragoste cu mașini pe care personajul principal îl dezvoltă la maturitate. De altfel, dintr-o astfel de uniune fizică improbabilă rezultă o mică sămânță umanoidă în care viața se întrepătrunde cu artificialul, cu metalul și cu focul. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu nașterea unei ființe umane puternice, pasionale, dar totuși foarte ușor maleabile. Ce metaforă importantă și frumoasă și cât de ingenios a știut Julia Ducournau să o învelească într-un mod cu totul neașteptat. Nu este de mirare faptul că juriul Festivalului de la Cannes a ales să-i acorde marele premiu și nici că Academia Americană de Film a decis că Titane va fi titlul care va reprezenta Franța la Gala Premiilor Oscar pentru 2021.
Poate că această peliculă nu este pentru oricine. Poate că pentru mulți dintre cei care vor citi această recenzie, creația Juliei Ducournau nu va părea altceva decât o isterie vizuală fără cap și coadă. Poate că mulți vor ridica o sprânceană, întrebându-se de ce am ales să îmi pierd timpul urmărind un astfel de film și apoi scriind despre el. Tuturor acestora le spun că dacă vor să înțeleagă toate acestea, trebuie să-și ia inima în dinți, să se pregătească sufletește și să privească timp de o oră și jumătate acest experiment cinematografic puternic, pătrunzător, arzător și delicat, totodată. Rupeți-vă doar 90 de minute din timpul vostru și acordați o șansă unui film de artă contemporan. Poate nu vă va plăcea. Poate nu îl veți înțelege după prima vizionare. Dar cu siguranță nu vă va lăsa indiferenți și vă va ridica numeroase întrebări. Și cine a spus că din când în când o asemenea experiență nu este benefică?!
Din 3 decembrie, în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.
