Five Minutes of Heaven (2009)
Regia: Oliver Hirschbiegel
Distributia: Liam Neeson, James Nesbitt, Anamaria Marinca
Imi este foarte greu sa inteleg goana regizorilor, scenaristilor si marilor firme producatoare de filme dupa tot felul de subiecte greu inteligibile chiar daca, recunosc, exista o multitudine a gusturilor si perceptiilor, bine definite de celebrul dicton latin de gustibus non discutandum. Totusi, atunci cand ai sansa de a studia cu atentie istoria iti dai seama ca aceasta ofera un numar imens de posibilitati de ecranizare, sute de mii de povesti mult mai interesante, in genere, decat ceea ce scenaristi platiti regeste incearca sa redescopere caci ceea ce misca sufletul omului este mai degraba ceea ce s-a intamplat cu adevarat, ceea ce au trait pe pilea lor bunicii, strabunicii sau alti stramosi de-ai nostri decat universuri artificiale, bine condimentate de corectitudinea politica. Aceasta parte a cinematografie uita faptul ca aceasta moda este recenta iar in trecut nu se dadea nici o ceapa degerata pe aceste principii egalitariste.
Povestea filmului “Five minutes of heaven” este atat simpla cat si complicata, in acelasi timp. Filmul este relativ scurt (89 minute!) caci un film bun nu are neaparata nevoie sa se intinda pe doua ore si jumatate de pelicula! Sirul narativ este simplu dar si complicat pentru ca aproape totul in Irlanda de Nord este atat simplu cat si foarte, foarte complicat. Fara cunostinte temeince de istorie irlandeza iti e greu sa descifrezi labirintul interconfesional. Alistair Little (Liam Neeson) era in 1975 un tanar protesant de 17 ani care, prins in vartejul razboiului civil din Ulster (The Troubles– un termen vag care desemneaza o lunga perioada din istoria sangeroasa a Irlandei de Nord dar nu numai – atentatele au avut loc si in Republica Irlanda cat si in Anglia) decide sa isi aduca si el contributia la apararea teritoriul protestant dintr-o mica localitate, Lurgan (23.00 locuitori in 2001) din comitatul Armagh.
Se inroleaza in una din temutele grupari paramilitare protestante al caror principal tel era represiune anticatolica aleatorie, Ulster Volunteers Force (UVF). Chiar daca scopul declarat al U.V.F. era acela de a-i combate pe voluntarii republicani ai IRA, doua treimi din cele 481 de victime ale gruparii au fost civili catolici alesi la intamplare, represalii pentru diverse atacuri ale I.R.A. Dovada “vitejei” membrilor UVF este data si de faptul ca doua atentate organizate in Sudul Irlandei, la Dublin si Monagahn, au facut 33 de morti, fiind printre cele mai sangeroase din timpul The Troubles. Alistair Little decide ca venise timpul sa fie barbat adevarat. Isi doreste pretuirea vecinilor, viseaza sa intre in pub-ul protestant din colt si sa fie batut pe umar prieteneste, sa i se faca cinste, sa fie felicitat, admirat, sa castige pretuirea fetelor si, in acele vremuri tulburi, cea mai sigura cale era aceea de a ucide un catolic. Pe fratele lui Joe Griffin. Evident, Little are o justificare: un muncitor protestant de la o fabrica a fost amenintat si “rugat” sa plece de catre IRA fapt ce trebuia pedepsit indiferent daca Little afla ca oricum fratele lui Joe Griffin dorea oricum sa plece din acea fabrica pentru a-si deschide o mica afacere. Nu conta, o marturiseste franc si Little dupa 25 de ani. Adolescentul protestant isi duce la bun sfarsit eroicul gest sub ochii pustiului Joe Griffin care batea mingea in fata casei. Fratele lui este impuscat de trei ori prin geam. Inevitabil, dezastrul se abate asupra familiei Griffin: tatal sufera un atac de cord dupa sase luni de la uciderea fiului, un alt frate mai mare moare in urma unei supradoze iar mama il invinovateste timp de 33 de ani pe Joe Griffin ca nu a facut nimic, o vina care i-a macinat intreaga viata.
Dupa Acordurile de pace din Vinerea cea Sfanta (The Good Friday Agreements) o pace durabila se intiuie. Insa ranile sunt mult mai greu de vindecat iar imaginile din Belfast sau Lurgan o dovedesc: aceeasi impartire simbolica intre cele doua tabere, aceleasi fresce murale imense, aceleasi steaguri fluturand deaspura caselor pentru a demarca in mod simbolic apartenta cartierelor si proprietarilor (tricolorul irlandez pentru comunitatea republicana-catolica sau The Union Jack, crucea Saint Andrews pentru cea protestanta si unionista). O televiziune are initiativa de a-i aduce pe cei doi, dupa 25 de ani, fata in fata, pentru a marca suplimentar reconcilierea, probabil inspirata si din modelul comisiilor de reconciliere din Africa de Sud in care se intalneau fostii tortionari albi ai regimului apartheid si victimele lor (africanii de culoare ai ANC). Protestantul Little se caieste dar o duce bine caci, dupa ce a petrecut 12 ani in inchisoare a fost eliberat ca urmare a Acordurilor din 1998 care prevedeau si amnistierea tuturor paramilitarilor incarcerati, atat protestanti cat mai ales catolici (membrii IRA), cutreiera lumea consiliind psihologic victimele violentelor (in Romana inca nu a ajuns moda cursurilor Conflict Resolution care este foarte raspandita in Occident). Catolicul Griffin nu poate uita si chiar daca accepta intr-o prima faza confruntarea o face mai degraba in ideea de a-i infige un cutit in inima pentru a-si avea si el my five minutes of heaven.
In aceasta derulare a povestii apare si actrita romanca Ana Maria Marinca ce a primit rolul unei asistente de platou de origine rusa (!!) originara din Vladivostok (i-ar fi pasat cuiva daca era din Romania?Ar fi avut vreo importanta? A se vedea si rolul lui Dragos Bucur din The Way back care joaca rolul unui sarb!)). Intalnirea nu are loc pana la urma in vila aleasa drept platou de filmare pentru ca Griffin nu poate rezista tensiunii ci in locul unde a avut loc crima, in casa familiei Griffin, acum parasita, din oraselul Lurgen. Traditional si tipic irlandez, cei doi se incaiera dar reusesc sa nu se omoare ! Little este totusi obsedat de crima din trecut, bantuit de privirea pustiului care-l privise cum ii ucidea fratele. Cheia filmului este aruncata la final cand Griffin il suna pe Little si-i spune sec nu ca l-a iertat cum s-ar astepta publicul, crescut in lacrimogenele filme americane, ci doar ca a trecut peste acel eveniment. Conersatia este scurta, mesajul clar urmat de o inchidere brutala a telefonului. Explicatia lui Little (Liam Neeson ) este general valabila si se rezuma in jurul urmatoarei idei : nu-i lasati pe oameni sa adere la grupuri ideologice sau nu. Atunci cand au facut-o deja este prea tarziu caci ei inceteaza sa mai gandeasca cu propriul cap, gasind intotdeauna justificari pentru a comite acte reprobabile (a se vedea violentul spirit de turma al galeriilor de fotbal atat din Romania cat si din intreaga lume!)
De notat este si faptul ca Liam Neeson joaca rolul unui paramilitar protestant avand in vedere ca el este de confesiune catolica din Irlanda de Nord dar si faptul ca este frapant accentul irlandez identic pe care-l au cele doua traditii. Un observator neutru s-ar astepta ca tabara protestanta, unionista si loialista sa vorbeasca o engleza mult mai britanica decat este cazul in realitate. Un film care ridica multiple problematici de la aceea a vinei umane fata de comiterea unei crime care, asa cum spune si Liam Neeson nu se uita niciodata pana la capacitatea oamenilor de a ierta, de a trece peste uratul din trecut pentru a construi un altfel de viitor. Intr-adevar “To face the future, they must face to past”(afis).
