Bob le Flambeur (1956)
Regia: Jean-Pierre Melville
Distribuția: Roger Duchesne, Isabelle Corey, Daniel Cauchy
Dramele criminale și poveștile cu gangsteri au devenit unul dintre genurile de succes ale cinematografiei americane în timpul celui de-al doilea război mondial și în anii imediat următori. În Franța proiectarea filmelor americane fusese interzisă în timpul ocupației germane, ceea ce doar a accentuat setea pentru cinematografia de peste ocean și cam pentru tot ce era american în anii imediat următori sfârșitului războiului. Francezii aveau să fie cei care au găsit cuvintele potrivite pentru a da un nume acestui stil cinematografic – film noir. Între regizorii francezi admiratori ai filmelor americane, Jean-Pierre Melville a fost probabil cel mai fascinat dintre toți, a importat și adaptat genul și i-a dat o tentă franceză de neconfundat. ‘Bob le Flambeur’ realizat în 1956 (având pe generic numele simplu Melville) este unul dintre filmele de referință ale carierei sale, un film care conține și multe dintre elementele cinematografice ale școlii care cu câțiva ani mai târziu avea să primească numele de Nouvelle Vague.
Povestea realizării filmului este și ea foarte interesantă. Melville a fost nu numai un regizor talentat, dar și un precursor a ceea ce astăzi numim cinematografie independentă. Cauza independenței sale era însă destul de prozaică. În urma unui conflict cu sindicatele din industrie, a fost nevoit să-și realizeze filmul pe un buget foarte redus, cu actori aproape amatori sau în orice caz neplătiți, cu camere mobile, căci cele fixe costau prea mult, pe străzile Parisului căci nu avea fonduri pentru studiouri etc. Rezultatul este original și remarcabil. ‘Bob le Flambeur’ este biografia unui gangster – gambler cu inima bună, care își riscă în tot felul de jocuri de noroc sau pariuri la cursele de cai nu numai banii pe care îi are sau nu îi are, ci și propria sa viață și pe cei din jur.
Rolul lui Bob este jucat de Roger Duchesne, care, ca și eroul filmului, își avusese perioada de glorie cu vreo 20 de ani înainte. Ostracizat de bănuieli de colaborare cu ocupanții germani în timpul războiului nu jucase nimic de peste un deceniu. Melville (care era de altfel evreu) îi dă ocazia reîntoarcerii pe ecran și a interpretării unui penultim rol al carierei sale. Sunt sigur că Belmondo (care debuta în același an) a văzut acest film. Are chiar și o scenă în care eroul se privește în oglindă. Lui Duchesne ii da replica Isabelle Corey, o tânără frumusețe de 16 ani, care mi-a amintit de Brigitte Bardot (cu care avea să joace peste un an în ‘… și Dumnezeu a creat femeia’ a lui Vadim), dar care a avut mai puțin noroc în carieră, poate tocmai deoarece semăna prea mult cu celebra vedetă. Scenele cele mai reușite sunt filmările în Montmartre și în jur de Place Pigalle, și câteva dintre dialogurile între gangsteri sau cu polițiștii care se integrează bine în atmosfera. Dramaturgia este mai puțin reușită, intriga are destul de multe tare, mai ales psihologice. Filmul rămâne in amintire in special prin interpretarea lui Duchesne și imaginile – document ale unui Paris interlop plin de farmec.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
