Secretul fericirii (2018)
Regia: Vlad Zamfirescu
Scenariul: Alexandru Popa
Distributia: Vlad Zamfirescu (Tom), Irina Velcescu (Ana), Theo Marton (David)
Producator: Cristina Dobritoiu
Produs de: Movie Production Entertainment
Nu sunt dintre cei care stramba din nas! Merg la filme romanesti! Documentare si artistice! In ultimii ani, atat tematica propusa, cat si calitatea artistica este in crestere. Parerea mea! Nu ma sfiesc sa o recunosc in cronicutele publicate pe blogul acesta si imi trimit insistent cunostintele si prietenii sa vada filmele romanesti! Ele vorbesc despre viata noastra in contextul Romaniei de astazi, cu conexiuni la toate cate se intampla in lume, la tot ceea ce inseamna omul, cu bune si cu rele.
“Secretul fericirii” sau al nefericirii, as spune ca se incadreaza perfect tematic in miezul frazei anterioare. Si este un film al naibii de bun si de bine facut.
Chiar daca m-a dus cu gandul (in contextul socio-politic al ultimelor zile) la sintagma “familia traditionala si valorile ei perene”, amintindu-mi de filmul lui Paolo Genovesi – “Perfetti sconosciuti” (2016) sau la spectacolul pus in scena de Erwin Simsensohn la Teatrul Mihail Eminescu din Botosani, cu piesa Aniversarea de Jeroen Van Den Berg, sau la filmul “Carnage” al lui Roman Polanski, dupa piesa Yasminei Reza. Pentru ca nimic nu e nou sub soare. Omul (hm…”Omul, ce mândru suna acest cuvant” spunea Gorki) ramane acelasi, stelar cu cele bune si mlastinos cu cele rele. Si traieste langa noi si poate fi fiecare dintre noi. Coniventele sociale, psihologiile agasante… Ah – si sa nu uit, la un moment dat mi-am amintit si de suculentul roman al lui Lodge – “Schimb de dame” – asa, doar o fulguiala de amintire 🙂 .
“Secretul fericirii” mele ca spectator este acela ca filmul m-a tintuit in scaun, mi-a captat toata atentia si interesul, m-a teleportat in drama desfasurata intr-un ritm sustinut (mai rar intalnit), m-a facut sa simt, sa cuget si sa ma intreb! Asa cum s-au intrebat probabil multi spectatori… ce am facut eu, ce fac eu, ce as face eu in atare situatii in cautarea secretului fericirii. Si organizarea materialului pe capitole numerotate si denumite cu umor este interesanta. Si exemplific cu Capitolul “3. Sexul misca viata” 🙂
O psihologie fina a situatiei si a personajelor (nimic de mirare data fiind profesiunea scenaristului), un verbaj viu, alert, cu stecherul in priza la “azi-ul” nostru, un umor de calitate, care razbate cand esti gata sa-i dai cu pumnii in cap personajului “negativ” si care umor destinde tensiunea dramei care se acumuleaza. Ma felicit ca nu am mers anterior la spectacolul de teatru, urcat pe scena de realizatorii filmului, ideea ecranizarii venind – se pare – dupa. Pentru mine, referitor la acest proiect, abia acum este momentul teatral. Si pentru ca – spectatorii au primit dupa vizionare, cartea lui Aexandru Popa (care trateaza situatia din film, oarecum si partial “avant la lettre”), ma bucur ca am citit-o pe nerasuflate, in noaptea ce a urmat vizionarii filmului.
Filmul acesta este rotund precum un mar “de rasa”, pentru ca sensul lui de desfasurare este rotund si veti observa – fara doar si poate, aceasta caracteristica. Si daca veti fi atenti, veti observa ca… asa cum in punerea in scena a lui Erwin Simsensohn (de care vorbeam mai sus), pe masura acumularii tensiunii dramatice, peretii casei familiale se preling, se crapa, se fisureaza (aparentele se prabusesc), asa si gaselnita de promovare a “Secretului fericirii” este la inaltime: plesniturile fine dar distructive in ansamblu, ale displayului telefonului mobil, scula abominabila in acest ansamblu.
Salutar curajul lui Vlad Zamfirescu si credinta intru succesul filmului. Bineinteles – alaturi de echipa de productie, de cameramani, de sunetisti. Pe ecran vedem trei actori – exceptionali actori – trebuie sa o spun – pentru ca trezesc in spectator, deopotriva – cand sila, scarba, oprobiul, ura, cand simpatia, intelegerea, compasiunea…
Istorisirile depanate la conferinta de presa au devoalat cu mult umor peripetiile din timpul filmarilor, desfasurate undeva intr-un bloc in constructie in cartierul Rahova, pe terasa etajului sapte (ultimul), aventurile cu macaraua santierului si ineditele interventii laborioase de curatare a sunetului bruiat de petrecerile inevitabile de cartier (expertul fiind Alex Dragomir). Pentru ca sunetul s-a inregistrat in priza directa, pentru conservarea veridicitatii si a atmosferei filmului. Si trebuie sa “măcăn” ceva despre sunetul in filmul romanesc, adeseori slab in cursul dialogurilor. Ei, aici insa, mie mi s-a parut perfect. Cuvant cu cuvant – clar auzit. Si asta in conditiile in care “Secretul fericirii” este un film vorbit la greu, bazat pe dialog sustinut, unde fiecare vorba are greutatea ei in arhitectura povestii.
Mergeti sa vedeti “Secretul fericirii” – “o seara cu prietenii, nimic de ascuns”.
Am incercat sa nu va devoalez povestea si mai ales care este “Secretul fericirii”, astfel incat sa va traiti experienta personala a acestui film. Vizionare placuta!
2 comments
abia astept sa apara filmul sa il pot vedea.poate ajung chiar la cinema
Neapărat la cinema!