FFE a propus anul acesta un program alcătuit din 39 de filme de lungmetraj, din care 31 în premieră națională și 2 calupuri de scurtmetraje, validate festivalier cu marele premiu de la Salonic, marele premiu de la Karlovy Vary, marele premiu de la San Sebastian, marele premiu de la Cinema du réel, marele premiu de la DocLisboa. Li se adaugă câștigătorii secțiunilor Encounters de la Berlinale și Un certain regard de la Cannes. În sfârșit, cel mai bun documentar de la Sarajevo, câștigătorul Ursului de Argint la Berlinale, câștigătorul al premiului pentru cel mai bun regizor la Venezia Orizzonti. Ediția 2024 a Festivalului Filmului European confirmă o realitate incontestabilă și totodată un lux, unul care poate părea minor, dar nu mai puțin un lux, dacă îl privim prin antiteză cu trecutul: avem liber la filme!
Cătălin Olaru, directorul artistic al FFE
El Paraíso sau tentația abisului (Italia, 2023)
Regia și scenariul: Enrico Maria Artale
Imaginea: Francesco Di Giacomo
Cu: Edoardo Pesce, Margarita Rosa De Francisco, Maria Del Rosario, Gabriel Montesi
Distribuit de: Bendita Film
Julio (Edoardo Pesce), care se apropie de 40 de ani, încă locuiește cu mama sa în casa lor de pe malul râului, în orașul de coastă Fiumicino, lângă Roma. Mama sa (Margarita Rosa De Francisco Baquero) este o femeie puternică, care a fugit din Columbia în tinerețe, fiind însărcinată cu Julio. Ei au o relație complexă, profundă și oarecum nesănătoasă, marcată de o pasiune comună pentru dansurile latino-americane și de munca lor comună de curieri de droguri. Această legătură este pusă la încercare când o tânără columbiană, Ines, de asemenea implicată în traficul de droguri, intră în viața lor. O existență la limită trăită cu pasiune, al cărei echilibru precar este spulberat, este excelent analizată, iar regizorul pune abil în lumină câteva teme importante, fără apelul la sentimentalisme: singurătatea, dorința de a fi iubit, frica de necunoscut, capcanele rutinei, necunoscuții de lângă noi, prietenia, gelozia, respingerea.
El Paraíso jonglează cu abilitate mai multe planuri, fiind când o dramă polițistă, când o poveste de dragoste neconvențională, când un portret al unei relații mamă-fiu disfuncționale, aprofundând în același timp complexitatea experienței imigranților.
Totul se petrece într-o atmosferă întunecată, claustrofobică, în care zilele se succed fără surprize, până la apariția lui Ines. Efortul disperat al lui Julio de a ieși din această rutină și de a căuta viața în altă parte se soldează cu rupturi irecuperabile, cu pierderea oricărui resort și a unicului om care îi oferise până atunci iubire, chiar dacă una sufocanată. Încercând să recupereze paradisul pierdut al mamei sale, față în față cu o serie de situații periculoase și sordide, singur și respins, ajunge aproape de abis și își găsește salvarea în muzică și dans, pasiunile care îi ghidaseră viața până atunci, într-un bar necunoscut, plin cu necunoscuți care îl primesc între ei cu brațele deschise.
Nota: 8,5/10
Enrico Maria Artale a studiat estetica filmului și regie la Centro Sperimentale di Cinematografia. A scris și regizat multe scurtmetraje apreciate de critici și public. Primul său lungmetraj, Il terzo tempo, a fost prezent în 2013 Veneția în secțiunea Orizzonti, unde a câștigat Premiul Pasinetti pentru cel mai bun film. Ulterior, a regizat două seriale documentare pentru Sky Arte, documentarul Saro (Premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul de la Torino) și serialele TV Sanctuary și Romulus.
