Cuscrii (2014)
Regia: Radu Potcoava
Scenariul: Iulian Postelnicu, Alexandru Papadopol
Distributia: Luminita Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Ralea, Gabriela Popescu, Paul Ipate, Ioana Blaj
Societatea romaneasca ofera cu prea plin astfel de subiecte, poate cu mult peste alte tari/societati/culturi, pentru ca vicierea caracterelor a fost profunda si se manifesta – inca – in “n” fatete.
Filmul de fata face parte din familia “Meet the Fockers”, insa are aroma (poate chiar duhoare pe alocuri) damboviteana. Pentru ca, nu-i asa, experientele umane sunt comune, unele racile sociale si de caracter – idem si de foaaaarte multe ori – moralitatea nu intra in ecuatie. Spre deosebire insa de cuplurile Byrnes si Focker, familiile Vranceanu si Ungureanu (apropo, unde sunt Moldovenii? 🙂 ) lasa un gust amar si tragi-comic. Asa cum de fapt este societatea romaneasca dezvoltata in douazeci si cinci de ani intru parvenire, lux, opulenta ridicole (baza pe minciuna, hotie, trafic de influenta), fara gust, fara jena, fara morala.
Ca asemanare, cele doua pelicule propun si nodul, punctul culminant al conflictului – apartenenta unuia dintre cuscrii la un serviciu “special”. Doar atata insa, pentru ca in filmul romanesc tragedia este aceea ca unul dintre cuscrii a fost tortionar (la revolutie … si si-a asumat mincinoasa “reinvestire” in erou al aceleiasi revolutii), iar celalalt cuscru a fost tocmai victima sa (cu traume intinse in timp). In afara de sanatatea morala (cat de cat) a personajelor americane).
Pana la urma, am vazut filmul cu o oarece placere vinovata 🙂 , pentru ca am fost captata tocmai de aceasta desfasurare caracterologica caracteristica Romaniei de astazi. O poluare culturala si morala, care din pacate cuprinde din ce in ce mai mult si generatiile tinere, corupte de mirajul bogatiei si chiverniselii si deciziile lor sunt de multe ori determinate de “poftele ce le poftesc”.
Astfel incat, pe azurul curat al unei relatii de dragoste, apar “Umbre pe cer” – superba piesa a celor de la Holograf. De altfel, Mihai Coporan (coloana sonora) a implicat serios in film Holograful 🙂 . Ii place! Si mie!
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=Wd2oJGOegHM’]
Cu dialoguri spumoase intre personaje (punctate si cu un limbaj fara retineri 🙂 ), cu multa miscare, cu decoruri si o scenografie edificatoare (Vila din Pipera cu piscina si incaperi decorate peste nivelul cultural si intelectual al locatarilor – vezi si dormitorul traznet – fost decor in telenovela “Numai iubirea” si achizionat de sotii Vranceanu direct de pe platourile de filmare), cu multe sublinieri privind incultura personajelor (aceeasi pereche de cuscrii confunda cuvantul “calambur” cu “carambol”) “Cuscrii” nu iarta nimic.
Dar, atentie, “armata e cu noi” si ne invata chiar si cum sa bem tuica la greu, palmand-o, ca sa nu fie observata ducerea prea des la gura a paharului 🙂 . Don colonel Vranceanu (lent’ la revolutie) e un fel de Don Corleone, isi dirijeaza fiicele, e nemultumit de gineri, trage sforile, plateste gras, e pe felie (daca nu cumva e si patron) cu Shelter Security – firma de paza si protectie … si actiunea desfasoara o serie de gaguri, poate grosiere unele, poate mai fine altele (vai, vai … apologia lui Ceausescu, apologia lui Mussolini si portretul lui Vranceanu in panoplia dedicata “faptelor sale de vitejie” la revolutie, in care preopinentul e leit Hitler).
Scenaristii si regizorul, toti foarte tineri, dezvaluie o foarte buna cunoastere a genului de personaje pe care ni le aduc pe ecran, a modului lor de gandire si viata, a “principiilor lor de viata” si a felului in care BANII si PUTEREA ajung de multe ori sa rezolve mai orice conflict.
Filmul are un potential – cum spuneam tragico-comic, care evolueaza pana inspre final, unde dezvolta mai apasat (si mai reusit-interesant) momentele de confruntare cu adevarul, in care cei doi cuscrii – Stefan Vranceanu si Ion Ungureanu, recte Mircea Diaconu si Marian Ralea dau din plin masura talentului lor. Primul urland ca “are el informatii”, stie el ce se intampla in lume, nu se joaca el cu “istoria”, al doilea, “libianul” (banuit terorist la revolutie), fostul “banuit si f–t” la revolutie, gata sa incaseze din nou pe spinare bata de baseball a colonelului. Buna scena deconspirarii, “desconspirare” asa cum o numeste Vranceanu. (ai-ai-ai – Mircea Diaconu). Iata un mic citat din Mapa de Presa a MediaPro Entertainment:
<<Mircea Diaconu, are de data asta un alt rol de băiat “rău”, lucru care l-a încântat de la început: “În primul rând e o plăcere pentru mine să am parte de personaje (mi se întâmplă rar) mai rele, în nici un caz băieții buni, personajele serioase pentru că, în general, astea au fost personajele mele.” >> (repet: ai-ai-ai Mircea Diaconu 🙂 ).
Cel mai bun rol in film il face Marian Ralea, socrul provincial, modest, de bun simt, nitel aplecat spre naravul cu tuica, familist bland si mandu de fiul sau ajuns director intr-o multinationala, dar evident inca tarat de experientele intunecate de la revolutie. Un oprimat nu-si uita niciodata tortionarul si nedreptatea pe care a suportat-o. Pe cand tortionarul paseste falnic inainte, uitandu-si victimele. O lectie!
Destul de stersi si inconsistenti Ioana Blaj si Paul Ipate, poate ca ar fi fost necesara o mai buna conturare a personajelor si a „carnitei” lor in conjunctura de moravuri dezvoltata. Nitel-nitel, parca nu si-au gasit o cheie favorabila a interpretarii. Parerea mea 🙂
Si inchei cu Luminita Gheorghiu, care nu are nevoie de confirmarea mea, ci a publicului care va aprecia in mod sigur o compozitie inspirata a unei tipologii de personaje care ne populeaza viata, dar care, din fericire, traieste acolo, in Pipera ei si nu ne scoate ochii, cu opulenta de prost gust, dincolo de portile si gardurile pazite de firma de securitate.
Foarte buna interpretarea unei femei simple, (fosta vanzatoare la o cofetarie), ajunsa nevasta de colonel-tortionar-latifundiar, care defileaza zilnic in papuci, prin domeniul ei, prin numeroasele dormitoare, in cautarea firelor de praf intruse 🙂 .
Daca este sa ma gandesc la intreaga poveste (care din nefericire nu e o poveste, ci este o realitate romaneasca), cred ca cei doi tineri in asteptarea unei casatorii si a unui copil, nu vor avea un viitor lung impreuna. Dar, cine stie …. mare e gradina Domnului si multi pun botul la bogatie, uitand de „principii”. 🙂
Filmul acesta, cum spuneam, tragico-comic (nici vorba de romantic), a fost o experienta intersanta pentru mine, cred ca va avea public si ma gandesc ca echipa de realizatori trebuie sa continue poate, cu un sequel (dupa modelul Fockers), dar mai lucrat, mai cu substanta!.
