Comme un chef (2012)

Comme un chef (2012)
Regia: Daniel Cohen
Distributia: Jean Reno, Michaël Youn, Raphaëlle Agogué, Julien Boisselier

Întâmplarea a făcut ca, în momentul descoperirii acestui film, să citesc cartea chef-ului Anthony Bourdain apărută la Editura Publica, „Kitchen Confidential. Aventuri din intimitatea restaurantelor„. Sau poate nu întâmplarea, ci chiar dorinţa de a vedea un film despre chefi, iar în clipa în care am zărit titlul acestui film, mi-am dat seama că am nevoie de o comedie pentru a intra mai bine şi în atmosfera cărţii. Cu singura deosebire că aici este vorba de chefi francezi. Pentru a vă face o idee, iată ce spunea Bourdain despre aceştia: „Au un alt sistem acolo la ei. Începi de tânăr. În primii zece ani iei numai şuturi în fund. Te muncesc ca pe un câine. Când ajungi în sfârşit sous-chef sau chef, s-a cam terminat cu munca. Nu mai faci altceva decât să te plimbi şi să dai indicaţii.” Şi cam aşa este.

Nici chef-ul Alexandre Lagarde (interpretat de simpaticul Jean Reno) nu este altfel: zilele când făcea reţete adevărate s-au dus de mult, face emisiuni televizate în care, din lipsa practicii, a început să înlocuiască fără voia sa ingredientele şi singurul său ţel pare a fi păstrarea celor trei stele pe firmamentul restaurantului unde este chef şi unde criticii vor veni în curând. În acelaşi timp, un tânăr învăţăcel în ale bucătăriei, care cunoaşte pe de rost toate cărţile lui Lagarde, este dat pe rând afară din toate bucătăriile micilor restaurante şi cantine, spelunci şi bodegi, unde el încearcă mâncăruri extravagante, bune, dar care nu sunt potrivite deloc contextului şi locului în care sunt gătite. Jacky Bonnot (Michaël Youn) este dat pe rând afară din toate aceste slujbe pentru a ajunge în final muncitor simplu, reparator de ziduri, vopsitor, din fericire într-un loc unde există o bucătărie unde poate da „preţioasele” indicaţii.

Alexandre Lagarde şi-a pierdut probabil îndemânarea de a prepara mâncare, dar nu şi cea de a recunoaşte un om cu adevărat bun şi folositor şi a-l angaja pe loc. Când îl descoperă pe Jacky şi mâncarea pe care o prepara pentru bătrânii din azil, îşi dă seama că este chiar el în varianta tânără şi trebuie să îl angajeze ca asistent personal. Chiar în momentul în care patronul restaurantului doreşte să renunţe la mâncarea sănătoasă şi să treacă pe gastronomia moleculară (!!! – mi-a adus aminte de nemuritorul Louis de Funes si al său „Aripioara si piciorus”), care era preferată, din păcate, chiar şi de către critici. Atunci e locul de experienţă şi de experimente.

„Comme un chef” surprinde, aşa cum am descoperit şi din cartea lui Bourdain, viaţa unui chef adevărat: cunoaşte foarte bine arta culinară, este specialist în fantezii gastronomice, dar are din ce în ce mai puţin timp pentru viaţa personală. Fiica sa dă o lucrare importantă, de care el uită, iar când se prezintă în cele din urmă vorbeşte la telefon în interesul restaurantului, deranjând profesorii şi auditoriul. În rest, este un film plăcut, nu foarte elaborat, care ne face să (re)descoperim latura artei culinare din perspectivă franceză. Amuzant pe alocuri, el ne dezvăluie şi ce se află în spatele mâncărurilor rafinate din restaurante: artă sau E-uri…

Nota: 6/10