Colossal (2016)
Regia: Nacho Vigalondo
Distribuția: Anne Hathaway, Jason Sudeikis, Austin Stowell, Tim Blake Nelson, Dan Stevens
Iată o combinație foarte ciudată. De fapt, permiteți-mi să formulez ca o întrebare. Poate o echipă de cineasti să ia o poveste complet „ridicolă” cu un „monstru japonez” gen Godzilla care seamănă groază in Seoul la ore fixe, să o combine cu o poveste romantică dulceagă petrecută in America și să facă dintr-o combinație a celor două un film distractiv? Răspunsul este da, numele filmului este ‘Colossal’ scris și regizat de regizorul spaniol Nacho Vigalondo, aflat la cel de-al doilea film al său in studiourile americane.
Povestirile despre monstri sunt de obicei ridicole. Cea de aici este atât de incredibilă încât nu voi pierde timpul analizând-o. Scenariul nu isi face nici o problemă cu asta și nu s-au făcut eforturi pentru a crea efecte speciale care să fie mai bune decât cele din filmele clasice japoneze sau americane ale genului din anii ’60 sau ’70. Există o poveste romantică aici, despre o fată distrusă sufleteste si alcoolică pe deasupra (Anne Hathaway), care se întoarce după vreo douăzeci de ani în orașul mic si inghetat in timp al copilăriei, după ce s-a despărtit de prietenul ei din New York, se întâlneste cu un fost coleg de școală elementară si incearcă să isi linisteasca putin viața. Și, în timp ce ea devine chiar mai confuză și se mai imbată de cateva ori, lucruri ciudate încep să se întâmple in cu totul altă parte a lumii. Nimic dintre aceste elemente ale povestii nu este in sine convingător, dar totuși combinația funcționează.
Care este secretul? Poate că este în rolul lui Anne Hathaway sau poate în ochii ei, cei mai mari si mai rotunzi pe ecranele mari de la Goldie Hawn incoace. Partenerul ei, actorul Jason Sudeikis, în rolul proprietarului de bar Oscar, care termină povestea într-un loc foarte diferit de locul unde o începe – oferă, de asemenea, o interpretare frumoasă. Este posibil să fie si din cauza umorului care face ca incredibilul să pară … ei bine … rezonabil? Poate că secretul se află in doza de emoție omenească adăugată tuturor evenimentelor incredibile care au loc pe ecran. Este poate si din cauză că regulile genului de groază nu sunt luate prea mult în serios și sunt atât de expuse la vedere încât invită spectatorii să înțeleagă că aceasta este doar o altă poveste despre monștrii din carpe sau hârtie și cu orașe din cutii de carton. Poate o fi combinația între toate acestea, sau altceva, dar oricare ar fi, filmul este foarte antrenant, ciudat și amuzant.
