”Solo A Star Wars Story” (2018)
Regia: Ron Howard
Distribuția: Alden Ehrenreich, Emilia Clarke, Woody Harrelson, Donald Glover
”Solo A Star Wars Story” este filmul care are pentru fani, per ansamblu, atât o bilă albă, cât și una neagră. Cea albă o primește pentru că este povestea originilor lui Han Solo, învelită de suspans. Pe de altă parte, există o lipsă de coeziune la nivelul scenelor, în sensul că, deși palpitante și pe alocuri spectaculoase, unele dintre acestea nu par să fie necesare. Recunosc, nu știu să dau exact un exemplu, dar ai senzația la un moment dat că e „mult zgomot pentru nimic” și multora o să li se pară că e un ”filler”. Dacă pentru fani, faptul că filmul e destul de comercial poate dezamăgi, pentru publicul larg, proiectul lui Ron Howard este o aventură Star Wars căreia nu îi lipsește niciun ingredient.
E greu să fii Han Solo-ul care va ajunge să fie Harrison Ford. Charisma lui, zâmbetul ștrengar și atitudinea arogantă care nu trezește nervii spectatorilor sunt greu de surprins, dar Alden Ehrenreich, cel care joacă rolul lui Ford în tinerețe, reușește să își facă treaba exemplar. Nu e doar o față drăguță care spune replicile cum trebuie. Un lucru simplu care arată că și-a intrat în personaj este, de exemplu, felul în care privește Millenium Falcon-ul prima dată când îl vede. E simpatic să vezi un Han Solo care, deși e neexperimentat în aventuri (de niciun fel), este sigur pe el și pe Qi’ra (Emilia Clarke), iubita pe care o regăsește după ce îi despart circumstanțe crude. Urma de idealism trasată în protagonist e ceva foarte plăcut- este, de fapt, vechea poveste din literatură,”bildungs”-ul (aici, via aventură), personajul care se construiește. Spun asta pentru că sunt de părere că tipul de critici care i s-au adus actorului- că jocul lui nu se compară cu cel al lui Ford- e neîntemeiat. E firesc, cronologic vorbind, ca personajul să nu fie la fel de cool (una dintre principalele critici).
Întrerupem această recenzie pentru un scurt anunț- urmează un munte de subiectivism asumat. În filmul lui Howard apare și Woody Harrelson, în rolul lui Tobias Beckett, un nelegiuit al cărui scop principal este supraviețuirea indiferent de mijloacele care trebuie aplicate. Deși glumele personajului lui Harrelson nu sunt cele mai strălucite, acesta îți pune totuși un zâmbet pe față aproape de fiecare dată când apare pe ecran. Se va dovedi că nu e atât de simpatic pe cât pare, dar nu vreau să dau vreun spoiler, așa că mă opresc. Ideea e că Harrelson completează perfect distribuția în tandem cu Ehrenreich.
Ar fi păcat să dați pas la ”Solo A Star Wars Story” pentru că deși ca stil iese de pe făgașul obișnuit al francizei, e foarte satisfăcător să afli detaliile despre personaj: cum ajunge să își primească numele, cum îl întâlnește pe Chewie sau cum câștigă Millenium Falcon-ul. De asemenea, Howard n-a uitat să introducă o marcă ”Star Wars” importantă: umorul roboților. L3-37 este copilotul droid al celebrului Lando Calrissian, jucat aici de Donald Glover care, deși nu trebuie să dovedească prea mult, își face treaba ok. Revenind, L3-37 este un droid feminist (Doamne, superb, în ce eră trăim!) care dă glumă seacă după glumă seacă. Are vocea unei femei (Phoebe Waller- Bridge), este sarcastic, arogant și își dorește ca roboții să aibă drepturi egale cu oamenii, reușind în mjlocul unei misiuni să creeze o revoluție pentru ei.
Nu ar avea sens să intru în detalii despre acțiune și situația generală (foarte proastă) în care se găsesc protagoniștii pentru că aș sufla din farmec. Ideea ar fi că ”Solo A Star Wars Story” își merită banii pe bilet pentru că te ține conectat, are câte puțin din fiecare ingredient care atrage la povestea fundamentală a francizei și, deși avem lipsa de coeziune pe care o anunțam la început, nu e un film obositor sau care să te facă să simți că ți-ai pierdut timpul umărindu-l.
