Chaplin (1992)
Regia: Richard Attenborough
Actori: Robert Downey Jr., Geraldine Chaplin, Paul Rhys, Anthony Hopkins, Dan Aykroyd, Marisa Tomei, Kevin Kline, James Woods, Milla Jovovich
Biografiile, fie in film, fie in carti, sunt printre modalitatile mele favorite de delectare sau, mai precis, de informare asupra unei personalitati, indiferent din ce domeniu. Astfel, cititorii mei au inceput sa intrevada ca apreciez memoriile, jurnalele sau biografiile unor oameni celebri, la fel de mult cum imi plac filmele care ilustreaza (poate intr-o versiune romantata) viata unor oameni care au influentat lumea sau doar si-au pus amprenta asupra unor anumite domenii: exemplele sunt simple-Gandhi, Johnny Cash, Edith Piaf sau Nelson Mandela.
Viata lui Chaplin era una dintre necunoscutele mele si acest lucru am dorit sa il schimb fie prin citirea unei carti, fie printr-un film, mai ales dupa ce am reactivat mintii mele cateva dintre scurtmetraje sau incredibilul Monsieur Verdoux. Asadar, filmul din 1992, regizat de Richard Attenborough, in interpretarea principala a lui Robert Downey jr., a venit in mod firesc si mi-a relevat o viata trista, cu foarte putine multumiri adevarate, pentru o persoana care si-a dedicat viata satisfacerii placerilor publicului, care, in timpul vietii, pentru o perioada, i-a intors spetele.
Chaplin nu a avut o copilarie fericita in Anglia, tatal parasind familia inca de la o varsta frageda, iar mama sa (interpretata de Geraldine Chaplin, fiica marelui actor) incercand din rasputeri sa le ofere o educatie buna, in ciuda problemelor financiare sau medicale. Fratele sau, Syd, i-a fost alaturi toata viata, ajutandu-l sa primesca prima slujba intr-o trupa de teatru si pantomima si, mai tarziu, sa ii ofere cele mai bune sfaturi pe perioada succesului sau deplin. “Vagabontul beat” – personaj de teatru – ii aduce primele succese, aprecierea publicului, turneul peste Ocean si primele roluri…in propriile filme.
A stiut in fiecare moment ce vrea de la industria filmului, singurele momente de nereusita fiind cele din viata personala si publica. Casatorit de prea multe ori, cu femei prea tinere, a cunoscut adevarata iubire abia in ultimii 20 de ani, alaturi de o actrita cvasidebutanta, care i-a adus insa opt copii. A fost un adversat declarat al nazismului, inainte si dupa aparitia filmului “Marele dictator”, ceea ce i-a adus numeroase acuzatii de comunism, antipatia lui Hoover si expulzarea de dupa cel de-al doilea razboi mondial din America.
O viata cu multe suisuri si coborasuri, mare parte din ele uitate peste timp. Aprecierea finala, chiar din timpul vietii, este adusa de Oscarul pentru intreaga cariera, un moment emotionant, care l-a readus pentru cateva zile in America, locul din care se simtea alungat pe nedrept si pe care il considera casa lui. Tristetea batranetii este imblanzita de aplauzele venite atunci din suflet si de cele care vin acum si de la mine sau ceilalti spectatori ai acestui film. Nu am asteptat decat genericul de final, pentru a urmari ceea ce s-a intamplat atunci: regasim un Charlie Chaplin complet schimbat fizic, cu lacrimi in ochi si emotionat vizibil, care incearca un ultim giumbusluc cu palaria si bastonul. Mi-au dat lacrimile si va invit sa vizionati acest moment la finalul articolului.
Robert Downey jr. da nastere celei mai bune interpretari a carierei, greu de egalat, de vreme ce chiar Geraldine Chaplin a declarat ca, in multe moment, a simtit ca in fata ei se afla chiar tatal sau, si nu un actor ce interpreteaza personajul. Infiltrarea in scenele din primele sale filme este atat de pregnanta, incat ne este greu sa ii deosebim. Dar ceea ce este de retinut este atentia pentru detaliile din spatele scenelor, din momentele premergatoare, din scanteile ce il face vulnerabil in fata femeilor. Iar momentul in care, in prima faza a carierei, nimeni nu il recunoaste la restaurant, asteptandu-se la un personaj cu baston si mustata, este absolut fabulos.
