Dolor y Gloria (2019)
Regia: Pedro Almodovar
Cu: Antonio Banderas, Asier Etxeandia, Leonardo Sbaraglia, Nora Navas
”În zilele în care sufăr de un singur tip de durere sunt ateu.”
Dolor y Gloria, ultimul film regizat de Pedro Almodovar, îl aduce în prim plan pe Salvador Mallo, de asemenea regizor. Aflat într-un impas existențial, acesta are și multiple probleme de sănătate, migrenele și durerile de spate fiind în top. Încercarea sa de a se reabilita pare tot mai departe, trăiește izolat de multă vreme, fără să răspundă invitațiilor de a promova și relansa filmele care au avut succes în trecut. Realitatea se împletește cu secvențe din copilăria din anii 60, când a emigrat cu părinții într-un sat din Valencia, momentul primei dorințe, viața de adult, despărțirea care i-a schimbat viața, descoperirea dragostei pentru cinematografie, dar și viața chinuită de multiple dureri și operații chirurgicale. Este un film, în ciuda tragicului, plin de culoare, cu multe scene idealizate, care prezintă alternativ clipe magice și clipe dureroase, toate parte a omului care este acum Salvador Mallo. Colaborarea dintre Almodovar, Banderas și Cruz nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar muzica semnată Alberto Iglesias, care contribuie întotdeauna la construcția peliculei, și cu care regizorul a lucrat pentru filmele sale de-a lungul anilor, asemenea.
Regizorul care face subiectul filmului nu încearcă nicio clipă să se disculpe, ceea ce îi aduce valoare, pentru că astfel se creează bazele veridicității. Deși exista tendința de a prezenta evenimentele cheie liniar, Almodovar, un maestru al cinematografiei moderne, lasă loc și pentru speculații, oferindu-i astfel ocazia spectatorului să participe. Filmul este emoționat în multe secvențe și nu din cauza durerilor personajului, ci prin intermediul altor artificii, care construiesc bazele empatiei pas cu pas. Am avut impresia de multe ori că personajul va ceda, indus în eroare de amintiri, de propriile boli, de heroină, de vechi prieteni pe care i-a uitat sau ascuns în colțurile minții. Vârsta a adus odată cu ea însă nu numai probleme medicale, ci și capacitatea de a rămâne mai calm în momente care în urmă cu mulți ani l-ar fi pus pe jar. Dorința de a se reabilita în fața propriei imagini din oglindă și multiplele dependențe create de-a lungul anilor (de exemplu: una față de un tablou, pe care nu și-ar fi putut imagina că nu l-ar mai vedea când se trezește) sunt de multe ori imposibil de reconciliat, însă momentul cheie îl constituie întâlnirea lui unul dintre actorii care au jucat într-un film mai vechi de al său – Sabor – remasterizat acum și repus în circuit. Pentru că ar vrea să îl prezinte împreună, Salvador Mallo ia legătura cu Alberto Crespo (Asier Etxeandia), fost și actual dependent de droguri.
Dincolo de picanteriile acestei întâlniri, Mallo este aproape de a deveni el însuși sclavul drogurilor, după ce observă că îi alinau o serie de dureri înnebunitoare. Într-una dintre vizitele sale în casa regizorului, Alberto descoperă câteva de texte autobiografice ale acestuia și îi propune să se joace pentru el, considerând că sunt extrem de bune și că i-ar putea relansa cariera în derivă. Deși inițial pare un proiect nebunesc, încet, încet capătă contur și se spectacolul se realizează cu succes.
Dolor y Gloria este și o poveste despre actul creator, despre momentul în care separarea de viața autorului îl poate mobiliza sau dărâma. În tentativa de a-și recupera trecutul, Salvador găsește salvarea în poveste, deși inițial i se pare un plan pe care nu crede că îl va putea finaliza. Ciocnirea de celălalt este unul dintre motivele pentru care se produce izolarea, simte că celălalt deranjează, nu mai are nici răbdarea, nici motivația de a sta față în față cu el. Foarte bine dozat discursul subliminal despre alteritate, nicio scenă nu este realizată în grabă, Dolor y Gloria este una dintre cele mai bune creații recente ale lui Pedro Almodovar. Introducerea câtorva personaje esențiale în economia poveștii mult după ce filmul a început este un element care îi surprinde plăcut pe spectatori și un excelent procedeu de a crea ambiguitate secvențe bune. Deși nu este la fel de pasional ca filmele sale mai vechi, nici ca structură, avem aici un zig zag continuu între capitole diferite din viața regizorului, nici ca poveste (Todo sobre mi madre, La mala education, Volver, La piel que habito), este însă foarte valoros, reușind să exploateze la alt nivel probleme umane ardente. Neconvenționalitatea a rămas, din fericire, la fel și inserarea elementelor autobiografice în subsidiar.
Filmul are scene în care traversează perioade de timp variate, când micul Salvador era crescut de mama sa (Penélope Cruz) și trăiau într-un bordei sub pământ. Atunci ajută un muncitor analfabet, Eduardo (César Vicente), să învețe să citească și să scrie, în schimbul unor servicii de amenajare în așa zisa casă. Eduardo face o pictură a băiatului citind o carte, care va reveni în film cu totul neașteptat. Pelicula poate fi privită și ca reîncercare de recuperare a trecutului, Salvador descoperă treptat oameni și locuri pe care credea că le-a îngropat. Prins în arena dificilă a vieții, reușește totuși să se salveze și odată cu el, realizează și reconcilierea cu oamenii care i-au fost cândva dragi. Dincolo de memoria care colorează diferit evenimentele, istoria se dezvăluie lent, iar personajele au șansa unui nou început.
De la cei mai apropiați oameni care locuiesc totuși în lumi diferite, la analiza subtilă dependențelor, la construirea anevoioasă și destrămarea rapidă a relațiilor, inclusiv sau mai ales mamă-copil, momente care par nesemnificative la momentul producerii, dar care închid drumuri mai târziu, filmul Dolor y Gloria este unul dintre cele mai bune pe care l-am văzut anul acesta la cinematograf. Tema reconcilierii revine ca un laitmotiv și aici, iar flashbackurile extinse facilitează misiunea de descoperire. Multe dintre temele abordate nu sunt noi, însă modalitatea de realizare este substanțial diferită. Finalul este deschis și previzbil până la un punct.
Dolor y Gloria a avut avanpremiera imediat după conferința de presă de la Cinema Elvire Popescu, cu ocazia lansării Les Films de Cannes à Bucarest, ediția a zecea, la care vă invit cu drag să participați.
Filmul este distribuit de Independența Film și, din 18 octombrie, ruleaza în cinematografele din toată țara.
#hailafilm
Nota: 9,5/10
(Sursa foto: cinemagia.ro, heraldo.es)
