Big Eyes (2014) – Ferestrele sufletului
Regia: Tim Burton
Distribuția: Amy Adams, Christoph Waltz, Krysten Ritter, Jason Schwartzman
Regizorul Tim Burton si scenaristii Scott Alexander si Larry Karaszewski se reunesc pentru prima data dupa 1994, propunand publicului spectator o noua poveste colorata, inspirata, ca si “Ed Wood”, din realitatile ascunse in spatele celebritatii.
„Big Eyes – Ferestrele sufletului” este povestea vietii pictoritei Margaret Keane, autoarea celebrelor portrete de copii cu ochi mari si expresivi care s-au impus in cultura americana in anii 50-60. Departe de stilul excentric si inventivitatea cu care ne-a obisnuit, Tim Burton alege calea simpla, un scenariu banal, lipsit de umor, predictibil si uneori fortat. Imaginea punctata uneori de tuse vizuale grandioase, cateva accente de umor grotesc si interpretarea excentrica oferita de protagonisti, in special Christoph Waltz, care ii da viata si savoare lui Walter Keane, ne aduc, din cand in cand, aminte cine conduce spectacolul. Este insa prea putin si prea diluat pentru a se transforma intr-un film mare.
Filmul incepe in 1950, an in care Margaret fuge dintr-o casatorie dezastruoasa si se stabileste, impreuna cu fiica sa, Jane, in San Francisco. La o expozitie de arta in aer liber, Margaret il intalneste pe Walter, agent imobiliar prosper care cocheteaza cu pictura. Tablourile sale, simple scene de strada din Paris, oras in care pretinde ca a studiat artele frumoase, sunt ignorate de iubitorii de arta, spre deosebire de chipurile de copii cu ochi mariti pe care le afiseaza Margaret si care starnesc un oarecare interes.
Cei doi se casatoresc destul de repede, iar Walter isi propune sa expuna si sa vanda lucrarile lor, insa doar tablourile ei stranesc interesul. Ciudatele si misterioasele reprezentari de copii cu ochi mari ajung, in curand, un fenomen in lumea artei. Walter si le asuma in fata publicului, sub pretextul expunerii mai usoare si acceptarii facile pe piata de arta, iar Margaret ii sustine minciuna, continuand sa picteze pe ascuns, ferindu-se chiar si de fiica ei.
Anii trec, Margaret produce tablouri pe banda, Walter are parte de faima si recunoastere internationala, impreuna se bucura de banii castigati din aceasta combinatie. La un moment dat insa, pentru Margaret lipsa recunoasterii ca artist de succes incepe sa o roada si stabilitatea financiara isi pierde din importanta. Divortul de Walter, retragerea in Hawai, contactul cu personaje noi o determina sa recunoasca public minciuna acceptata atatia ani si sa porneasca un proces prin care sa-si recastige drepturile asupra tablourilor sale. In prezent, la peste optzeci de ani, Margaret continua sa picteze copii cu ochii mari, iar despre Walter, chiar si dupa moartea sa, continua sa se vorbeasca ca despre cel mai mare plagiator american.
Tim Burton amesteca putin drama cu comedia, avem chiar si o mica scena de umor grotesc, ba chiar o amenintare filmata in stil Hitchcockian, cu accent pe factorul declansator si contrapunere imediata pe groaza de pe fata victimei. Personajele, bine conturate si jucate cu deosebita maiestrie, penduleaza intre intrebari si contradictii.
Christoph Waltz in rolul lui Walter Keane reprezinta sarea si piperul acestei compozitii, de la prima aparitie si pana la infama iesire din scena, captivand spectatorul cu efervescenta sa. Alternand cele doua fete, de derbedeu fermecator si de exploatator marsav, Waltz exagereaza ambele ipostaze pana la absurd, reusind sa se posteze in centrul atentiei in fiecare scena care il cuprinde. Mercantilismul si insistenta sa duse la paroxism ii aduc initial faima si consacrarea pe care o urmarea, ajutat fiind de un reporter (Danny Huston) care ii admira cameleonismul, dar in final comportamentul sau atrage dezgustul dealerilor de arta (Jason Schwartzman) si a criticilor (Terence Stamp). Interpretarea lui Christoph Waltz aluneca insa spre melodrama, pe masura ce actiunea se complica si noi secrete ies la iveala si Walter incepe sa scape din mana fraiele basmului in care traieste.
Amy Adams se rasfata in rolului Margaret Keane, provocata fiind de dualitatea pictoritei. Desi naratiunea insista pe caracterul slab, dominat de cei din jur si pe exploatarea ei de catre sot, printre randuri transpare si intrebarea daca nu cumva, de dragul succesului financiar, Margaret consimte cu buna stiinta la frauda imaginata de sotul ei. Adams este insa superba in fragilitatea sa, simpatica in razboiul pe care il poarta cu ea insasi, cu emotiile si frica de asumare a celebritatii. Mai putin dramatica si chiar superficiala este insa motivarea talentului sau artistic – “the eyes are the windows to the soul” – este singura explicatie, atat si nimic mai mult despre ostentatia cu care picteaza acelasi chip, de atatea ori.
Blandetea si fragilitatea lui Amy Adams contrasteaza insa cu animatia exagerata livrata de Christoph Waltz si nu de putine ori relatia de interdependenta dintre cei doi este falsa, iar presupusa exploatare este lipsita de veridicitate.
„Big Eyes – Ferestrele sufletului” se vrea un film biografic, curat, frumos si in mare masura reuseste sa fie. „Big Eyes” este povestea partinitoare a unei inselaciuni, insa privita doar prin ochii protagonistei, cu care regizorul admite ca are o relatie de prietenie. „Big Eyes – Ferestrele sufletului” nu este insa povestea excentrica pe care prezenta pe afis a lui Tim Burton o promite, chiar daca in cuprinsul filmului gasim subtile deraieri de la realitate spre universul Burton. Dar poate este prima incercare de schimbare de stil a marelui regizor si merita sa o apreciem.
Nota: 6/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=2xD9uTlh5hI’]
1 comment