The Brutalist (2024) – Brutalistul
Regia: Brady Corbet
Distribuția: Adrien Brody, Felicity Jones, Guy Pearce, Joe Alwyn, Raffey Cassidy
‘The Brutalist’ (2024) este un film foarte ambițios. Brady Corbet se află la al treilea film de lungmetraj și, deși este relativ puțin cunoscut ca regizor, a reușit să scrie un scenariu original și complex, să atragă o echipă de actori foarte bine alcǎtuită, dar mai ales să creeze o viziune originală, care combină cinematografia cu cealaltă artă de sinteză a tuturor artelor – arhitectura. ‘The Brutalist’ are formatul unei mari povești cinematografice americane, cu imigrație și cu proiecte mai mari decât realitatea așa cum numai în America pot fi gândite și realizate, cu personaje care par alese din mitologia Hollywoodului. Metodele cinematografice folosite se întorc la câteva aspecte tehnice și de format uitate și readuse pe ecrane în mod oportun și cu semnificație. Spectatorii vor fi surprinși însă mai ales de aspectele întunecate ale poveștii și personajelor. Această aparentă poveste americanǎ de succes ascunde suferința profundă a personajelor care o trăiesc.
Eroul principal al filmului este o personalitate imaginară, însă este atât de bine concepută încât spectatorii care nu au fost preveniți vor deschide telefoanele inteligente la ieșirea din sala de proiecție (sau în pauză) pentru a căuta numele faimosului arhitect László Tóth. Este vorba în fapt despre contopirea a câteva personaje reale, dintre care doi arhitecți iluștri, evrei maghiari la origine, cu contribuții remarcabile în istoria arhitecturii secolului 20. În scena care deschide filmul, eroul nostru iese dintr-un labirint întunecos și aglomerat (cala vasului cu care traversase Atlanticul) și primul lucru pe care îl vede este Statuia Libertății. Dar nu verticală și maiestuoasă cum o știm, ci cu capul în jos, într-un unghi nefiresc. De aici începe un film despre o variantă a visului american care nu se desfășoară ca în scenariile optimiste.
Arhitect cu nume, școlit la Bauhaus, László Tóth fusese redus la stadiul de sub-om în timpul Holocaustului, deportat în lagăre, despărțit de familie. A supraviețuit cu greu și va dura aproape un deceniu până când soția sa Erzsébet, și ea trecută prin lagăre și cu sănătatea distrusă, i se va putea alătura. Până atunci va trece prin anii grei ai începutului de drum, ca imigrant anonim. Ajutat la început și respins apoi de familie, Tóth îl va întâlni pe Harrison Van Buren, un magnat care îi vă descoperi trecutul și va vedea în el o oportunitate. Va fi șansa și blestemul său. Întâlnirea dintre mentalitățile europeană și americană nu este ușoară nici la nivel social, nici artistic și nici uman. Van Buren îl va scoate din mizerie, îl va ajuta să-și aducă familia în America și-i va comanda o clădire monumentală. Aceasta va deveni un simbol al relațiilor și conflictelor dintre cei doi: vis, contribuție pentru comunitate, ambiție profesională, perfecționism pentru unul; recunoaștere socială, credință instituționalizată, grandoare, cavou pentru celălalt. Între imigrant și binefăcătorul său, intre arhitect și patronul său, între doi bărbați cu origini și destine diferite are loc o întălnire în care se contopesc sublimul și abjectul, luminile și întunericul sufletelor omenești.
Sunt foarte curios să aflu opinia prietenilor mei arhitecți despre acest film. Mie mi s-a părut a fi și o odă închinată minunatei lor meserii, pasiunii, dedicației obsesive și perfecționismului marilor artiști. Filmul însuși nu numai că este plin de detalii legate de profesiunea de arhitect (pe care nu le pot judeca cât de autentice sunt) ci este și conceput arhitectural ca structură, cu o simetrie clasică tradusă în secțiuni cinematografice: uvertură, două părți principale, un epilog. Regizorul Brady Corbet readuce din istoria uitată sau poate chiar necunoscută spectatorilor tineri două elemente puțin folosite în ultimele decenii: pauza de la mijlocul proiecției (utilă la o durată de 3 ore și jumătate) și filmarea VistaVision, procedeu de ecran lat al anilor 50 în care se petrece cea mai mare parte a acțiunii, foarte potrivită unei lumi văzute prin ochii arhitecților.
Adrien Brody realizează unul dintre marile roluri ale carierei sale. László Tóth al său aduce pe ecran dilemele marilor artiști lucrând în serviciul binefăcătorilor lor, drama supraviețuitorilor Holocaustului și imposibilitatea adaptării în condițiile unei societăți care nu totdeauna acceptă cu ușurință diferențele și excepțiile. Felicity Jones în rolul soției arhitectului mi s-a părut la început ușor nepotrivită (prea tânără ca fizionomie) pentru ca apoi rolul ei să câștige în intensitate, amintindu-mi personajul Feliciei Montealegro Bernstein din ‘Maestro’. Doar Guy Pearce, care joaca rolul lui Van Buren, nu reușește, în opinia mea, să facă față intensității și complexității interpretării lui Brody. Este însă un minus minor ale unui film care propune o viziune cinematografică monumentală și o intepretare actoricească vibrantă. Dacă ‘The Brutalist’ nu va primi Oscarul pentru cel mai bun film, eu voi fi dezamăgit.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
