Bugday (2017)
Regia: Semih Kaplanoglu
Distribuția: Jean-Marc Barr, Ermin Bravo, Grigoriy Dobrygin
‘Grâu’ (titlul în engleză este ‘Grain’, în turcă ‘Bugday’), filmul din 2017 al regizorului turc Semih Klapanoglu este un film frumos și în același timp dens și dificil. Avem de-a face cu o parabolă ecologică aflată undeva la intersecția dintre science-fiction și discursul teologic – filosofic, un film cu o estetică deosebită și cu numeroase referințe în text, în imagine și în compoziție care solicită tot timpul depozitul personal de cunoștinte culturale, literare și cinematografice al spectatorului. Tocmai această permanentă provocare intelectuală și estetică face însă ca mesajul filmului să pară a nu fi pe primul plan al interesului regizorului. ‘Grâu’ riscă să devină un film din care peste un an sau peste zece ani de la vizionare ne vom aminti mai mult citatele decât ideile.
Lumea apocaliptică în care se petrece acțiunea nu este diferită de cea din multe filme asemănătoare: o planetă pustiită cu insule de relativă stabilitate protejate de soldați înarmați și de garduri ucigașe și cu zone aride în care restul supraviețuitorilor rătăcesc în zdrențe. Cauza acestei apocalipse este o catastrofă ecologică generată de recoltele inginerite genetic, care au distrus practic speciile vii de pe suprafața Pământului. Eroul filmului este Erol (Jean-Marc Barr), un cercetător științific, angajat al corporației care controlează recoltele artificiale, care încearcă să determine cauzele exacte ale dezastrului și să găsească o soluție. Cheia enigmei se găsește, poate, în teoria emisă de un alt fost salariat al companiei, Cemil (Ermin Bravo), care se refugiase în zona pustiită. Erol va pleca într-o expediție periculoasă care îl va purta pe planeta pustiită, în căutarea fostului său coleg și a adevărului.
Cea mai mare parte a filmului descrie peregrinările eroului pe planeta distrusă pe care nicio formă de viață nu mai supraviețuiește mai mult decât cel mult trei generații. Daca peisajul post-apocaliptic seamănă cu cel din alte filme, el este filmat cu totul altfel. Efectul combinat al utilizării coloristicii alb-negru și al ecranului lat este spectaculos și dramatic. ‘Grâu’, producție internațională, a fost filmat pe trei continente, cu scenele urbane filmate în Statele Unite în timp ce cele naturale, în majoritate, folosesc peisajele Turciei continentale. Peregrinările lui Erol prin zonele devastate, ca și căutările sale în care știința se îmbină cu mistica amintesc de ‘Stalker’ și nu este întâmplător, căci Semih Klapanoglu este un mare admirator al lui Tarkovsky.
Citatele abundă de altfel în acest film, în care regizorul turc pare să fi dorit să omagieze multe dintre sursele care l-au inspirat, de la Coran și Biblie (fetița descoperita în coșuleț pe malul apei, copacul arzând în desert) până la numele călăuzei Alice (Cristina Flutur), cea care are puterea de a trece frontierele interzise dintre lumi. Metaforele vizuale se întrețes cu cele din text. Efectul estetic nu poate fi contestat, dar nici senzația de repetiție și de lungime. Spre deosebire de multe alte filme care trag semnale de alarmă legate de riscurile ingineriei genetice, ‘Grâu’ nu alege calea de exprimare mai comercială a filmelor horror sau de acțiune, ci pe cea mai dificilă a metaforei poetice și religioase. Când oamenii încearcă să se joace de-a Dumnezeu amestecându-se în misterele creației, soluția și salvarea pot veni tot din direcția sacrului.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Hayatinizboyuncaseyretmenizgereken.blogspot.com)
