A Single Man (2009) – Un om singurRegia: Tom Ford
Distributia: Colin Firth, Julianne Moore, Matthew Goode
Cadavrul unui tanar zdrobit de o masina catre se afla intr-un decor ingropat de zapada. Un barbat imbracat elegant se indreapta cu pasi teatrali catre victima. Se asaza pe zapada langa el, il saruta pe gura si se intinde alaturi de el. Pe fondul alb, luminos, ochiul retine sangele care ii acopera chipul tanarului, singura pata de culoare din cadru.
Acest tablou tulburator este secventa cu care incepe A Single Man, ecranizarea romanului lui Christopher Isherwood. Colin Firth interpreteaza rolul unui profesor gay, singur, al carui partener de 16 ani a murit intr-un accident de masina. Filmul urmareste o zi de o importanta cruciala in existenta lui, ziua in care acest hotaraste sa se sinucida.
Filmul se pune incet in miscare, asemenea personajului principal, care si-a construit o rutina impecabila pentru a deveni George, o entitate exterioara, o masca pusa doar pentru a le satisface celorlalti asteptarile pe care le au de la el. Tacutul, plicticosul George. Din programul respectat cu strictete fac parte si cursurile pe care le tine la facultate. Pentru ceea ce planuise ca va fi ultimul sau curs, George hotaraste sa lasa deoparte romanul lui Huxley, After Many A Summer si isi provoaca studentii la o discutie despre frica, despre conditia minoritatilor. Dezbaterea are dublu rol, nascandu-se din temerile care il bantuie pe George, dar folosita pentru a portretiza amenintarea bombei nucleare care pusese stapanire peste America anilor ’60. Discursul sau il atrage pe unul dintre studentii sai, care, pana la finalul filmului se dovedeste a fi versiunea din tinerete a lui George si care se simte extrem de atras de acesta.
Vizual, filmul regizat de Tom Ford, este extrem de captivant. Filmul trece de la tonuri mohorate, de gri, albastru inchis si se incalzesc treptat, mai intai, prin aparitia cate unei pete de culoare, care accentueaza detalii urmarite de George: buze, ochi. Secventa alb-negru, flashbackul cu George si fostul sau iubit, poza pastrata in portofel seamana cu reclame la parfumuri barbatesti, iar folosirea corpului de catre Ford in aceste momente aduc aminte de afisele cu Sophie Dahl si Samuel de Cubber care l-au facut celebru. Influenta lui Almodovar este evidenta prin prezenta afisului gigant al filmului Psycho, ochii lui Janet Leigh acaparand parca personajul. Secventa cu cina cu prietena sa, Charly, interpretata cu stil de Julianne Moore, pare a fi un pictorial fashion care a prins viata.
Spre final, nuantele reci se pierd total in caldura si bucuria de viata resimtita de George „Momentele pier” recunoaste Geroge in monologul de final. Si totusi, existenta lor este motivul pentru care devine reticent in a se sinucide, iar acest sentiment este evident in incercarile de a-si gasi pozitia potrivita pentru a apasa pe tragaci. Intr-o discutie in contradictoriu cu un coleg de facultate despre amenintarea bombei nucleare, in care replicile sunt aruncate intre cei doi la fel ca mingea de tenis intre tinerii care joaca pe teren langa ei, George declara ca nu vrea sa traiasca intr-o lume care nu are timp pentru sentimente. Este clar ca el simte ca in lumea lui nu mai exista sentiment, dar tot ceea ce se intampla in ultima sa zi vine sa il contrazica- flirtul cu un James Dean spaniol, discutia cu prietena sa cea mai buna. Motivul apei este prezent, marcand inceputul si sfarsitul, cu semnificatiile sale duble, atat ca simbol al vietii, al renasterii, cat si ca mediu al mortii.
Regizorul Tom Ford alege ca muzica de fundal sa domine secventele, acoperind vocile si lasand gesturile si mimica sa transmita mesajele. Colin Firth, cel pe umerii caruia sta toata greutatea filmului reuseste sa construiasca numai cu ajutorul privirii o emotie, o stare. De cand deschide ochii pana ii inchide.
