3 Days to Kill (2014) – Condamnat să ucidă
Regia: McG
Distribuția: Kevin Costner, Hailee Steinfeld, Connie Nielsen, Amber Heard, Tómas Lemarquis, Eriq Ebouaney
Cine să se încumete să trimită un american la Paris în căutarea fiicei pierdute dacă nu Luc Besson, de data aceasta împreună cu Adi Hasak, duo ce a colaborat și la scenariul pentru From Paris with Love. Regia este semnată de McG cunoscut pentru Charlie’s Angels sau pentru comedia romantică This Means War – o poveste previzibilă, dar inovatoare în contextul oferit de filmele de acțiune și de cele romantice, și care aduce în prim plan un trio fermecător format din Reese Witherspoon, Chris Pine și Tom Hardy.
Revenind la 3 Days to Kill, fără a fi o surpriză din punct de vedere al scenariului sau a mesajului transmis, trebuie să recunosc că filmul nu m-a dezamăgit. Trailerul promitea scene de luptă interminabile și asasini plătiți pentru a salva lumea… ei bine, tot de lume! Însă, plăcută mi-a fost supriza când am reîntâlnit un Kevin Costner sensibil, un bărbat ce dă greș de fiecare dată în relațiile cu cei dragi, un „bad ass” așa cum îl descoperă fiica lui după o absență îndelungată din viața acesteia, hotărât să-și apere puținul timp rămas și să-l petreacă împreună cu familia, cu riscul de a-și prelungi viața prin luarea altor vieți.
Pelicula explodează la propriu și la figurat datorită urmăririlor de pe străzile Parisului în care frumusețea imaginilor compensează lipsa polițiștilor, prezență obligatorie într-o asemenea situație, sau datorită distracțiilor libertine oferite de un oraș la dragostei și al plăcerilor, cadouri obligatorii pentru o desfășurare cât mai amplă a acțiunii. Interesantă este maniera în care regizorul a ales să insiste asupra anumitor cadre, cum ar fi întâlnirea dintre tată și fiică sau scena în care tatăl își învață fiica să meargă pe bicicletă, ritmul filmului nefiind unul trepidant, iar pe alocuri convorbirea protagoniștilor urmând într-un plan paralel acțiunea lor. Camera urmărește oamenii și surprinde momentele plăcute ale vieții, în care o rază de soare, fie ea și metaforică, atinge figura personajului brăzdată de timp.
După vizionarea filmului am avut impresia că amprenta lui Besson este mai evidentă decât cea a regizorului. Filmul este inundat de elementele specifice artistului francez: agentul secret american – o combinație fatală între eroism, curaj și dragoste neîmplinită pentru familie, efecte speciale ce îi întăresc imaginea de erou, farmecul Parisului sau al oricărui alt oraș european, problemele evidente cu care se confruntă aceste țări și lipsa interesului autorităților, diversitatea culturală, viața explozivă, trăită intens și comicul prezent la fiecare pas marchează clar stilul lui Besson. În urma unei analize scurte a producțiilor la care a participat ca regizor, scenarist sau producător, Besson pare să fie un suflet mereu tânăr ce se zbate între doi poli, fie ei reprezentați de dualitatea bine – rău sau de cea oferită de visul american versus gravitatea specific europeană.
Filmul, așa cum afirmam și mai sus, nu este neapărat o surpriză, dar are totuși un efect plăcut asupra spectatorului care, în ciuda faptului că nu se adâncește într-o introspectivă, are parte de câteva momente comice și resimte mesajele transmise într-o manieră ironică, fie că ne referim la atât de cunoscuta poziționare a poliției franceze în propria cinematografie sau a problemei imigranților care ajunge din păcate să aibă rezonanțe comice.
Revederea starului din The Bodyguard (1992) într-o peliculă ce aduce mult cu seria Taken, dar care primează cel puțin datorită unei prezențe feminine cu mai mult talent în rolul fiicei – Hailee Steinfeld (nominalizată la Oscar pentru performanța din True Grit), precum și momentele presărate cu umor și ironie fină, sunt elementele care oferă spectatorilor câteva momente de respiro și voie bună, însă fără a reprezenta o revigorare și pentru cinematografie.
Notă: 7/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=gLBnKYDDDq8′]
2 comments