”Vine iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere”, de Garry Kasparov
Editura Litera, București, 2016
Traducere din limba engleză de Gabriel Tudor
Copilul teribil al șahului din anii ’80 a scris această carte în maniera spectaculoasă în care devenea la 22 de ani cel mai tânăr campion mondial din istoria sportului minții: atacând frontal și în viteză. În meciul de acum, adversarul său este unul extrem de puternic, care acționează cu mult sânge rece pe tabla de șah a geopoliticii: Vladimir Putin. Iar miza este cu adevărat uriașă…
În viziunea lui Garry Kasparov, un campion al promovării drepturilor omului, experimentul democratic din Rusia a luat sfârșit pe fondul pasivității sau chiar al indulgenței liderilor occidentali. Un autocrat nu se oprește decât dacă este oprit la timp – dacă însă constată că adversarii săi sunt slabi și, în loc să reacționeze ferm, îi trec cu vederea derapajele, își permite să avanseze și mai mult în direcția îndeplinirii propriei sale agende. „Faptul că îi dai unui dictator tot ce vrea nu-l împiedică să vrea mai mult, ci doar îl convinge că nu ești îndeajuns de puternic să-l împiedici să-și însușească obiectul dorinței sale”, spune autorul.
Când Occidentul a câștigat Războiul Rece și „Cortina de Fier” s-a prăbușit, tentația de împrietenire cu fostul inamic a fost irezistibilă. Într-un astfel de context, „Clinton și Elțîn s-au strâns în brațe și au râs”… Dar momentul de glorie al democrației și al libertății nu avea să se prelungească la infinit. Ar fi fost extrem de ca liderii lumii libere să continue să pună presiune pe conducătorii Rusiei pentru a transpune cu adevărat în practică reforme economice și democratice care au fost adesea doar mimate. Din păcate, președinții americani care s-au succedat la Casa Albă după Ronald Reagan n-au avut nici pe departe clarviziunea și fermitatea în politica externă a celui care a numit Uniunea Sovietică „imperiul răului” și i-a cerut lui Mihail Gorbaciov să dărâme Zidul Berlinului.
Garry Kasparov știe prea bine din șah că de multe ori fericitul învingător presupune că a câștigat pentru că este un mare jucător, când, de fapt, el nu este decât acela care a făcut penultima eroare. Învingătorul pierde astfel prilejul de a trage învățăminte chiar și dintr-o victorie, în timp ce învinsul este conștient că a greșit și se străduiește mai mult spre a nu repeta eroarea în viitor. Din această perspectivă, Occidentul a fost un învingător care n-a știut să gestioneze succesul: s-a relaxat nepermis de mult după triumful, perceput a fi definitiv, al democrației asupra comunismului și a abordat greșit deceniile care au urmat, iluzionându-se că lucrurile vor merge de la sine în direcția bună. Kasparov insistă asupra unei paralele istorice interesante, amintindu-ne că „Hitler nu a atacat Polonia în 1939 fiindcă Aliații s-au ridicat în apărarea Cehoslovaciei, ci tocmai fiindcă nu au făcut-o”. Când lumea liberă nu este dispusă să mai lupte pentru apărarea valorilor sale definitorii, viitorul acesteia este amenințat, căci, după cum spunea Ronald Reagan, libertatea „nu este niciodată mai departe cu o generație de extincție”…
Cartea lui Garry Kasparov, dedicată „memoriei lui Boris Nemțov și fiecărei persoane care luptă pentru libertate și democrație așa cum el a făcut-o în fiecare zi”, constituie un semnal de alarmă pentru lumea liberă, ai cărei conducători și lideri de opinie ar trebui să ia aminte la apelul lucid, dar totodată disperat, al autorului pentru o nouă abordare a politicii față de regimul lui Putin, care să fie bazată în mai mare măsură pe promovarea unor principii. Dar pentru ca această schimbare de atitudine să fie posibilă este strict necesară „o gândire care să meargă mai departe de următorul sondaj de opinie, de următorul raport trimestrial și de următoarele alegeri”!
