Wherever Green is Worn. The Story of the Irish Diaspora
“Oriunde se poarta verde. Povestea diasporei irlandeze”
Editura: Hutchinson, Arrow Books, 2002
Puteti cumpara cartea acum, de pe Okian.ro.
Tim Pat Coogan este un scriitor prolific si fascinant in acelasi timp, un cercetator asiduu al istoriei Irlandei al carui stil narativ este atractiv chiar daca abordeaza subiecte grele care, pentru un istoric adevarat constituie bune prilejuri de a dovedi eruditie pierzand din cursivitatate si atractivitatea narativa. Istoria nu este un camp de manevra rezervat numai istoricilor de profesie, uneori cei fara pregatire academica de specialitate reusind sa se impuna cititorilor abordand teme sensibile din unghiuri diferite.
Meritul lui Tim Pat Coogan in redactarea masivului volum Wherever Green is Worn. The Story of the Irish Diaspora [1](700 de pagini) il constituie abordarea unitara a fenomenului imigrationist irlandez care cunoaste etape singulare atat de importante precum exilul irlandezilor in America sau in Marea Britanie.
Si autorul trateaza aceste etape ale imigratiei irlandeze in extenso. Capitolele despre emigratia irlandeza din Marea Britanie (150 de pagini) si America (Statele Unite si Canada 176 de pagini) fiecare ar fi putut constitui volume separate, amploarea si importanta acestor fenomene fiind majora. O a doua constatare laudativa se leaga de faptul ca pentru a se documenta, Tim Pat Coogan a luat usor, usor la pas locurile unde s-au stabilit irlandezii de-a lungul timpului, din Franta, Belgia, Marea Britanie care pentru orice irlandez este mai mult decat familiara catre Africa, America, Japonia sau Australia. Evident, resursele financiare nu au fost o problema. In toate locurile pe care scriitorul le-a vizitat s-a intalnit fie cu imigranti irlandezi de data recenta, nascuti in Irlanda fie cu descendenti ai irlandezilor care continua sa-si pastreze identitatea si legaturile cu patria de provenienta a parintilor. Uneori e suficient ca doar unul din parinti sa aiba origini irlandeze pentru ca identitatea celtica sa obtina primatul. Din acest motiv naratiunea lui Tim Pat Coogan nu este o expunere rece a istorie ci o impletire reusita gen reportaj intre drumetiile lui indepartate care-l duc fata in fata cu tot felul de personaje si filonul istoric care explica de ce irlandezii s-au imprastiat peste tot prin lume caci, sa nu uitam, emigratia irlandeza a fost si continua sa fie la fel de insemnata numeric precum cea evreiasca.
In Marea Britanie
Principala cauza a emigrarii irlandezilor a fost dominatia si confruntarea cu Marea Britanie. Proasta administrare a insulei de catre britanici a condus la Marea Foamete care ocupat in mentalul irlandez un loc la fel de important precum genocidul armenilor sau holocaustul evreilor. Faptele sunt cunoscute: rezumand la maximum o mare parte a terenurilor agricole din Irlanda au fost expropriate sefilor traditionali irlandezi sau simplilor fermieri fiind oferita landlorzilor englezi care de multe ori nici nu rezidau in intinsele lor mosii preferand huzurul si calitatea vietii de la Londra. In schimb beneficiau financiar de pe urma acestei situatii favorabile. Astfel incat o mare parte din fermierii irlandezi supravietuiau cultivand dora mici loturi de teren, inchiriate de la mosierii englezi, de obicei cele care aveau randamanetul cel mai scazut. Pentru a maximiliza productia si a reusi sa-si hraneasca familii din ce in ce mai numeroase caci metodele contraceptive erau putin cunoscute in prima jumatate a secolulu al XIX-a si ferm condamnate de Biserica Romano-Catolica fermierii apelau la cultura de cartofi. Insa in anii 1840 aceasta a fost contaminata si cateva recolte proaste consecutive au produs un dezastru umanitar cum nu se mai vede acum decat in Africa. Irlanda in acea perioada avea jumatate din populatia Angliei (aproximativ 8 milioane de locuitori) si de doua ori si jumatate mai mult decat cea a Scotiei. Marea Foamete a dus la scaderea dramatica a populatiei Irlandei caci se aproximeaza ca 2 milione de oameni au murit sau au emigrat in anii 1845-49 alte doua plecand la scurt timp dupa aceea. Ceea ce constiinta irlandeza nu poate uita este faptul ca singura productie afectata a fost cea de cartofi. In timp ce milioane de oamnei se zbateau in ghearele mortii, nave incarcate cu grane sau animale luau drumul exportului, in special catre Anglia. Guvernului aristocratic de la Londra pur si simplu nu i-a pasat de dezastrul umanitar dintr-o provincie britanica, pana la urma, considerand ca si aceea era o metoda de a-si intari controlul asupra cele mai dificile si celtice regiuni a Marii Britanii. Regiunile unde se vorbea exclusiv limba irlandeza au fost printre cele mai atinse de flagelul Marii Foamete. Sutele de mii de oameni flamanzi, disperati au afluat in porturile britanice ramanand in Liverpool sau Glasgow sau luand calea Americii, Canadei, Australiei si Noii Zeelanda. Insa frustrarea si dorinta de razbunare i-au insotit peste tot in lume astfel incat nemultumirea britanicilor in ceea ce priveste sprijinul financiar pe care l-a acordat comunitatea irlandezo-americana voluntarilor IRA de-a lungul intregii sale existente ca forta paramilitara operationala este usor rizibila si de neinteles. Cu ocazia comemorarii a 150 de ani de la izbucnirea Marii Foamete Tony Blair, a carui mama era de origine irlandeza, plecata din insula la varsta de 16 ani catre Glasgow, si-a cerut scuze in numele guvernului britanic pentru acea tragedie. Insa imigrantii irlandezi scapati de la o moarte sigura prin exil nu dadeau de un trai neaparat mai bun, dimpotriva. Stim bine ca secolul al XIX-lea a fost cel al nationalismelor astfel incat furia xenofoba a englezilor, galezilor, scotienilor se concentra asupra hoardelor de amarati din Irlanda. Care traiau in conditii groaznice ce incurajau o mortalitate foarte ridicata. In anii 1850 in Cardiff irlandezii de ingramadeau in strazi precum Stanley Street care nu avea apa curenta ci doar un put cu apa contaminata, partial pavata restul cu pamant avand un sant in mijloc pe unde se scurgeau mizeriile. Intr-o casa detinuta de un anume Harrington erau inregistrati 50 de chiriasi care, toti, traiau intr-o singura camera !![2] Imigrantii irlandezi traiau in aceste conditii pentru ca erau folositi (exploatati este un termen mai precis) pentru muncile cele mai degradante si dificile (mai ales in domeniul constructiilor). In secolul XIX maghrebienii, indienii, pakistanezii sau africanii inca nu sosiserea pentru a prelua aceste munci grele si prost platite. Irlandezii o faceau. Insa ostilitatea publica a tarilor gazda era total caci irlandezii saraciti si disperati acceptau salarii mici pe care nativii nu le acceptau. Astfel incat conflictul si ura apareau instantaneu.
Comparand marea foamete irlandeze (the Great Famine) cu marea foamete sovietica (actiunea de deculacizare a mediului rural sovietic care a dus in perioada 1932-33 la moartea a unei cifre greu de precizat “demografii cei mai prudenti dau cifrele de 2.600.00 de morti de foame, 1.100.000 deficit al nasterilor si un milion de deportati. Dar specialistii ucrainieni estimeaza numarul victimelor la 4 sau 5 milioane si vorbesc de genocid[3]) regasim destule similitudini intre atitudinea guventului britanic fata de infometatii tarani irlandezi si cea a lui Stalin si nomenklaturii sovietice fata de taranimea sovietica din anii 1930. In timp ce sute de mii de tarani mureau de foame pentru ca recolta mediocra (chiar si cea destinata insamantarilor pentru 1934!) fusese confiscata de statul sovietic avand temeiul cotelor obligatorii exporturile sovietice de grane continuau sa se reverse caci Stalin avea nevoie de devize pentru a-si construi industria grea. E drept, industria grea avea sa-i salveze regimul (si pielea) caci mutata in Orient avea sa contribuie la infrangerea invadatorilor germani care s-au bucurat de o primire calduroasa in Ucraina in vara anului 1941 principalul motiv fiind tocmai foametea criminala initiata de Stalin. O alta asemanare rezida in dorinta atat a landlorzilor englezi, propritarii unor mari mosii cat si a lui Stalin de a crea, exploatatii agricole extinse ceea ce implica eliminarea micilor proprietari cu loturi restranse.
Si irlandezii au contribuit la refacererea Marii Britanii dupa cel de al doilea razboi mondial, stagnarea economica a Irlandei determinand valuri de sute de mii de oameni (atata barbati cat si femei) sa ia drumul insulei mai mari, vechiului dusman unde de multe ori au trait in conditii proaste fiind supusi unei discriminari agresive si evidente, la moda fiind anuntul No Irish need to apply sau No Irish, no dogs, no blacks. Fiind de cele mai multe ori o populatie provenind din mediul rural, contactul cu societate urbana engleza a fost de multe ori daunator, distrugand multe destine. Chiar daca ajungeau sa castige pana la 600 de lire pe saptamana in domeniul constructiilor, acesti bani se duceau de prea multe ori pe alcool, violenta familiala fiind o caracteristica des intalnita, multe casatorii destramandu-se. O cauza a atractiei exercitate de alcool era singuratatea barbatilor irlandezi dar si a perceptelor religioase care nu permiteau o viata sexuala (cat de cat) implinita, familiile cu multi copii fiind regula. Autorul prezinta si o comparatie intre exemplul de organizare a exilatilor in America si in Marea Britanie plecand de la intrebarea de ce irlandezii din SUA s-au organizat mai eficient, spre deosebire de cei din Regatul Unit? Primul motiv gasit de Tim Pat Coogan este acela al libertatii exprimarii identitatii irlandeze care rezulta din libertatea constitutionala din America. In Marea Britanie irlandezii incercau sa-si ascunda pe cat posibil originea dat fiind prejudecatiile si discriminarile la care au fost supusi si care doar s-au amplificat odata cu inceperea violentelor (celebrele The Troubles) din Irlanda de Nord si, in plus, a valurilor de atentate organizate chiar in inima Marii Britanii de catre IRA drept represalii pentru politica dusa de Londra in Ulster. In plus, irlandezii nu erau neaparat inclinati catre politica, stalpii constructiei lor identitatre fiind mai degraba familia si Biserica. Remarcam nenumaratele aluzii anticatolice ale autorului care chiar daca ateu declarat ar fi putut sa se abtina in a face comparatii deplasate puand semnul egalitatii intre asa-zisele doua imperialisme care au subjugat poporul irlandez de-a lungul timpului: Mother England vs Mother Church. Daca o luam pe aceast filiera trebuie sa recunoastem ca bisericile crestine din intreaga Europa sunt imperialiste caci, sa nu uitam, crestinismul nu s-a nascut in Europa ci in Iudeea.
Un motiv pentru care minoritatile nu se articuleaza politic in statele care-i gazduiesc il constiuie rusinea caci nimeni nu pleaca de acasa pentru ca-i este prea bine ci pentru ca societatea mama nu reuseste sa ofere oportunitati minime de realizare in viata. Rusina de a fi irlandez i-a urmarit pe cei care plecau din Irlanda pentru a munci in Marea Britanie. In plus, irlandezii educati care emigrau nu doreau sa se amestece cu majoritatea care era concentrata in ghetouri irlandeze privite cu dispret de englezi avand in vedere ca armatura acestor comunitati era Biserica Romano-Catolica, pub-ul si Gaelic Athletic Association (GAA). Este laudabila incapatanarea irlandeza de a ramane irlandez caci comparatia intre fenomenul migrator irlandez de acum un secol sau o jumatate de secol si fenomenul exlilul romanesc de data mult mai recenta este inevitabila. E drept, amploarea celui romanesc raporta la populatia totala a Romaniei fata de cazul irlandez este mult mai redus.
Irlandezii din Marea Britanie au avut de indurat o discriminare generala caci au fost considerati responsabili pentru valul de atentate pe care IRA le-a pus la cale in Anglia dupa principiul putem sa ne omoram noi aici, in Irlanda cat vrem, pana cand razboiul nu este dus la usa englezilor nu se va intampla nimic. 7000 de irlandezi au fost retinuti in baza legislatiei antiteroriste britanice menita a preveni si stopa activitatea IRA in Marea Britanie. (Legea Prevenirii Terorismului). Criteriile de retinre? Expeditive “Cine detinea carti cu subiecte politice. Cine avea rude in cartierele nationaliste din Irlanda de Nord. Cine avea conexiuni cu Sinn Fein. Cine era student. Cine avea cazier. Si oricine punea sub semnul intrebarii autoritatea ofiterului care proceda la perchezitie.”[4] Din cei arestati 97% erau irlandezi insa numai 3% au si fost condamnati. Legea era indreptata impotriva irlandezilor. Irlandezitatea era un motiv suficient pentru a fi luat la intrebari (in anii 70-80). Din fericire, evolutia pozitiva din Irlanda de Nord a diminuat atitudinea discriminatorie avuta de societatea britanica fata de vecinii problematici, irlandezii.
In America
Procesul emigrationist irlandez in America a fost initiat de catre comunitatea protestanta din Ulster, colonii scotieni din Lowlands pe care Londra i-a implantat in Ulster pentru a pastra terenurile confiscate sefilor irlandezi. “La sfarsitul razboaielor napoleoniene 350.000 de protestanti si 35.000 de catolici din Irlanda emigrasera in America, concentrandu-se mai intai in zona Philadelphiei iar mai apoi raspandindu-se in celelalte treisprezece colonii. Declinul Irlandei si pamantul Amerciii au facut au reprezentat elemnete esentiale pentru emigrare.”[5] Numarul catolicilor l-a depasit rapid pe cel al protestantilor presbiterieni de origine scotiano-irlandeza. Dar si asa confruntarea dintre cele doua curente irlandeze a fost exportata si in America. Radacini scotieno-irlandeze aveau presedintii James Polk, Andrew Jackson, Ulysses Grant, Grover Clevland, Benjamin Harrison, William McKinley si Woodrow Wilson. Spre deosebire de irlandezii catolici, scotieno-irlandezii nu au dezvoltat un atasament deosebit fata de pamantul lor de origine, Irlanda, cuvintele ducelui de Wellington care avea el insusi stramosi irlandezi potrivindu-li-se foarte bine : daca te-ai nascut intr-un grajd nu inseamna ca esti cal. Dispretul elitist al ducelui fata de Irlanda este caracteristic aristorcatiei britanice.
Comertul Americii cu Europa si, in special, cu Marea Britanie era format intr-o proprotie insemnata de exportul cherestelei care era trasnportata peste Atlantic insa la intoarcere navele aveau nevoie de balast acceptand sa transporte in conditii groaznice imigranti saraci irlandezi. Coogan afirma ca acesti oameni erau tratati mai rau decat scalvii africani caci acestia din urma aveau o anumita valoare, fiind pana la urma in interesul capitanului si armatorilor sa-i transporte sanatosi peste ocean pentru a-i vinde la un pret cat mai bun. Irlandezii saraci nu erau departe de conditia de scalvi. Un transport peste ocean costa 4,5 lire, salariul unui muncitor irlandez timp de sase luni. Antreprenorii au imaginat un sistem ingenios pentru a scoate un profit: au acceptat ca imigrantii sa le plateasca odata ajunsi in Americam astfel incat forta lor de munca era oferita unor mari fermieri sau industriasi americani pentru cinci ani! Angajatorii nu-i tratau mai bine decat pe sclavii lor africani caci dupa cinci ani trebuiau sa le dea drumul, in schimb scalvii ii detineau pentru totdeauna. Emiratia irlandeza in America era diferita fata de cea europeana. Daca europenii continentali plecau cu tot cu familii, emigratia irlandeza era formata mai degraba din persoane tinere, fara meserie, copiii micilor fiermieri si muncitori agricoli. Numarul tinerelor femei era cel putin egal cu cel al barbatilor.
In America irlandezii nu au gasit in momentul imigrarii o societate perfecta, toleranta si deschisa. Americanii erau pana la urma urmasii colonistilor protesanti (cele mai exigente biserici protestante anti-catolice erau prezente de mult timp in America) britanici. Discriminarea fata de irlandezi era prezenta in multe locuri ale Americii, afise cu mesajul No Catholic and no Irish fiind foarte frecvente. In anii 1840 a fost infiintat chiar si un Partid American al Nativilor ( Native American Party) care milita pentru pastrarea suprematiei majoritatii protesante albe. Nativii au organizat incendierea unor biserici catolice la Philadelphia iar in ziua alegerilor din 1844 la New York se raspandise zvonul ca 1000 de nativi urmau sa atace Catedrala St. Patrick. Arhiepiscopul Hugh a mobilizat 3000 de voluntari membrii ai Vechiul Ordin al Hiberniei pentru a proteja catedrala si l-a amenintat pe primarul general al New Yorkului ca va transforma orasul intr-o a doua Mosova daca se va atinge cineva de biserica lui.[6] Un alt motiv al urii nativilor il constituia in afara diferentelor religioase concurenta pe piata muncii caci afluxul de muncitori necalificati irlandezi permitea patronatelor sa ofere salarii reduse. In schimb, irlandezii au dezvoltat si ei sentimente rasiste la adresa negrilor…Nici macar in timpul razboiului civil american lucrurile nu au fost mai simple caci nordistii inrolau toti barbatii care nu aveau 300 de dolari. Marea majoritatea a irlandezilor nu puteau strange nici macar trei daramite 300. Masura era menita a proteja clasele avute protestante care militau teoretic pentru abolirea sclavagismului sudist insa dintr-o postura comoda. Irlandezii din New York s-au aflat in primele randuri ale unuia din cele mai ciudate si sangeroase evenimente cunoscute de New York : rebeliunea impotriva inrolarilor obligatorii. Armata nordista a trebuit sa intervina cu artileria pentru a calma lucrurile, numarul total al mortilor ridicandu-se undeva in jurul cifrei de 500 de oameni. Atmosfera acelor vremuri sangeroase a fost reconstituita cu mult succes de regizorul Martin Scorsese in the Gangs of New York (cu o distributie de exceptie: Leonardo di Caprio, Liam Neeson si Daniel Day Lewis[7]). De altfel conditia imigrantilor irlandezilor din perioada 1850-65 (razboiul de secesiunea a durat intre 1861-65) si confruntarile sangeroase cu nativii sunt plastic si fidel reproduse in acest film.
(Va urma)
[1] Arrow Books 2002. “ Oriunde se poarta verde. Povestea diasporei irlandeze”
[2] Tim Pat Coogan, op. cit., pag 222
[3] Dictionarul comunismului, coordonat de Stephane Courtois, Editura Polirom, 2008, Iasi, pag. 274
[4] Tim Pat Coogan, Op. cit., pag 141
[5] Ibidem, pag 255
[6] Tim Pat Coogan, op. cit., pag 280- referire la inceniderea Moscovei de catre rusi in 1812 spre a-l impiedica pe Napoleon sa isi incartiruiasca trupele obosite
[7] care joaca rolul capetenie nativilor Bill the Butcher Cutting. Numele acesta nu este ales la intamplare, dupa cum am fi tentati sa credem. In afara poreclei macelarul datorita pasiunii personajului pentru transarea atat a porcilor cat si a oamenilor – mai ales a papistilor irlandezi dar si numelui de familie, formula de gerundiu a verbului to cut prenumele de Bill face referire expresa la protestanti, porecliti astfel dupa numele lui William de Orania, regele protestant care l-a invins pe regele catolic Iacob al II-lea Stuart, rege al Angliei, Scotiei si Irlandei.
