„Viața prin lentile groase”, de Luminița Rusu
Editura Paralela 45, Colecția Avanpost Proză, Pitești, 2023
Pot spune că „Viața prin lentile groase”, volumul Luminiței Rusu (o autoare despre care nu știam nimic până acum), este o carte curajoasă, pentru că este dificil să scrii sincer și direct despre confruntarea cu două boli foarte complicate – cancerul și demența, mai ales când vorbim despre sistemul sanitar din România. Și să uităm că, pentru mulți dintre noi, ca și pentru Mioara, personajul principal:
„Nu știi niciodată cum îți pot schimba starea lucrurile mărunte! Pentru mine contează să văd o față veselă și zâmbitoare înainte de a intra la medic să-mi spună câte luni de radio- sau chimioterapie urmează să fac. Și aici sunt asistente tinere și drăguțe, dar toate sunt cernite, zici că ele-s bolnave, nu noi.” (pag. 31)
Da, în sistemul sanitar din România, pacienții au parte de puțină înțelegere, de multă închistare, ba chiar de nepăsare sau de personal (doctori, asistente, infirmiere, portari etc.) care solicită sau au nevoie de mită pentru a mișca ceva, pentru a arăta empatie, ceea ce este îngrijorător. Și tocmai pentru că pacienții au parte de prea puține fețe zâmbitoare și sincere în jurul lor, chiar privite prin lentile groase, viața lor este încorsetată întotdeauna între dureri fizice, suferințe psihice și temeri privind viitorul imediat, dincolo de spitalul nepăsător. Și aici apare unul dintre principalele mesaje ale romanului – care este granița, limita între ceea ce e permis și ceea ce e interzis în spitale, între empatie și indiferență?
„Lumea în sat muncește până la vârste înaintate, pământul nu te lasă să fii pensionar, îți dă ce ai nevoie ca să trăiești decent. Dar nu-ți dă bani. Într-o situație ca asta, de unde să adune doi țărani bătrâni atâția bani? Le-am zis că nu toți doctorii iau, să încerce și la altul, că poate… A murit șase luni mai târziu, iar Lena, oricând o întrebi cum i s-a dus bărbatul, îți spune că pe moșul ei l-a omorât doctorul Pop. Nu știu, ni se pare că nu luăm decât atât cât ni se oferă, dar oare ce ni se oferă e din recunoștință sau din teama pacientului că, dacă nu dă suficient, nu va fi tratat cum se cuvine? Cine stabilește limita asta între ce vrea și ce simte că e obligat pacientul să facă?” (pag. 66-67)
Așa cum spuneam, este foarte complicat să privești viața prin lentile groase, pentru că lumea pare neclară, distorsionată, iar realitatea și amăgirea se întrepătrund. La fel este și pentru Mioara, protagonista acestui volum, care trăiește aici în două realități aparent ireconciliabile: pe de o parte, este soția unui primar, este medic de familie și suferindă de un cancer care poate fi tratat; pe de altă parte, viața a dus-o în altă parte, într-o căsnicie urbană, în care e medic oftalmolog și, pare-se, amnezică. Oare care e viața ei cea reală, cea pe care nu o poate uita niciodată?
Meșteșugul Luminiței Roșu este că antrenează și cititorii în această dilemă, în amestecul celor două realități, în care doi medici – care sunt, de fapt, un personaj și alter ego-ul său – se luptă din interior cu problemele sistemului sanitar, dar mai ales cu fațetele complicate ale propriilor personalități, ale propriilor personaje. Există un roman în vis și în coșmarurile adiacente, dar există și un roman sincer și real care dezbate probleme comunitare, de la corupția din sistemul sanitar la felul în care satul românesc este subjugat de nepotism și de o aristocrație cu accente aproape sclavagiste, de la nepăsarea autorităților și medicilor până la amiciția pe care o găsim, uneori, în persoane (aproape) ireale, dar care ne ascultă cu adevărat.
Mi-a plăcut volumul Luminiței Roșu tocmai pentru această asumată dihotomie, între un roman sincer și foarte bine închegat la nivel de dialog, care curge natural fără brizbrizuri nenecesare, și o proză asumată, cu mesaj și de actualitate. În plus, este un roman care pune accentul pe suferințele personajelor, iar când realitatea acestora este prea dură se refugiază în vis și imaginar, fără să piardă nimic din concretețea durerii și din realitatea complicată a acesteia.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografie autor: https://dispersie.ro/luminita-rusu-scriitorii-sunt-oameni-obisnuiti-care-au-un-simt-al-observatiei-mai-ascutit/)
