“Scurtă istorie a gândirii economice de la Aristotel până azi”, de Jacques ValierEditura Compania, Bucureşti, 2009
Traducere de Valentin Protopopescu
O carte de aproximativ 150 de pagini, frumos lucrată şi meşteşugită, care cuprinde, pe înţelesul tuturor, istoria gândirii economice încă de la apariţia ei într-o formă închegată până în zilele noastre. De ce spunem pe înţelesul tuturor? Pentru că gândirea economică, în forma ei teoretică, este de multe ori greu de înţeles pentru profani, care se orientează spre latura practică, aplicată, fără a înţelege dedesubturile, definiţiile, teoriile economice în sens larg, cu atât mai puţin cei care au pus în valoare o anumită orientare sau alta.
Pentru majoritatea, singurii mari economişti de care au auzit sunt probabil Marx şi Keynes, dacă îi cunosc şi pe aceştia ca economişti şi nu ca oameni publici sau politicieni.
În această privinţă, cartea lui Jacques Valier are un mare merit: acela de a prezenta economia plecând de la Aristotel şi Platon, trecând prin Thomas Morus, Marx, Fournier, Troţki, Shaw, Keynes, dar într-un fel comprehensibil atât pentru specialist, care are nevoie oricând de o sinteză a tot ceea ce cunoaşte, dar şi pentru profan, căruia îi trebuie în specializările sale şi o cunoaştere în sens larg a economiei, sub toate aspectele sale.
Chiar Jacques Valier îşi dezvăluie scopul pentru care a scris acest mic dicţionar al gândirii economice, într-o concluzie la lucrarea sa: „Ne-am propus în această lucrare să realizăm o scurtă prezentare a unei îndelungi evoluţii. Am reuşit doar în măsura în care cartea i-a îngăduit cititorului, fără să se piardă printre detalii, să înţeleagă mai bine şi să judece ca pozitive sau negative trăsăturile esenţiale ale diferitelor curente de gândire economică”.
În cele şapte capitole ale cărţii, suntem purtaţi prin istoria gândirii economice, începând cu Grecia antică, locul unde se pare au apărut primele discuţii controversate ale economiei universale între Platon şi Aristotel, lucruri inedite, pe care le aflăm pentru prima oară: „Platon se declarase partizanul bunurilor posedate în comun şi interzicerii oricărui schimb de mărfuri, ca şi folosirii banilor. În a sa Cetate ideală, totul le aparţine tuturor. Aristotel respinge ideea posesiunii în comun a bunurilor, dificil de realizat şi care ar genera conflicte frecvente între cetăţenii lipsiţi de motivaţie pentru orice efort. Aristotel apără proprietatea privată în numele eficienţei. El abordează problema economiei de piaţă şi pe cea a dreptăţii.”
Trecem apoi prin ceea ce este considerat certificatul de naştere al capitalismului în Europa, respectiv perioada care începe cu pragmatismul mercantilist şi până la apariţia liberalismului (secolele XVI-XVIII), o etapă care îşi găseşte, printre altele, ilustrarea în critica socială dezlănţuită de Utopia lui Thomas Morus în Anglia: „Morus este creatorul termenului de „utopie”, care vine din greacă şi înseamnă „fără loc”, adică un lucru care nu există decât în imaginaţie.
La baza ei stau patru mari principii:
1. Proprietatea este comună, totul le aparţine tuturor. Casele îşi schimbă locuitorii prin tragere la sorţi odată la zece ani, iar uşile lor nu au broaşte.
2. Toată lumea munceşte, ceea ce permite diminuarea timpului de lucru. Ziua de muncă este de şase ore. Nimeni nu se specializează într-un anumit domeniu. Am spune astăzi că încetează diviziunea muncii.
3. Marea sarcină a guvernului este aceea de a gestiona producţia şi repartizarea bunurilor. Economia este planificată.
4. Bunurile fiind disponibile din abundenţă, sunt distribuite gratuit; necesitatea de a cumpăra/vinde pe o piaţă, şi deci şi aceea de a avea bani dispar, iar repartiţia se face după principiul „fiecăruia după nevoi”: fiecare vine să caute ce-i trebuie în hambarele şi antrepozitele publice şi ia de-acolo fără să plătească.”
Următoarele capitole sunt grăitoare, concepţiile şi principiile gândirii economice devin din ce în ce mai cuprinzătoare, mai aprofundate, chiar mai greu de înţeles de cititorul de rând, exemplele sunt mai rare şi se pune accentul mult mai mult (ceea ce este şi normal, având în vedere etapele dezvoltării sociale) pe teoria economică: Revoluţia industrială şi dezvoltarea economiei politice clasice, Critica socialistă a capitalismului şi a economiei politice clasice, Economia politică neoclasică, Ruptura keysiană şi evoluţia gândirii socialiste, Marile curente ale gândirii contemporane.
Ceea ce ne-a atras atenţia ca o descriere interesantă şi binevenită pentru români şi România este felul în care Marx şi-a construit privirea sa asupra societăţii socialiste pe care a gândit-o într-un anume fel şi pe care, plecând de la ideile sale, socialiştii şi comuniştii care l-au urmat au construit-o cu totul altfel, fără să ţină seamă de teoria economică propusă de el. Această descriere nu merită trunchiată, de aceea v-o oferim pe larg, sub aproape toate aspectele ei, cu menţiunea că ultimele două fraze aduc o concluzie realistă, interesantă, peste timp, a gândirii economice a lui Marx şi a transpunerii ei în practică: „Spre deosebire de socialiştii utopici, Marx nu a descris în amănunt cum ar trebui să fie o societate socialistă.
Imediat după ce muncitorii preiau puterea – ceea ce implică distrugerea statului burghez şi instalarea unui stat muncitoresc pe modelul Comunei din Paris – începe o perioadă de tranziţie de la capitalism la socialism.
Societatea de tranziţie de la capitalism la socialism prezintă două mari caracteristici. Prima este aceea că dispar relaţiile de producţie capitaliste. Ele sunt desfiinţate pentru că, puterea politică fiind exercitată de muncitori, proprietatea asupra mijloacelor de producţie este colectivă, iar producţia este organizată de producătorii asociaţi. Mai exact, mijloacele de producţie şi forţa de muncă nu mai sunt cumpărate/vândute, ci repartizate între ramurile productive de către producătorii asociaţi.
A doua caracteristică a societăţii de tranziţie este aceea că relaţiile de producţie nu sunt încă de tip socialist, şi asta din două motive. Mai întâi, dezvoltarea forţelor de producţie este încă suficientă cantitativ şi calitativ. Insuficientă cantitativ pentru ca abundenţa să domnească – de aceea continuă să existe, pentru bunurile de consum cumpărate/vândute pe piaţă, o producţie de mărfuri şi legea valorii. Insuficientă calitativ, pentru că nu se poate schimba de azi pe mâine o organizare a muncii ce poartă marca relaţiilor de producţie capitaliste, care se caracterizează, în ceea ce-i priveşte pe muncitori, prin caracterul mutilant al muncii. Relaţiile de producţie nu sunt de tip sociealist şi pentru că e imposibil ca într-un timp foarte scurt puterea politică să fie exercitată de toţi producătorii asociaţi.
Societatea socialistă, care devine posibilă abia după această perioadă de trecere, are un dublu specific. De această dată, dezvoltarea forţelor de producţie este suficientă cantitativ şi calitativ. (…) Societatea socialistă se mai caracterizează prin aceea că puterea poate fi exercitată acum, la toate nivelurile, de ansamblul producătorilor asociaţi, ceea ce înseamnă o slăbire a statului muncitoresc, urmată chiar de dispariţia lui.
În sfârşit, societatea comunistă se defineşte printr-o asemenea dezvoltare a caracteristicilor societăţii socialiste, încât principiul distribuţiei bunurilor devine „fiecăruia după nevoi”.
Nu putem pune semnul egal între viziunea lui Marx despre societatea comunistă şi ceea ce a fost realitatea din URSS şi din democraţiile populare, marcate de o cruntă dictatură politică şi socială, exercitată chiar împotriva muncitorilor şi soldată cu milioane de morţi. De altminteri, numai o ciudată coincidenţă de interese a putut duce la o asemenea asimilare. Erau interesate s-o opereze clasele dominante din ţările capitaliste, care combăteau marxismul şi se foloseau de URSS ca de o sperietoare. Dar la fel de interesaţi erau şi cei care, în URSS şi în ţările socialiste, îşi exercitau dictatura asupra muncitorilor, înfăţişându-se, în numele marxismului, ca apărători ai lor.
Această coincidenţă de interese pentru asimilarea viziunii lui Marx cu realitatea din URSS este în măsură să explice faptul că dezbaterea ştiinţifică asupra marxismului a fost foarte săracă, fiind înlocuită cel mai adesea cu adulaţia sau excomunicarea. Atitudinile partizane ne interesează însă prea puţin. Mult mai important e să ne înţelegem.”
O carte care se recomandă prin citatele de mai sus, prin cuprinderea întregii perioade a gândirii economice universale, o lucrare care este necesară atât studenţilor la Academia de Studii Economice, profesorilor care predau economia sau materii adiacente acestora, dar şi oricărei persoane care este intersată de cultura generală şi doreşte să arunce o privire şi în istoria doctrinelor economice.
