Copilașii „mamei leneșe” sunt fericiți la grădiniță, de Anna Bîkova
Editura Paralela 45, Pitești, 2022
Traducere: Antoaneta Olteanu
Printre mămici circulă o glumă cu gust ușor amărui: „lasă că va fi mai ușor după 1 an. Va fi mai ușor după 2. Va merge la grădiniță și sigur va fi mai bine”. Înțelegeți logica? În realitate, fiecare etapă din creșterea unui copil seamănă izbitor cu un soi de cruciadă a lacrimilor sau de luptă greco-romană cine pe cine. Dincolo de glumă, una dintre fazele deloc ușoare este cea a tranziției de la grija maternă la grija instituțională, adică, popular vorbind, datul la grădiniță.
Fetița mea încă nu merge la grădiniță (trebuie să recunosc că acest „încă” are un efect liniștitor asupra mea), dar eu mă pregătesc moral, fizic și psihologic de această etapă. Și, evident, citesc despre asta. Atenția mea a căzut asupra cărții „Copilașii «mamei leneșe» sunt fericiți la grădiniță” de Anna Bîkova, tradus la editura Paralela 45. În trecut, de aceiași autoare am mai citit „Copilul independent sau cum să fii o mamă «leneșă»”. Haideți să ne înțelegem din start, pentru a evita orice confuzie, titlul de „mamă leneșă” nu are nici o conotație negativă. Este doar un apelativ pe care autoarea îl utilizează în scopul delimitării mămicilor care cad pradă panicii și a celor care reușesc să gestioneze eficient orice situație cu un minim emoțional sănătos.
Anna Bîkova este specialist în parenting, psiholog juvenil și mamă, trei calități care au ajutat-o să devină un adevărat fenomen în spațiul post-sovietic, acolo unde cuvântul educație aproape că echivala cu armata. Deși școlită în rigorile acestei zone, abordările ei sunt mai degrabă din spectrul educației cu blândețe, ceea ce o face extrem de atractivă în lectură, deși în unele momente cred că ar provoca mirare pentru adepții modelului european.
Metoda sa de adaptare la grădiniță este atât de multiaspectuală și meticulos structurată, încât cred că acest volum ar trebui citit inclusiv de fiecare educator din instituțiile preșcolare, nu doar de către părinți. Accentul major în analizele sale este pus pe factorul relației părinte – pedagog, ambele părți fiind implicate proactiv de-a lungul întregii perioade de adaptare care poate fi diferită de la un copil la altul.
O să vă citez doar câteva exemple de recomandări sau concluzii, pe care Anna Bîkova și le-a format de-a lungul activității de educator (da, ea a trecut prin toate fazele lucrului pedagogic, ceea ce, din punctul meu de vedere, reprezintă un punct de sprijin pentru recomandările sale).
De exemplu:
„Cel mai bine se adaptează la grădiniță copiii care au deja experiența despărțirii de mamă. De exemplu, copilul obișnuit să rămână des cu tata, cu bunica sau cu o mătușă. Asemenea copii înțeleg deja că poate să existe cineva care ține locul mamei și vin mai ușor în întâmpinarea educatorului”.
Sau „…stabilirea unui contact cu educatoarea reprezintă jumătate din secretul adaptării”. S-ar părea, la prima vedere, că nu spune neapărat ceva nou, dar abordarea sa pragmatică ne deschide o altă paradigmă spre momentul când vom începe să privim adaptarea ca pe un proces de echipă.
Din punctul meu de vedere, această carte sintetizează, în special, niște analize cazuale, pe diferite feluri de copiii, de la micuții care psihosomatic încep să se îmbolnăvească frecvent și până la cei care de bună voie și fericiți merg la grădiniță. Am apreciat, în acest sens, sublinierea rutinei și a ritualurilor, pe care le-am introdus și eu în viața noastră cu fetița mea. Mi-a plăcut accentul, în repetate rânduri, asupra comunicării eficiente cu copilul, în vederea evitării unor traume ulterioare. Totodată, este de apreciat și maniera cu care Bîkova încearcă să spargă stereotipurile și fricile părinților față de tot ce înseamnă instituționalizare preșcolară.
În mod cert, această carte nu face minuni. Dimpotrivă, veți întâlni povestiri despre copii care nu s-au adaptat sau despre bunici care fugeau, în încercarea de a minți copilul, iar cel din urmă se sufoca de plâns. Ideea de bază care trebuie să vă rămână după această carte, cred eu, e faptul că adaptarea la grădiniță este un mecanism în care e nevoie de trei elemente: respect, comunicare, implicare.
Din punctul meu de vedere, o astfel de lectură vă poate ajuta să vedeți procesul ca pe un mecanism lucrativ, în care e nevoie de creativitate și de nițică răbdare, astfel încât într-un final cei mici să plece cu zâmbetul pe buze spre locul unde îi așteaptă prieteni noi și aventuri.
