”Omul care mută norii. Șapte întâmplări”, de Radu Paraschivescu
Editura Humanitas, București, 2019
Am scris, de-a lungul timpului, despre mai multe cărți semnate de Radu Paraschivescu, despre romanele sale, volumele de proză scurtă, colecțiile de editoriale sau cele de perle ale personalităților. Nu a fost volum care să mă dezamăgească, pentru că unul dintre talentele autorului este acela de a ne oferi mici mostre de literatură pură din orice situație reală sau imaginară, fie că vorbim despre monumente, orașe sau personaje al Evului Mediu, fie despre baronii locali, politicienii sau sportivii momentului.
Este și cazul acestei colecții meritorii de proză scurtă, unde descoperim ”șapte întâmplări”, șapte texte complet diferite, dar în care sunt adunate și ficționalizate câteva dintre micile plăceri ale vieții și prozei autorului, pe care le aflăm și din biografia hazlie, marcă proprie, a acestuia, ce însoțește fiecare carte, dar și din volumele anterioare: istoria și călătoriile, Roma și Provence, mass-media și sportul românesc și internațional. Aceste lumi – cea provensală și cea romană, cea pestriță a studiourilor TV și a pseudo-vedetelor de pe micul ecran, cea a fotbalului autohton și a obsesiilor din jurul lui – populează ”Omul care mută norii”.
Textul pe care îl consider vedeta volumului este ”Marmură de Pavonazzo”, poate pentru că iubesc și eu mult Roma și istoria sa. În acest experiment literar, Radu Paraschivescu a ales ca naratorul să nu fie o ființă omenească, ci un monument istoric, care își destăinuie gândurile și evoluția dintr-o piatră nebăgată în seamă într-o relicvă care formează acum cozi pe sute de oameni. Este o istorie atipică, dar foarte bine scrisă și elegantă:
”I-am văzut îndreptându-se spre Fontana del Tritoni, iar dac-aș fi fost ființă omenească m-aș fi strâmbat. Habar n-am de unde vine atracția asta a îndrăgostiților pentru scenele romantice din apropierea fântânilor pe care și le fac în dreptul statuilor spălate de vânt, de apă și de soare. E chiar atât de greu să nu trăiești mereu în clișee? O fi, n-am cum să-mi dau seama.” (pag. 236)
Personaje memorabile sau caracterizate prin lucruri memorabile descoperim în aproape toate celelalte texte: în Șapticemie, viața unui bărbat se învârte în jurul cifre șapte (filme, iubite, adresă etc.); Omul care mută norii este populat de un personaj excentric, care seamănă mult cu clarvăzătorii și super-psihologii pe care îi vedem pe micul ecran sau pe la Sala Palatului; Un nas și o gură și Armadillo au un inconfundabil parfum franțuzesc, în vreme ce Speranța cântă trash este despre o boală rară și ne aduce o perspectivă tristă asupra lucrurilor care contează în viață. Pe de altă parte, chiar dacă pe alocuri am fost amuzat, am simțit că sunt saturat și săturat de personajele care domină atmosfera naționalist-ortodoxă de la ”Astrul Creștin”, așa cum sunt ele în povestirea Cățui, plase, Doamne-ajută, dar și în realitate.
Chiar dacă nu există o temă comună în acest volum, impresia de ansamblu este favorabilă, pentru că Radu Paraschivescu este un scriitor ironic fin și elevat, care reușește să ne facă să zâmbim deseori, dar și să învățăm noi și noi lucruri despre locurile pe care le vizitează în textele sale.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Cartepedia.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Libhumanitas.ro, pagina de Facebook a autorului)
