”Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari
Editura Polirom, Iași, 2017
Traducere de Adrian Șerban
Guest post de Marius Oliviu Iacob, blogger
Sapiens: A Brief History of Humankind apare în 2011 în Israel, fiind scrisă în ebraică, și face carieră internațională începând cu 2014, când este publicată la editura londoneză Harvill Secker – una celebră prin acceptarea Fermei animalelor (1945) și a cărților scrise ulterior de Orwell. Autorul acestei „scurte” istorii este Yuval Noah Harari, un tânăr născut lângă Haifa dintr-o familie de libanezi cu rădăcini în Europa de Est.
Harari își ia doctoratul la Universitatea Oxford şi predă apoi istoria universală în cadrul Departamentului de specialitate al Universităţii Ebraice din Ierusalim. Se specializează în istorie militară, apoi istorie medievală și devine un autor de renume mondial când începe să scrie despre revoluția cognitivă din perspectivă istorică, influențat de scrierile lui Jared Diamond (The Third Chimpanzee: The Evolution and Future of the Human Animal, 1991).
O carte care face istorie
„Istoria începe când oamenii inventează zeii și se sfârșește când oamenii devin zei” – este motto-ul care tronează pe frontispiciul paginii sale de internet. Harari oferă o serie de 20 cursuri online gratuite în limba engleză în baza acestei cărți (împărțite în mai multe sesiuni), care sunt urmărite de peste 100.000 de oameni din întreaga lume. Cei de la Polirom anunță că lucrează și la traducerea celei mai noi cărți a istoricului israelian, Homo Deus. De unde succesul fulminant al acestor scrieri?
Spre deosebire de istoricul captiv în limbajul strict al specializării sale, Harari are pasaje inspirate, cu o perspectivă ce transcende miturile general acceptate (vezi capitolul 9, Săgeata istoriei). Nu suntem singurele viețuitoare care pot comunica, dar suntem, până acum, singurii care pot construi fantezii, mituri care s-au dezvoltat în ficțiuni sociale, afirmă el. Putem vorbi semenilor noștri nu doar despre ceea ce există, ci (și) folosind concepte inventate de noi, care nu există în realitatea înconjurătoare.
Una din afirmațiile sale surprinzătoare, expusă în conferințe precum cele susținute pentru TED, este că dominăm lumea pentru că reușim să trăim într-o realitate duală:
„Acum 100.000 de ani, pe pământ existau cel puţin şase specii de oameni. Astăzi există una singură: Homo sapiens. Ce s-a întâmplat cu celelalte și cum am ajuns să fim stăpânii planetei?”
Totul a început acum 70.000 de ani când organismele speciei Homo sapiens au început să formeze structuri elaborate numite culturi, afirmă Harari, amintind trei revoluții importante: cea cognitivă, care a dat startul istoriei acum 70.000 de ani; cea agricolă, care a accelerat-o acum 12.000 de ani și cea științifică, începută acum 500 de ani.
Între istorie și discurs
De ce să citești 20 de capitole din carte, când există filmulețele gratuite pe youtoube? Întâi, pentru că traducerea lui Adrian Șerban recuperează talentul literar al autorului, care precizează în epilog că i s-a sugerat să scrie o poveste. Apoi, pentru că Harari îmbracă pe parcurs și haina profesorului – „povestea” începe să prindă pe alocuri o ”burtă”, începând din subtilul (totuși!) capitol 8, unde perorează asupra rolurilor de gen și sistemul patriarhatului:
„Ceea ce știm e că în ultimul secol rolurile de gen au trecut printr-o revoluție fantastică. Din ce în ce mai multe societăți nu doar că le oferă bărbaților și femeilor un statut juridic, drepturi politice și șanse economice egale, ci își regândesc complet concepțiile fundamentale despre gen și sexualitate”.
Odată intrat în miezul cărții sale însă (vezi capitolele Mirosul banilor, Legea religiei sau Alianța dintre știință și imperiu), istoricul Harari te prinde în mrejele gândirii sale prin practici de genul întrebare – răspuns standard – idee surpriză, reușind să te obișnuiască cu mulțimea de contradicții care, afirmă el, joacă rolul de motor al culturilor. Are istoria o direcție? Răspunsul este, generalizând puțin complexitatea, că da, numai că a percepe direcția istoriei este o chestiune de perspectivă.
Scurte istorii factuale și contrafactuale
Una peste alta, trecând peste „trucurile” discursului, Sapiens – scurtă istorie a omenirii nu este – în ciuda numelui – doar o „istorie” și nici una prea scurtă. Este o carte în accepțiunea modernă a acestui termen, care adună între coperțile sale pagini diverse, atât de istorie, cât și de filozofie. Fiind scrisă de un istoric, intuiția îți spune că nu vei avea parte de ficțiune sau, cel mult, de una cu inspirație istorică. Cu toate acestea, ediția publicată de Polirom, în traducerea lui Adrian Șerban, este una din cele mai pasionante apariții de non-ficțiune ale anului.
Asta deoarece autorul este, în ciuda vârstei, un istoric cu viziune, un gânditor capabil să analizeze, să demonteze și să repună în cadru contemporan majoritatea ficțiunilor istorice cunoscute. Din acest punct de vedere, am putea compara Sapiens cu ce a început să scrie, la noi, Neagu Djuvara, în Scurtă istorie a românilor povestită celor tineri – cu diferența semnificativă că înțelesul cuvântului „scurt” diferă, de la istoric la scriitor de ficțiune.
Spuneam despre volumul lui Harari că nu este deloc unul scurt. Nu vă așteptați să-l citiți pe nerăsuflate sau nemestecate, cap-coadă, așa cum se citește de exemplu o carte de beletristică. Eu unul am întrerupt lectura celor 350 de pagini între capitole (prima pauză după prima treime, pe la capitolul 8), nu de plictiseală sau de prea multă informație, ci pentru că modul de prezentare a istoriei este unul care te îndeamnă la meditație.
Cum încape o „scurtă istorie” într-o scriere literară?
Presupunerea că, pe măsură ce se apropia de final, autorul a întrezărit posibilitatea unei a doua cărți care să răspundă întrebărilor apărute pe parcursul primei este cât se poate de plauzibilă. În special începuturile și sfârșiturile de capitol cuprind pasaje în care autorul lasă deoparte haina profesorală și induce – cu har literar – senzația că asiști la o poveste, nu doar la o expunere istorică. De altfel, acesta mulțumește în cuvântul de după epilog (Animalul care a devenit zeu este o trimitere, de fapt, spre următorul său volum) celui care i-a sugerat ideea de a scrie o poveste – este vorba de Diego Olstein.
Dacă această carte este o poveste, numele personajului principal ar trebui să apară chiar pe copertă: el este homo sapiens, pe scurt, Sapiens. Și dacă tot am vorbit de talentul literar al autorului, cum se împacă el cu o lucrare istorică, pentru a nu cădea totuși în derizoriu? Yuval Noah Harari reușește un dialog cu mintea cititorului prin expunerea celor mai cunoscute „teze” sau ficțiuni asupra omenirii și a speciei din care provine, pe care le analizează și interoghează din perspectivă istorică, fără a se limita însă exclusiv la această perspectivă sau la simpla interogare.
Spre deosebire de Lucian Boia (un demontator de mituri), Harari este un gânditor cu o contribuție originală, după cum se prezintă pe pagina sa oficială de internet: historian, philosopher and best-selling author. Apoi, israelianul e ceva mai mult decât un profesor de istorie care simpatizează și cu alte domenii, precum literatura. El practică atât studiul istoriei, cât și meditația Vipassana. În plus, conferențiază în domeniul meditației și a dedicat Homo Deus (continuarea volumului Sapiens) maestrului său.
Ce e nou la Sapiens?
Ceea ce propune Sapiens este un alt mod de abordare a istoriei omenirii, recurgând din loc în loc la narațiune și ajungând de la „ficțiuni” istorice la interogarea marilor mituri concepute de om, respectiv inclusiv istoria lui, evoluția, religia sau sistemele sociale în care trăiește. Dar toate acestea sunt imaginate, ne spune Harari. Sunt teze, idei, ficțiuni istorice, summum a unui mod de a gândi și a pune întrebări asupra sensului lumii și rostului nostru pe această planetă și în lume.
Una, în principal, imaginată de hominizii din genul sapiens. Dar ce se întâmplă când animalul devine zeu? Există ceva mai periculos decât niște zei nemulțumiți și iresponsabili, care nu știu ce vor? Spre deosebire de Jared Diamond, care scrie cărți de popularizare a științei (accesibile tuturor), Yuval Noah Harari oralizează limbajul istoric la un nivel mai pretențios (în genul conferințelor TED), făcându-l accesibil corporatiștilor și celor în căutare de idei noi, inedite, acolo unde totul părea spus.
2 comments