”Rezervația unicornilor”, de Cristina Nemerovschi
Editura Herg Benet, Colecția Radical din 7, București, 2014
Acum o vreme, am citit și recenzat nymphette_dark99, scrisă de aceeași Cristina Nemerovschi, a cărei lectură publică din Păpușile am ratat-o, recent, la festivalul ArtMania de la Sibiu. Nu-i nimic. Sunt convinsă că destinul meu livresc ne va aduce, într-un viitor deloc îndepărtat, față în față, și voi avea șansă de a-i pune întrebări despre scrierile sale.
Rezervația unicornilor este cartea care încheie trilogia Sânge satanic. Protagonistul, eventual cunoscut din cărțile anterioare, se numește M. și, deși deja trecut prin viață, o trăiește cu o filozofie aparte, de parcă fiecare zi ar fi și ultima.
Îl găsim într-o relație complicată cu B., unul dintre prietenii săi apropiați, pentru care nutrește sentimente amestecate, oscilând între dragoste miloasă și enervare trecătoare. De altfel, M. este un personaj destul de excentric, ale cărui trăiri nu par să fluctueze în mod deosebit, ci dimpotrivă, rămân suficient de constante pentru a face din el un prototip.
M. este mizantrop, și totuși se înconjoară de oameni. Pare misogin, deși iubește (în felurite chipuri și cu mare spor) femeile. Este de un cinism ieșit din comun, dar pare să încerce mai departe să trăiască o viață croită după tiparele proprii.
Destinul lui M. capătă veleități de montagne russe în acest final dramatic (sau, poate, tragi-comic) al trilogiei. După ce află că tatăl său a decedat și participă la o înmormântare desprinsă parcă din filmele lui Kusturica, primește și vestea extraordinară că o afacere plănuită de ceva vreme cu un amic din Finlanda a căpătat undă verde.
Astfel, M., bașca un prieten ușor bizar și iubita acestuia, o femeie care se ocupă cu traficul de pastile cu mic inventat, pe lângă administrarea unui bordel sado-maso, zboară cu cățel, cu purcel, în Finlanda.
Ce se întâmplă mai departe vă las să descoperiți chiar voi, citind romanul. Dacă îi cunoașteți deja pe M. și pe amicii săi, atunci veți fi mulțumiți de noile lor aventuri. Dacă, la fel ca mine, abia îi descoperiți, cu siguranță veți dori să citiți și primele cărți.
Firește, exagerările sunt prezente la fiecare pagină, deși le înțeleg necesitatea pentru sublinierea unor concepte. Nu cred, totuși, că reprezintă neapărat accepțiunea generală despre acestea – și totuși reflectă, din păcate, realitatea uneori sumbră, alteori exasperantă, a societății contemporane.
Minunat este că rămân, încă vii, feerile cu unicorni, care reprezintă dragostea adevărată. Pentru M., aceasta are un nume, pe care prefer să nu îl dezvălui – știu că v-am făcut curioși!
