Psihologia poporului român, de Constantin Rădulescu-Motru

Psihologia poporului român şi alte studii de psihologie socială, de Constantin Rădulescu-Motru
Ediţie îngrijită de Alexandru Boboc
Editura Paideia, Bucureşti, 1998. Colecţia studii şi eseuri
Versiunea iniţială, 1937, Societatea Română de cercetări Psihologice

Se făcea într-o bună zi dintr-o vară a lui 2005 când vreo 8 asociaţii studenţeşti de prin Bucureşti şi-au pus mintea să organizeze Grupul de Iniţiativă pentru Promovarea Imaginii României. Eu şi o colegă de atunci, Iuliana, ne-am ocupat de brand iar eu împreună cu Mihail Cană, am început să lucrăm la proiect. La Cafeneaua Actorilor de la Universitate, am făcut un brainstorming şi am ajuns la concluzia: „Tu faci România”. Fiecare dintre studenţii publicului-ţintă au puterea de a reprezenta ţara în ochii străinilor, iar orice fel de branding porneşte dinăuntru către exterior. Înainte să ne apucăm de lucru, Iuliana mi-a împrumutat cartea „Psihologia poporului român”. Cred că am fost singurii din tot GIPIR care au citit-o. Îmi mărturisesc public, pentru prima dată, vina în eşuarea proiectului, întrucât toate notiţele au rămas la mine şi nu au mai ajuns să fie tehnoredactate.

Cum s-a ajuns de la „Tu faci România” la „CheFest” mă depăşeşte, dar cred că răspunsurile se găsesc în însăşi această lucrare, compilată din studii şi lucrări realizate de Motru în prima jumătate a secolului: Psihologia martorului (1906), Psihologia industriaşului” (1907), „Puterea sufletească: Psihologia ciocoismului” (1908), „Sufletul neamului nostru. Calităţi bune şi defecte” (1910), „Din psihologia revoluţionarului” (1919)

Constantin Rădulescu Motru a fost unul dintre cei mai mari şi printre primii psihologi români, iar afirmarea sa intelectuală a cunoscut vârfurile în perioada interbelică. Pe lângă aceasta, a fost şi filozof, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician şi preşedinte al Academiei Române între 1938 şi 1941.

Ne aflăm, aşadar în faţa unei lucrări de referinţă în istoria intelectualităţii româneşti, sedimentată şi decantată pe parcursul a mai bine de trei decenii, a cărei esenţă depăşeşte un secol.

Problematica (re)definirii românului prin prisma Revoluţiei din 1989, a comunismului sau a brandului de ţară nu este nouă, deşi mulţi postulează aceste perspective ca „transformatoare” pentru esenţa românului. Nimic mai fals. În realitate, aşa cum subliniază atât Mircea Bălan în „Istoria trădării la români” (2006) cât şi Dorin Bodea în „Românii, un viitor previzibil?” (2011), trăsăturile pe care le dispreţuim cel mai mult la alţi români şi care se găsesc mai mult sau mai puţin în fiecare din noi sunt seculare. Astfel, pentru cei nelămuriţi cu privire la „unde se află România” şi spre ce direcţie se îndreaptă românii, un duş rece al istoriei este binevenit.

Motru foloseşte un limbaj sintetic şi clar, limpede. Trăsăturile pe care le stabileşte pentru poporul român datează dinainte de cele două războaie mondiale, iar tehnologia şi dezvoltarea civilizaţiei nu au schimbat mare lucru. Portretul pe care îl face se aplică mot-a-mot pentru ceea ce putem facil observa în societatea contemporană, spre deliciul sau oroarea spectatorului. Autorul ne oferă o fereastră a înţelegerii, dar nu ne oferă şi antidotul pentru amărăciunea pe care o putem suporta în lipsa acceptării acestei realităţi: nu poţi schimba firea unui popor. „În om este atâta realitate câtă este în el energie de muncă” scrie Constantin Rădulescu-Motru, ca motto la această carte. Observăm cu toţii cum tot mai mult, această energie de muncă se deplasează în străinătate, iar din punct de vedere demografic, populaţia totală scade, îndeosebi tinerii emigrează, iar bătrânii şi bolnavii se înmulţesc, evidenţă confirmată şi de numeroase studii.

Cumva, parcă mulţi români simt în sufletul lor tristeţea, drama sau tragedia identităţii proprii într-un tărâm străin de aşteptările şi idealurile proprii. Poate că unul dintre cele mai bune pansamente este înţelegerea portretului românului „autentic”, împreună cu umilinţa de a căuta fiecare în ograda lui ce-şi doreşte să schimbe, lăsând la o parte chiar şi aşteptarea de a „fi schimbarea pe care o doreşte în lume”, căci se prea poate ca românul şi poporul român să aibă nevoie de schimbări diferite. De aceea, consider că aceasta este una din cele mai importante 10 cărţi care pot fi recomandate, despre brandul României şi portretul românului.

Din 2005 încoace, m-am simţit inspirat de această carte şi am promovat în discursul meu public reverenţa faţă de autor şi opera sa, aşa cum am considerat de cuviinţă, lucru pe care vă invit şi pe voi să îl faceţi.

Folosind argumente din opera lui Constantin Rădulescu Motru şi a lui Mircea Eliade, am realizat o parafrază care se intitulează „The Art of Respecting Others”, pe care vă invit să o citiţi pe blogul meu în limba engleză. O altă serie de articole scrise de Ştefan Alexandrescu pe lângă „The Art of Respecting Others” şi recent publicată în premieră absolută vizează modul în care percepţia timpului influenţează personalitatea, serie pe care o puteţi citi aici (Linia timpului) – urmaţi linkurile cu roşu de la începutul articolului.

De asemenea, am făcut referire la ceea ce am învăţat de la Constantin Rădulescu Motru în:

Stressul ca normă în mediul organizaţional românesc

Intervenţii asupra stressului în organizaţii

Romania este majoră după standardele SUA (21 de ani). Unde au fost românii fost, unde sunt, unde vor fi

Branduri de băuturi alcoolice şi comportamentul consumatorului de bere din România sau dacă ar fi trăit acum, Constantin Rădulescu Motru ar fi fost brand manager la InBev