Revista internetica Baabel implineste sapte ani de existenta si cativa dintre colaboratorii ei permanenti marcheaza evenimentul cu articole festive. Intre ele il remarc pe cel semnat de Andreea Ghita, care include … reteta unui tort festiv. Pentru a-l savura insa trebuie sa accesati articolul. Noi uram revistei ‘La Multi Ani!’ multi cititori si postari interesante: ‘În 28 iulie 2012 era lansată în spaţiul virtual Revista Baabel, având la bord un singur articol: „Despre” – manifestul celor două fondatoare, Eva Galambos şi subsemnata (sau viceversa), care se încumetau să înfiinţeze o publicaţie, înfruntând inflaţia de reviste electronice din convingerea că cele scrise în Baabel aveau să-şi găsească ecou printre printre autori şi cititori. Acest demers nu ar fi avut sorţi de izbândă fără sprijinul substanţial al lui George Roth (între timp devenit autor în Baabel) – care ne-a pus la dispoziţie domeniul şi l-a găzduit în primii ani – şi al lui Vlad Cucereanu, cel care a realizat (pro bono) proiectul site-lui Baabel (în Joomla). În scurt timp am reuşit să adunăm în jurul nostru primii autori baabelieni, al căror număr a sporit an de an, la fel cum a crescut şi s-a extins şi aria cititorilor noştri.’
Inceputul de luna ne aduce recomandarile de lectura ale Adrianei Gionea de la ‘PostModern’. Am notat deja pentru lista mea de carti de cautat noul volul al Doinei Rusti: ‘Prin romanele Manuscrisul fanariot şi Mâţa Vinerii, scriitoarea Doina Ruşti ne-a astâmpărat foamea de poveşti inspirate din alte secole. Homeric, noul volum al acesteia, promite încă un tribut adus cititorului dependent de poveştile abundente.’
Adrian G. Romila scrie in ‘LaPunkt’ despre noua carte de cronici a lui Dan C. Mihailescu, ‘Podul cu vechituri’, aparuta la editura Humanitas: ‘Dan C. Mihăilescu se autoportretizează fără regret într-un ”arheofil”, adică ”respectuos iubitor al trecutului, admirator al celor pierdute, cultivator al vechimii în toate cele, de la haine și mâncare la obiceiuri, valori morale și mentalități”. Fascinat de pivnițe și poduri, de igrasie, praf, rugină, lemn scorojit, cărămizi lipsă și strecurarea luminii prin lucarne, de memorii, jurnale și corespondență, în detrimentul autorilor recenți și superbrenduiți, autorul își avertizează din start cititorii cu cine și cu ce vor avea de-a face: ”Vă invit, așadar, cu nostalgie boierească, în podul meu cu vechituri, luminat de câteva raze de amurg. Sunt de preferat cei câțiva porumbei și șoricei strecurați printre lăzile cu amintiri alarmelor și claxoanelor de pe asfalt. În sfârșit, să nu uităm că vinul e tot mai bun cu cât este mai vechi”. Arheofilia implică, desigur, și admirația pentru detenta înapoi și pentru gesticulația eșecului, glorificat, spre exemplu, de un Cioran, căci progresul nu e altceva decât ”un nou elan către ceva mai rău”, iar ”românul are geniul de a se realiza cu precădere în eșec”.’
Tot aici Cristian Patrascanoiu scrie despre ‘O odisee’ a lui Daniel Mendelsohn, aparuta in traducere in colectia Biblioteca Polirom a editurii cu acelasi nume, pe care o caracterizeaza nici mai mult si nici mai putin ca fiind o capodopera: ‘Odisee (dublă, cel puțin) a cunoașterii – o cunoaștere făcută la o amețitoare altitudine hermeneutică a unei opere esențiale a tradiției literare care merge în paralel cu altă cunoaștere, pe care o livrează o ”Telemahiadă” pe care fiul-profesor o parcurge în raport cu tatăl său -, carte a identității, dar și (nu am adus întâmplător în discuție detaliul cu privire la dificultatea scrierii părții ultime a cărții) un kaddish literar spectaculos, volumul lui Daniel Mendelsohn merită un destin – de piață, de public – de excepție și la noi. Nu citim des așa ceva – o carte uluitoare, de o asemenea forță, de o asemenea profunzime, de un asemenea rafinament. Nu citim și, plusez (în sensul și al unei sugestii și al unei speranțe), nu recitim (căci ”O odisee” e așa de frumoasă încât îmbie la dublarea unei lecturi) des așa ceva…’
‘Fluturele negru’ al lui Radu Paraschivescu se afla pe lista mea de viitoare lecturi. Iata ce scrie despre carte Nona Rapotan de la ‘BookHub’: ‘Un roman despre care s-a scris destul de mult și la modul superlativ întotdeauna. Cucerește Fluturele negru, în ciuda subiectului, a temei și a epocii. Sau poate că tocmai de aceea. O carte dedicată negrului, nonculoarea prin definiție, dar a cărei expresivitate este de netăgăduit. Dacă până la Caravaggio era de neconceput fundal negru pentru tot ceea ce însemna portret uman sau tablou cu oameni, ei bine, el schimbă paradigma și-i dă întâietate negrului, poate și pentru că epoca în care trăiește ese una tenebroasă. Orice timp storic de tranziție, cum este și cel al Renașterii, se definește prin schimbări de paradigme, reguli și principii, dar toate acestea nu pot fi posibile în absența conflictului (dintre vechi și nou). Iar Caravaggio este conflictual prin definiție; departe de a fi un exemplu, un om care a devenit suma unora dintre cele mai mari defecte umane, manifest continuu al protestului și curajului, pictorul iubitor de oameni (simpli), le dedică acestora talentul său și îi imortalizează în picturi care au supraviețuit epocii. Să faci altar din chipul omului de rând, să descompui sfințenia până într-acolo încât să arăți că din imperfecțiuni sunt făcute toate, să-ți ridici toți nobilii în cap doar pentru că pe tine te fascinească oroarea și negrul, ei da, pentru ca toate acestea să devină posibile trebuie să te numești Caravaggio.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Activități britanice clandestine în România în timpul celui de-al doilea război mondial”, de Dennis Deletant
–”Misterele chimiei”, de Robert Winston
–”Elementele. O prezentare vizuală a fiecărui atom cunoscut din univers”, de Theodore Gray
–”Bărbatul care se credea Riemann”, de Stefania Piazzino
–”Hipotermie”, de Arnaldur Indriðason
