Evelina Bidea scrie la bookaholic.ro despre traducerea cartii lui Andreï Makine, ‘Cartea scurtelor iubiri eterne’: ‘Mă înfioară gândul că există atât de mulți nostalgici ai comunismului, oameni care nu văd sau nu vor să vadă seria infinită de atrocități comise de acest sistem. Miile de deținuți politici uciși cu încetul, oamenii cărora li se lua și libertatea de a iubi cu toată inima. Mai ales lor le recomand volumul lui Andreï Makine, Cartea scurtelor iubiri eterne. După ce a descris în mai multe din cărțile sale duritatea războiului, Makine s-a îndreptat, în această carte, către victimele comunismului. Victime fără vină, asemenea livezii de măr fără rod, care trăiesc într-o înlănțuire absurdă de evenimente, căutându-și cu disperare scăparea în sentiment. Și, pentru personajele celor opt povestiri redate în această carte, salvarea vine din banalul întâmplării, din viața simplă, în care un buchet de ghiocei înveliți în hârtie de ziar pentru că toată căldura emanată de o mână de om le-ar distruge tulpinele mult prea firave poate să rezume suferința și dorul de viață al unui mutilat sinucigaș. Cum era însă de așteptat, forța blocului sovietic fiind prea mare, necruțând niciun individ, toate aceste instantanee care aduc salvarea personală și reinstaurează credința în eternitate, sunt brutal trunchiate de regimul absurd și diabolic.’
Daniel Cristea-Enache scrie in Observator Cultural despre romanul ‘Bunavestire’ al lui Nicolae Breban, una dintre cele mai importante carti ale anilor 70, aparut acum in editia a V-a definitiva. Inceputul analizei sale este cat se poate de intrigant: ‘Pentru tinerii şi mai puţin tinerii comentatori ai fenomenului literar care, din inocenţă culturală ori amnezie, vorbesc şi scriu despre statutul privilegiat al criticii estetice în timpul socialismului de stat, merită reamintit un episod semnificativ din confruntarea permanentă a scriitorilor şi criticilor noştri nealiniaţi cu forurile. Sîntem în vara lui 1977 şi asupra romanului Bunavestire de Nicolae Breban (scris între 1972 şi 1974, respins la Cartea Românească şi la Eminescu, apărut în mai 1977, la Junimea din Iaşi) se aplică două tipuri de critică şi se formulează două verdicte, diametral opuse. Primul este exprimat în cronica din România literară (16 iunie 1977) a lui Nicolae Manolescu: „Un roman excepţional este Bunavestire a lui Nicolae Breban: dens, de mari viziuni satirice, scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil şi original. Se precizează în el şi o ruptură de tradiţia prozei noastre psihologice sau naturaliste…“. Al doilea, în cuvîntul lui Titus Popovici la Plenara din 28-29 iunie a C.C. al PCR: „Bunavestire este romanul unui autor pe lîngă care viaţa de luptă, de sacrificii, de muncă, de dăruire, chiar şi de erori a acestor decenii a trecut ca apa pe penele raţei. Cartea unui autor al cărui ochi (nu lipsit de o anume acuitate) reţine cu precădere urîtul, trivialul, obscurul şi josnicul. […] O carte în care limba română este maltratată pînă la suferinţă, în care abundă scene de un erotism ieftin, la limita şi uneori dincolo de limita obscenităţii. Ei bine, tovarăşi, în viaţa mea n-am citit apologie mai deşănţată – îmi cîntăresc bine cuvintele – în care un critic – acelaşi, de altfel, care într-o antologie a poeziei a inclus cu dezinvoltură pe toţi poeţii legionari, în frunte cu Radu Gyr – afirma că este cea mai importantă carte de după 23 August. Nu mă miră acest lucru din partea României literare, care cam navighează în derivă, precum corabia lui Noe…“.’
(Dan)
Constantin Pistea are parte de „o lectura racoritoare”, romanul Copila de zapada, de Eowyn Ivey, aparut de curand la Editura Polirom: „Pe lângă faptul că este romanul de debut al scriitoarei Eowyn Iwey (a fost botezată Eowyn după un personaj din Stăpânul inelelor), „Copila de zăpadă” m-a interesat şi pentru că rar am nimerit, în mijlocul verii, o carte în care mai mereu e frig şi ninge ca-n poveşti. Măcar din acest punct de vedere lectura a fost reconfortantă, iar Eowyn a surprins cu talent (unii au comparat-o cu Jack London) atmosfera din care parcă lipseşte numai Moş Crăciun. Scriitura este cinematografică, simplă, pe tipar american, cu puţin cam multă emoţie, în sensul unui patetism care afectează anumite scene.”
Luciat citeste ultima carte a lui Mircea Cartarescu, Ochiul caprui al dragostei noastre, aparuta in acest an la Editura Humanitas. Parerea ei despre munca lui Cartarescu (pentru ca fascinatia cu privire la opera lui ne este cunoscuta) poate lamuri unele spirite care il critica pe autor: „Şi, dacă e vreun scriitor care munceşte cu adevărat, acela e Cărtărescu. Cert e că scrie enorm şi publică monstruos. Roman greu, povestiri light, jurnal autentic, articole de profesionist, pe lângă poezie şi critică – acum am primit şi un semn de carte care anunţă un mic triumf al editurii Humanitas: “Mircea Cărtărescu 500.000 de exemplare”. Impresionant? Pentru mine nu contează cifra în sine, ci altceva. Nu numai că scrie minunat în cărţile mari şi importante, dar mai scrie şi bine, mult, variat în cărţile mai mici, publică des, constant, fără pauze. Cine mai munceşte atâta fără să coboare sub un anumit prag al calităţii? Eu nu mai ştiu pe nimeni altcineva la noi. Scriitorul abisal din Orbitor se metamorfozează într-un excelent umorist în Frumoasele străine, de exemplu. Iar în cele două volume de publicistică pe care le-am citit eu, e un perfect amfitrion cultural, îţi oferă câteva ore agreabile de lectură, fără să fie plicticos sau pretenţios şi fără să te facă vreodată să te uiţi la ceas. (…) Faptul că a ajuns să fie un autor controversat şi că destui semi-analfabeţi îl fac “comercial” e, mă tem, şi din cauză că munca realmente nu e preţuită în ţara asta, nu doar din cauză că succesul atrage şi asemenea reacţii secundare. Munca e chiar suspectă la noi – întotdeauna (mira-m-aş să mă-nşel!) se găseşte câte o chichiţă, ceva, care s-o coboare în rândul viciilor – e stahanovism, e poftă mârşavă de îmbogăţire sau de prestigiu, e râvna prostului, e camuflaj pentru vreo trebuşoară murdărică bine ascunsă etc. Onoare? Câţi mai înţeleg ce e aia, cum se câştigă şi la ce-ţi foloseşte?”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
