Nu stiu cine este Gabriel Ben Meron, dar recomand lectura articolul sau ‘Ce înseamnă să fii ….israelian?!’ de pe portalul Baabel macar pentru un inceput de discutie: ‘Şi marea majoritate a israelienilor fac greşeli de ortografie, unii din neştinţă şi alţii din neglijenţă sau din uşor dispreţ faţă de ceea ce ţi se impune de o instanţă pe care nu eşti obligat s-o recunoşti. Şi din nou, marea majoritate a celor născuţi aici rostesc în mod greşit nume proprii de provenienţă străină, cum ar fi Aritreea, Lincolen, etc., iar “noi”, cei veniţi din altă parte, râdem cu îngăduinţă, pentru că de fapt ei sunt de-ai noştri şi a lor noştri li se permite să facă greşeli, pentru că….sunt ai noştri!’
Adriana Gionea scrie la PostModern despre ‘Firida rusinii’, romanul lui Ismail Kadara aparut in colectia ‘Raftul Denisei’ de la editura Humanitas Fiction: ‘Pe occidentali, Kadare a reuşit să-i convingă de puterea literaturii de pe aceste tărâmuri mai puţin cunoscute, datorită unor personaje considerate a fi exotice prin trăsăturile de personalitate năvalnice sau prin poveştile incluse în biografiile ce sfidează timpul măsurat raţional şi veridicitatea ce poate fi demonstrată logic. În schimb, pentru cititorii din acea parte a Europei aflate cândva sub influenţa otomană, apoi sub dictatura comunistă, romanele precum Firida Ruşinii spun tot ceea ce manualele şi tratatele de istorie nu pot exprima: acea istorie personală, măsurată pe axa unui timp interior cotropit, ce nu poate curge decât pentru cei obligaţi să se dedubleze, să traiască două realităţi, una publică, aprobată de regim, şi alta subiectivă, căreia exuberanţa i-ar fi adus moartea precedată de teroare.’
Tot de pe ‘Raftul Denisei’ a cules Andra Pavel de la SemneBune romanul ‘Vechiul oraș imperial’ al lui Yasunari Kawabata: ‘Vechiul oraș imperial este un oraș al tradițiilor și al sărbătorilor – volumul e darnic în a oferi detalii despre evenimentele parfumate care au loc aproape în fiecare zi. Pare că și oamenii păstrează din eleganța acelor timpuri vechi, în care dramele personale nu-s furioase, dar, de multe ori, nici împărtășite altora. Vă recomand volumul lui Yasunari Kawabata, deținător al unui Premiu Nobel pentru Literatură, dacă vă doriți un roman din aerul căruia să nu vreți să ieșiți, ușor primăvăratic, optimist și grațios.’
Cristian Patrascanoiu scrie pe LaPunkt despre cartea lui Imre Toth ‘A fi evreu dupa Holocaust’: ‘Cartea aceasta – urmare a unei comunicări care Imre Toth a susţinut-o în cadrul unui colocviu în 1997 – este despre ceva atît de evident, pentru cineva care are în dotare sau care nu a decis să îşi amputeze bunul-simţ: teribila tragedie în masă căreia i-au căzut victimă evreii nu cu foarte multe decenii în urmă. Dar şi despre, cum s-ar spune, ceva mai mult decît atît: fiindcă „a fi evreu după Holocaust” înseamnă, cum spune însuşi Imre Toth alegînd un foarte inspirat citat din Siegried Schmidt, a conştientiza că „nimic nu e mai prezent decît trecutul”.’
Ema Cojocaru ne impartaseste pe blogul sau ‘Lecturile Emei’ impresiile la citirea romanului lui Javier Marias ‘Indragostirile’: ‘Javier Marías atinge multe subiecte în Îndrăgostirile, cum, de altfel, face și în celelalte romane – subiecte în esență banale, de care toți ne lovim mai devreme sau mai târziu, care sunt puncte de plecare pentru o lungă înlănțuire de idei. Acesta este și unul dintre aspectele care îmi place la romanele lui Marías: analiza minuțioasă a unor teme comune, pe care omul obișnuit nu își ia răgazul de a le aprofunda, deși fac parte din viața sa de zi cu zi, și formularea unor observații care pentru mulți doar stăruie la granița înțelegerii, fără a pătrunde în gândirea conștientă. Pe scurt, este o filosofie accesibilă a existenței cotidiene, în care ne regăsim cu ușurință, dacă avem răbdare și, mai ales, afinitate pentru stilul dens și alambicat al autorului spaniol. Nu este neapărat și cazul romanului de față, care mi s-a părut mult mai ușor de citit decât celelalte – iar unele subiecte au fost tratate mult mai bine în Inimă atât de albă și Mâine în bătălie să te gândeşti la mine.’
(Dan)
Ion-Valentin Ceaușescu scrie despre o carte neobișnuită, de la Editura Trei, în care trei autori se unesc pentru a scrie o carte de dragoste. Un fel de Young Adult, cum spune el: ”Al treilea lucru care mi-a venit în minte este că e nevoie și de astfel de cărți pentru a stimula pofta de lectură a copiilor și tinerilor, dar este și un pericol la mijloc. Un tânăr adult (sic!) care citește doar cărți YA va avea probabil o dificultate când va pune mâna pe o carte de un nivel literar mai înalt, cu o intrigă ceva mai complexă, cu un stil nu atât de curat și de simplist și poate va refuza lectura, dar oricum ar fi, până la urmă decât să nu citești chiar nimic sau decât să citești cărți cu adevărat proaste (cu vampiri îndrăgostiți și vârcolaci bolânzi) mai bine citești o carte de acest gen. Este luminoasă, plăcută, oprimistă și amuzantă. Nimic rău nu se întâmplă, chiar dacă uneori ai senzația că urmeză o tragedie și poate unii cititori tineri cred că pot trece și ei prin aventurile peronajelor celor trei povești fără să pățească nimic. Fals! Să nu uităm totuși că e vorba de niște ficțiuni care uneori se îndepărtează foarte tare de la realitate și au happy-enduri previzibile. Trebuie să mai spun totuși ceva, pentru a demonta o posibilă prejudecată: Fulgi de iubire (în original, Let it Snow, după titlul unui cunoscut cântec de Crăciun al lui Frank Sinatra. Titlul ales de traducător, Shauki Al-Gareeb, este unul hazardat, dar recunosc că are priză la public) și alte cărți pentru adolescenți sunt superioare literar unor opere semnate de autori precum Sandra Brown sau Stephanie Mayer.”
Pe blogul Libris, un interviu despre pasiunea pentru cărți a lui Cristian Teodorescu. Iată ce este pentru acest scriitor cititul: ”Cititul e pentru mine ca înotatul. Cînd nu știam să înot, mi se părea că sînt un soi de infirm. După ce am învățat, mi-am dat seama că treaba asta nu-i interesează pe toți. Nu citesc după orar, mai ales cînd am de scris, dar seara, mă simt mai aproape de o carte decît de ecranul televizorului. Îmi place să citesc cărți bune, indiferent de gen, totuși mă simt mai aproape de cărțile de ficțiune, nu pentru că și eu mă ocup cu asta, ci din motive care țin de provocarea imaginației. Citesc, zilnic, suficiente cărți noi, despre unele și scriu, încît m-aș simți bine dacă aș reciti povestirile lui Cehov sau Pădurea spînzuraților a lui Rebreanu, una dintre capodoperele expresionismului european și autohton.”
Constantin Piștea a fost prin Germania și a vizitat câteva librării. Iată un pasaj din articolul său: ”Am vizitat librăria Mayersche atât în Düsseldorf, cât şi în Köln. Pe prima, în timpul săptămânii, pe a doua, sâmbăta, când centrul Kölnului părea asaltat de turişti ori de cei care, după cinci zile de muncă, scăpaseră la cumpărături. Mayersche seamănă ca grandoare cu Cărtureşti Carusel. Ambele variante văzute de mine sunt clădiri moderne, amplasate în centru, la capătul unor alei foarte circulate, doldora de magazine luxoase, extrem de populate indiferent de oră, încât te şi miri de unde atâţia bani, de unde atâta putere şi curăţenie, de unde atâta distanţă între noi şi ei, dar aici mă opresc cu comparaţiile inutile, că nu despre ele m-am gândit să scriu aici.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Ucenicul arhitectului”, de Elif Shafak
-”Singur pe o insulă pustie”, de Ed Stafford
-”De pe Valea Motrului. Povești cu boieri, panduri și mirese codane”, de Sarmiza Cretzianu
-”Poeticile cotidianului de la seri de literatură în mișcare la Republica poetica”, de Răzvan Țupa
–Interviu Cristian Teodorescu: ”M-ar durea dacă copiii Cîinelui… ar ajunge la concluzia că singura lor șansă e să plece din țară”
–Fragment în avanpremieră: ”Gândește ca un artist”, de Will Gompertz
