Radu Ilarion Munteanu (a.k.a rim) scrie pe blogul sau despre romanul ‘Jocul’ semnat de Emil Lungeanu si aparut la editura Hoffman: ‘În interviul acordat cotidianului Jurnalul, cu o zi înainte de disponibilitatea romanului (vândut odată cu ziarul, înainte de a intra în librării), scriitorul mărturiseşte că prima versiune a romanului o scrisese între 1999 şi 2001. Ceea ce explică unele trimiteri. Dar mai ales accentuează aspectul central – nocivitatea jocurilor pe calculator. Căci dacă efectul alienant a unui asemenea joc e văzut la nivelul la care e văzut pentru vremea respectivei versiuni nepublicate, e lesne de imaginat cum viziunea autorială l-ar putea extrapola la prezentul publicării. Căci pentru evoluţia tehnologică 20 de ani sunt secole.’
Adriana Gionea scrie la PostModern despre romanul scriitoarei italiene Donatella di Pietrantonio ‘Cea care se intoarce’ aparut in traducere la editura Polirom: ‘Cea care se întoarce este un roman scris mai degrabă sub forma unei confesiuni. Scriitura la persoana I îl transformă în cronica unei maturizări feminine. Vei iubi personajul central și vei fi impresionat de forţa interioară degajată. Datorită acestei forţe de a se redescoperi și a de a înfrunta noua viaţă bulversantă vei fi luat prin surprindere în fiecare pagină.’
Tot la editura Polirom a aparut microromanul ‘Hagi Murad’ al lui Lev Tolstoi, despre care scrie la blogul ‘Libris’ Sever Gulea: ‘Tonul romanului este puternic realist. Lev Tolstoi alege un decor efervescent, reprezentativ pentru perioada istorică în care își proiectează romanul, acolo unde vechile tradiții se opun încă ambițiilor imperialiste. Spațiul caucazian, un adevărat creuzet etnic și cultural devine de fapt și o zonă de expresie mai largă a confruntărilor între vest și est, creștinism și islamism. În acest decor evocat cu puternice accente realiste și fundamentat istoric se conturează planul simbolic-moral al romanului. Conflictul militar ciudat (departe de înfruntările eroic-glorioase, cu tactici care antrenează mai degrabă distrugeri și suferință civilă) este dublat de conflictul moral al protagonistului care e nevoit să se expună unei alianțe militare problematice pentru a-și salva familia.’
Mihaela Nicolae scrie la ‘BookHub’ despre ‘Gradina de piatra’ a lui Nikos Kazantzakis aparut in colectia ‘Raftul Denisei’ a editurii Humanitas Fiction: ‘Acest jurnal al unei călătorii, spirituale mai mult decât desfășurate în planul concret al existenței, spre „Orientul malefic”, „sete de abis și de pierdere”, se dovedește un document al stărilor de spirit care îndeamnă la căutare – dorință de aventură și regăsire de sine. Mai întâi în Japonia, apoi în China. Călăuză îi este, spre fiecare dintre aceste lumi, o femeie. Joshiro-san ai cărei ochi sunt „ca un fulger întunecat” este o enigmă. Amestec de frumusețe exotică și forță, ea are de respectat un legământ al răzbunării și doar pentru asta trăiește. Siu-lan este China însăși, Floarea Serii, învăluită parcă într-o aripă de mătase neagră înălțată deasupra unui spațiu vid. Străinul nu ajunge la sufletul acestor străine pentru care iubirea are alte înțelesuri, fiind asociată unor „tigri ai simțurilor”, eventual, o treaptă spre inițierea supremă. În lumea lor aparte, datoria e mai presus de iubire.’
Dana Jalobeanu scrie la ‘Ce mai citim?’ despre cartea semnata de Victor-Ieronim Stoichiță, ‘Despre trup. Anatomii, redute, fantasme’, aparuta la Editura Humanitas: ‘Pentru mine, cea mai interesantă lecție pe care am învățat-o citind cartea lui Victor-Ieronim Stoichiță a fost legată de modul în care pictura Renașterii reușește să reprezinte ceea ce nu se vede. Și asta în foarte multe feluri. De pildă, în modul în care pictorul învață cum este alcătuit corpul pe dinăuntru. Citindu-l pe Vesalius, executând disecții, desenând oase și mușchi, reconstruind corpul uman dinăuntru în afară, aproape ca un arhitect care construiește o clădire. Raphael, Michelangelo pun pe hârtie astfel de construcții: oase, ligamente, mușchi peste care se așează pielea, limita corpului nostru. Ba Michelangelo își imaginează și își reprezintă chiar, dezmebrată, propria piele – într-unul dintre cele mai stranii autoportrete ale unui timp care abundă de autoportrete originale. Pe peretele Capelei Sixtine, capitolul Judecății de Apoi.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:
-”Omul care s-a jucat cu focul. Pe urma asasinilor lui Olof Palme: Arhiva secretă a lui Stieg Larsson”, de Jan Stocklassa
–”Copilul și dictatorul”, de Marion Le Roy Dagen și Xavier-Marie Bonnot
-”Fracturi”, de Mihail Victus
–”Codul autovindecării. Neurobiologia sănătăţii şi a satisfacţiei”, de Dr. med. Tobias Esch
–Top 5 cărți pentru viitoare mămici
(Sursă fotografii: PostModern.ro, Libris.ro, BookHub.ro)
