-”Ce mai e nou in cinema-ul romanesc” se intreaba Adina pe blogul sau si scrie despre mai multe filme, printre care si ”Plansa”: ”Acțiunea se petrece în Constanța, iar în multe dintre momentele filmului, cu ajutorul metodei time-lapse, este surprinsă liniștea orașului, calmul mării, lucruri ce contribuie la creionarea sentimentelor ce se nasc între cei doi protagoniști. Olimpia Melinte dă dovadă încă o dată de naturalețe și expresivitate. Ceilalți actori fac și ei o treabă bună. Deși există câteva hibe din punct de vedere tehnic, de altfel normale în cazul unei producții independente, filmul are o frumusețe aparte și de asemenea norocul de a o avea pe Olimpia Melinte în distribuție. Coloana sonoră este chiar foarte inspirată. Așa că vă recomand să faceți o călătorie lină în largul mării cu acești doi tineri îndrăgostiți. ”
-”Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.” Aceasta fraza te atrage, mai ales cand esti iubitor de filme adevarate, mai putin comerciale. Articolul lui Ionut Mares din aceasta luna se ocupa de ”Dolce far niente”: ”Nedistribuit în România la vremea lui, filmul a trecut relativ ignorat. Însă complexitatea construcţiei îl face demn de o repunere în drepturi rapidă. „Dolce far niente” este, probabil, cel mai echilibrat şi fin construit film al lui Nae Caranfil, departe de tonurile care dau târcoale vulgarităţii din precedentul său lungmetraj, „Asfalt Tango”, şi de barocul comediei umane de mai târziu, când personajele sunt mai mult caricaturizate şi, de aceea, mai tuşante – „Filantropica” sau „Restul e tăcere”.”
(Jovi)
-Doua cronici ale Adrianei Gionea de la PostModern mi-au atras atentia in aceasta saptamana. Prima se refera la filmul clasic al lui Francois Truffaut, unul dintre punctele de reper ale Noului Val Francez de acum jumatate de secol ‘A bout de souffle – De amorul clipei’: ‘A bout de souffle este filmul care anunţa iconoclasmul La Nouvelle Vague, care se rupe de convenţiile impuse de Hollywood-ul din aşa-zisa epocă de aur. Regizorii noului val preferă minimalismul scenelor filmate în plină stradă, renunţând la decorurile dintr-un studio, şi dialogurile improvizate în locul unei acţiuni coerente, liniare şi dramatice.’
-Cel de-al doilea film este tot francez si o are ca protagonista pe Catherine Deneuve, actrita care a debutat in perioada Noului Val si s-a bucurat de longevitate si succes pana la acest ‘Dans la cour – Cate comedii incap intr-un bloc?’: ‘În curte (Dans la cour) se anunţă un film previzibil, bazat pe aceeaşi combinaţie dintre umor şi tragedie, cam des întâlnită în viziunea regizorilor francezi când aleg să te amuze prezentandu-ţi dramele omului contemporan însingurat, astfel încât să pară suportabile. Totuşi, cei care ar fi evitat filmul dacă nu apărea şi Catherine Deneuve pe afiş vor avea o supriză plăcută.’
-Laura de la cinemateca.eu a vazut ‘Gone Girl / Fata disparuta’ a lui David Fincher : ‘”Gone Girl” este un thriller excelent, puternic imbibat in mister, care va da fiori reci barbatilor casatoriti, in drumul inapoi spre casa. Fincher reconstituie atmosfera sumbra a mariajului, asezand caramida cu caramida, incet si sigur, semn ca savureaza fiecare minut al incredibilei povesti. E un praf magic in bagheta regizorala (i-am putea spune si talent) care implica spectatorul in poveste, il rasuceste pe toate partile si se joaca cu mintea lui, pana ce el va reflecta, mai presus de empatizarea cu un personaj sau altul, la propria relatie de cuplu, fie doar si pret de cateva secunde. Altfel, stilul fincherian este recognoscibil (mai ales pentru cei familiarizati cu „Zodiac”), elegant, atent la detaliu si plin de finete, completat de un joc actoricesc curat. „Gone Girl” este o mostra binevenita de mister, zguduitoare, adaptata la contemporan, o bucurie cinefila recomandata cum nu se poate mai calduros.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme în această săptămână:
–”Planșa” (2014)
–”The Equalizer” (2014)
