”Toți copiii librăresei”, de Veronica D. Niculescu
Editura Polirom, Colecția Ego Proză, Iași, 2020
”Ierburile, apele, spaimele, timpul.”
Cartea Veronicăi Niculescu este ca un balsam, încearcă să vindece o rană veche cu paginile ei. Cei care au experiența acelor vremuri vor rezona cu siguranță, iar ceilalți vor avea acces la o resursă generoasă despre cum se trăia și murea pe atunci. Povestea Silviei Albu este redată cu sensibilitate, fără întreruperi de ritm și fără grabă. România lui 1983 se înfățișează cu toate lipsurile ei, cu temerile și durerile oamenilor, dar mai ales cu prejudecățile lor care au susținut sistemul și i-au amplificat neajunsurile.
Silvia lucrează într-o librărie, loc magic ce i-a fermecat copilăria. Sigur, nu este vorba de același loc, ci de un altul, pe care ea l-a înconjurat cu aceeași aură. Mâncarea e raționalizată, nu se mai găsește aproape nimic în magazine, lumina se ia timp de o oră pe zi, avorturile sunt interzise, metode de contracepție nu există. Dragostea stă mereu sub pecetea morții.
”Să ții doliu după emoțiile pure simțite cândva, după lucrurile pe care s-a pus lacăt și în jurul cărora cresc buruieni. Poate că librarul cu barbă albastră a fost primul bărbat de care m-am îndrăgostit. Iar îndrăgostirea aceea dintâi, de pe când aveam doar nouă, apoi zece, apoi unsprezece ani și nu-mi puteam imagina nimic rău dincolo de strângerea de mână […] a venit la pachet cu primele interdicții. Dar când nu vine dragostea la pachet cu interdicții?” (pg. 32)
Librăreasa a revenit în orașul natal, Pitești, după câțiva ani de absență și o sarcină care a culminat cu un copil mort. Rușinea și prejudecățile părinților au cântărit enorm când viața ei de abia începea și a fost nevoită să plece din oraș, rămânând cu urme care i-au marcat iremediabil tot restul vieții. Complexul din centrul poveștii reflectă întregul univers al tuturor poveștilor de pe vremea aceea: Alimentara, Măcelăria, Cofetăria, Merceria, Librăria, Ceasornicăria, Poșta erau locurile pe lângă oamenii gravitau zilnic.
”Noi am crescut cu cheia la gât, ca atâția prieteni de-ai noștri și ca atâția alți copii de acum. Complexul acesta a fost, cum am mai zis-o și poate c-am s-o mai zic, întregul nostru univers în copilărie. Magazinul de pâine, cu cornuri, pituști și pâine caldă, proaspăt descărcată din mașină în niște lăzi mari, colorate. Când privesc în urmă, Pâinea e ca un soare, un centru. De pâine proaspătă era nevoie în fiecare zi.” (pg. 47)
”De anul trecut, când s-a raționalizat mâncarea, totul e mult mai rău, nu doar în privința alimentelor care se dau pe cartelă. Nu doar uleiul și zahărul sunt păsări rare, pentru care se fac cozi în plină zi, în curțile interioare, cozi uriașe unde se stă cu orele până vine mașina, până descarcă, până începe vânzarea, pentru a apoi, într-un târziu, omul să își ia firimitura în schimbul cuponului nominal – dacă o apucă și pe aceea.” (pg. 216)
În viața Silviei mișună o mulțime de copii, iar noul ceasornicar venit în micul oraș îi trezește sentimente pe care nu credea că le mai poate învia. El promite călătorii într-un univers magic, unde dragostea domnește fără frică. Povestea este presărată cu puținele plăceri pe care tinerii le puteau avea în anii ’80, susținută de romantisul eroinei, iar copii care interacționează cu Silvia zilnic vin cu propriile mici istorii, care ilustrează lipsurile acelor ani, dar și modul în care micuții reușeau să le depășească prin naivitatea și spiritul ludic specific vârstei. Accentul pus pe superficial în acea perioadă se observă în fiecare pagină, oamenii nu mai aveau nevoie să cunoască odată ce au auzit un zvon, povestea era considerată reală, iar micile bârfe circulau deformând adevărul de la o persoană la alta.
Ceasornicarul este colacul de salvare al Silviei și aproape singurul care aduce raze de soare în viața ei, după mătușa la care se refugiase când fusese însărcinată. După moartea copilului, tânăra nu a reușit să mai facă față realității și nici să găsească momente de bucurie. Totul se transformase într-o nuanță de gri care nu permitea modificări. Rutina specifică acelor vremuri era bună pentru o parte dintre oameni, în ciuda lipsurilor, iar Silvia era unul dintre ei. Vestitul troc funcționa de minune, numai că ea multă vreme nu a apelat nici la acesta. În ciuda micilor pachete pe care le trimitea măcelarul sau a produselor pe care fetele de la Alimentara i le rezervau, ea nu reușea să lege nicio prietenie, rămânând închisă în cochilia ei fără ferestre.
”Toți copiii librăresei” este o carte destul de tristă, soarele pătrunde foarte puțin acolo, însă redă excelent modul în care funcționau lucrurile și oamenii în comunism și pentru motivul acesta o consider un volum musai de citit pentru cei care nu au trăit acele vremuri, dar vor să le cunoască. Deși finalul este atipic, cartea curge domol, fără tresăriri, dincolo de șocul personajului principal nimic nu vrea să iasă din registrul obișnuitului.
”Cum prind un pic de timp liber, fac curățenie. Seara, acasă. Ziua, în librărie. Nu cunosc lucru mai liniștitor […] Lucrurile reașezate pe terenul proaspăt eliberat au o cumințenie, o liniște, ordinea lor exterioară e reconfortantă, aducătoare de ordine înăuntru – aproape la fel cum aduce liniște monetarul de la capătul fiecărei zile […]” (pg. 293)
O reamintire dureroasă este pentru mamele acelor ani, care vor vedea aici oglindite prietene, surori, verișoare, propriile mame sau pe ele însele. Pentru mine a însemnat lumea copilăriei, cu lipsurile și bucuriile ei, poveștile pe care le auzeam șoptite de cei mari, dar și povestea despre sora pe care nu am apucat să o văd, pentru că a avut soarta copilului Silviei. O reamintire dulce-amară, dar necesară. Lumea copilăriei păstrează mereu resurse de bucurie, iar jocurile sau mersul la Librărie au marcat-o și pe a mea, mirosul cărților răsfoite în acele timpuri mi-a rămas pentru totdeauna, la fel ca și dragostea pentru cărți, așa că dincolo de tristețe am găsit cu plăcere în romanul Veronicăi D. Niculescu un parfum și un loc la care nu aș renunța niciodată.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro si arhiva personala autoare Facebook)
