„Vânturile”, de Mario Vargas Llosa
Editura Humanitas Fiction, București, 2023
Traducere Tudora Șandru-Mehedinți
Mario Vargas Llosa a demonstrat de-a lungul timpului o capacitate excepțională de a înțelege transformările sociale, iar eseurile și jurnalismul nu au fost singurele modalități prin care scriitorul a examinat societatea în schimbare. Narațiunea i-a permis, în numeroase ocazii, să facă incursiuni în trecut, să speculeze asupra realităților și să ofere un portret verosimil al lumii. În Vânturile imagineză un Madrid distopic, dar verosimil. Crepusculară și scatologică, melancolică și plină de umor, această povestire anticipează un viitor posibil. Scrisă în octombrie 2021 și apărută în revista Letras Libres, după ce și-a încheiat relația cu Isabel Preysler, această ficțiune a făcut vâlvă în presa spaniolă, unele pasaje fiind interpretate ca un mesaj voalat al declinului idilei dintre scriitor și model, deși scriitorul a negat.
Letras Libres este o prestigioasă revistă literară și culturală din Mexic, care abordează o gamă largă de subiecte: literatură, artă, politică și actualitate. Revista conține eseuri, recenzii, interviuri și analize realizate de scriitori, intelectuali și artiști proeminenți. Conținutul său este cunoscut pentru profunzimea și perspectivele sale care îndeamnă la reflecție. Letras Libres este considerată o platformă influentă pentru discursuri culturale și schimburi intelectuale în lumea hispanofonă.
„Vânturile este o poveste despre bătrânețe și singurătate. Dacă există un lucru cu mă lupt, acesta este vârsta. Trebuie să încerci să continui să scrii până la sfârșit. Ideal este să mori cu un stilou în mână.”
Povestirea prezintă nu doar o imagine dură a consecințelor îmbătrânirii, cât și o viziune sardonică și distopică a societății din viitorul nu prea îndepărtat. Titlul, „Los vientos” (Vânturile), este un joc de cuvinte care evocă atât frigul toamnei, cât și flatulențele jenante.
Protagonistul participă la un protest față de închiderea ultimului cinematograf din Madrid, inutil de când toate imaginile s-au mutat pe internet, și vizitează una dintre cele patru librării care au supraviețuit, multe fiind închise de când a fost lansată o campanie pentru o Societate fără hârtie, din motive de igienă. Bătrânul uită unde locuiește și nu mai poate ajunge acasă. În timp ce se străduiește să recunoască locurile pe fondul unei anxietăți crescânde, chinuit de regrete, el analizează și observă lumea din jur. Opinia generală este că este inutil să vezi opere de artă originale, deoarece acestea pot fi apreciate mai bine pe un ecran; teatrul și opera au fost înlocuite de spectacole multimedia, unde spectatorii primesc un flux de informații suplimentare și fac schimb de comentarii pe dispozitivele lor. Suntem aproape de dominația absolută a ecranelor și a imaginilor asupra rațiunii și a ideilor.
”Singurul spectator serios admis astăzi este cel pe care îl produce el însuși pe artefactul portabil, acest incinerator al tot ce este genuin și autentic, ceva de a dispărut practic în lumea asta, unde domnește și scânteiază ceea ce-i las și artificial.”
Vechile plăceri păcătoase, cum ar fi sexul și mâncatul, nu-i mai excită pe oameni, din cauza obsesiei pentru igienă și sănătate. Consumul de carne este o activitate clandestină, atât din motive sanitare, cât și din cauza unui animalism pervers care a pus stăpânire pe întreaga lume. Orașul este infestat de șobolani, iar pentru că aceștia nu mai sunt purtători de boli și este ilegal să îi ucizi. Nici dezbateri politice nu mai există, nici ideologii demne de acest nume. Totul a devenit foarte practic.
Pe un fond de superficialitate și iresponsabilitate, marea pierdere este, de fapt, cea a oricărei forme de autoritate culturală, în favoarea intruziunii sălbatice a tehnologiei. Vânturile este însă și o critică a lumii contemporane. Protagonistul din care iese să protesteze împotriva închiderii unor cinematografe și nu se poate întoarce acasă pentru că nu-și mai amintește unde locuiește, trece în revistă mental mental ce a fost și ce este viața culturală, literatura, politica, sexul, vegetarianismul. Are o educație rafinată și privește cu regret către cultură, pe care o vede transformată în superficialitate și circ, fiind conștient că există schimbări care ne lasă pe toți în urmă.
„Însă pentru oameni ca mine, din altă epocă, viața fără librării, fără biblioteci și fără cinematografe e o viață fără suflet. Dacă asta înseamnă progres, să și-l țină pentru ei.”
Naratorul amnezic, de profesie jurnalist, spune că, ”acum că cinematografele au dispărut, va trebui să mă obișnuiesc să văd filme pe ecrane mici. Dar nu o voi face; și aici voi rămâne fidel vechilor mele hobby-uri. Am trăit prea mult timp ca să mă deranjeze să fiu numit fosilă. Sunt și voi rămâne așa atâta timp cât corpul meu rezistă.„ Descrierea proceselor fiziologice devine obsesivă, în tandem cu sentimentul că naratorul este depotrivă prizonier al orașului și al propriei minți. I-a rămas un singur prieten, Osorio, care a predat filosofia și care este un optimist de ocazie. Alianța lor dă vioiciune poveștii și oferă cumva credibilitate relatărilor naratorului.
Osorio susține că nu are nostalgia acelor ani îndepărtați în care oamenii mergeau la biblioteci să citească. Naratorul, dimpotrivă, duce lipsa atmosferei liniștite a Bibliotecii Naționale de pe Paseo de Recoletos, a liniștii aproape religioase din sălile sale de lectură. Când Biblioteca Nacional de España și-a închis porțile, a avut loc și o demonstrație la care, spre deosebire de cea la care a asistat recent, au participat o mulțime de oameni. Interesul pentru astfel de instituții s-a atrofiat. Întreaga povestire se constituie ca un semnal de alarmă puternic pentru păstrarea și conservarea formelor de cultură tradiționale, fără de care nu mai mai putem compune identitatea ca indivizi, ci doar ca nume într-o rețea.
”De când s-a generalizat obiceiul de a citi romane comandate la calculator, am renunțat să le mai citesc pe cele produse – ar fi ridicol să spun «scrise» – în zilele noastre (…) Cine ar lua în serios un roman produs de un calculator după instrucțiunile clientului? Ca și cum ai comanda un hamburger sau un hot dog, cu muștar și mult ketchup.”
Față în față cu provocările Chat Gpt, scenariul imaginat de Llosa nu mai pare plasat într-un viitor îndepărtat, ci chiar foarte aproape. Orașe fără librării, în care toate textele sunt digitalizate. Poate că pentru nativii digitali nu va fi o problemă, însă eu am să urc alături de personajul scriitorului peruan, ușor, pe strada Flora, apoi către terasa unde avem o cămăruță foarte mică și plină de cărți și hârtii. Vom mai sta poate timp de o poveste și apoi am să îl las să plece către un tărâm pe care nu îl cunoaște, dar cu speranța că există un suflet care va supraviețui după ce corpul va fi ieșit din funcțiune. Lectură plăcută!
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: https://monitoreamos.com/, https://humanitas.ro/)
