”Revenirea lumii lui Marco Polo. Război, strategie și interese americane în secolul XXI”, de Robert D. Kaplan
Editura Humanitas, Colecția Istorie contemporană, București, 2019
Traducere din engleză: Irina Manea
Acuitatea observației, eleganța stilului și forța gândirii strategice se îmbină fericit în eseurile lui Robert D. Kaplan. Cele reunite în volumul de față nu fac deloc excepție de la regulă. Dimpotrivă, sunt „uimitoare ca respirație, profunzime, perspectivă”, după cum remarcă John Bew pe coperta ediției românești a cărții.
Viziunea lui Kaplan asupra cordonatelor adecvate ale politicii externe a Statelor Unite într-o lume extrem de frământată și ale cărei tendințe economice și politice sunt tot mai greu predictibile este coerentă și captivantă deopotrivă. Procesul de diluare graduală a civilizației occidentale este excelent surprins, resorturile și consecințele sale fiind identificate și explicate cu luciditate, rigoare și onestitate intelectuală.
Kaplan este convins că „Vestul în calitate de concept civilizational se află de multă vreme în criză”, iar statutul său de forță geopolitică clar definită se erodează substanțial. Se întâmplă astfel pentru că paradigma politică occidentală a fost clădită și consolidată în opoziție cu Germania nazistă și cu Rusia comunistă. Prăbușirea acestor rivali marcați de o abordare profund totalitară, după 75 de ani în care Europa a fost teatrul a două războaie mondiale și a unui război rece (1914-1989), nu a condus la sfârșitul istoriei, proclamat mult prea devreme de Francis Fukuyama, ci la o acumulare fluidă de crize interconectate. Globalizarea a permis ca două concepte occidentale, capitalismul și drepturile omului, să se răspândească rapid în lungul și latul lumii, ceea ce a însemnat inevitabil și o dispersare a civilizației vestice. Iar orice dispersare poartă în ea germenii unei posibile descompuneri…
În vremurile zbuciumate pe care le trăim acum, înțelegerea corectă a dinamicii relațiilor internaționale este mult mai dificilă decât în epoca imperialismului sau în cea a Războiului Rece. O lume fluidă, cu tendințe anarhice, are, în opinia lui Robert D. Kaplan, potențialul de a genera excese ideologice precum cele din secolul trecut. Autorul nu se referă neapărat la apariția unor noi Hitleri sau Stalini, ci mai degrabă la „variante maladive ale lor”. Un exemplu relevant din această perspectivă este Abu Bakr al-Bagdadi, a cărui ascensiune a fost favorizată de haosul Primăverii Arabe și al invaziei americane în Irak.
Întrucât pericolul unui nou utopism totalitar nu mai poate fi ignorat, „este nevoie de lideri care să forțeze limitele a ceea ce este realizabil și care să poată în același timp să respecte astfel de limite”. Realismul în politica externă promovat de Kaplan este la antipodul realismului în același domeniu atribuit de unii lui Donald Trump. Căci adevăratul realism este „o sensibilitate cu rădăcini într-un sentiment matur al tragicului – al tuturor lucrurilor care pot merge prost în politica externă –, așa că în concepția realistă sunt încorporate precauția și cunoașterea istoriei”.
Realismul clasic în politica externă americană este strâns legat de numele lui Henry Kissinger. Celebrul secretar de stat și-a asumat numeroase decizii dure și impopulare, care au presupus unele compromisuri morale dificile, dar realismul său a fost adesea mai eficient decât idealismul sau umanismul autoproclamat al unora dintre contestatarii săi. În absența unor astfel de decizii, adoptate în contextul Războiului Rece, Kaplan crede că Statele Unite nu ar fi depășit ulterior „pagubele produse de accesele de incompetență morală ale lui Carter, iar Ronald Reagan nu s-ar fi bucurat de luxul wilsonianismului aplicat cu succes.” Din perspectivă emoțională, realismul de tip Kissinger nu este deloc atrăgător, însă „analitic vorbind e nemuritor”. Este astfel explicabil de ce Henry Kissinger nu a prea fost iubit, dar este respectat…
De altfel, secțiunea consacrată unor mari gânditori strategici din sfera geopoliticii – Kissinger, Huntington și Mearsheimer – oferă cititorilor portretele subtil construite ale acestor personalități, în conexiune cu viziunile lor articulate despre dinamica relațiilor internaționale și despre opțiunile Statelor Unite într-o lume în care orice criză interacționează mai mult ca oricând cu celelalte, dar dezvoltarea accelerată a infrastructurii – de la căi ferate la fibră optică – nu are forța de a învinge demodata geografie.
Conectivitatea nu generează neapărat pace și uniformitate culturală, ci ne va lăsa ceea ce Robert D. Kaplan numește „o moștenire mult mai ambiguă”. Și nu doar pentru că facilitează mutarea războaielor dintr-o zonă a lumii în alta… De fapt, trăim astăzi într-o lume comparabilă cu cea întâlnită de venețianul Marco Polo în călătoria sa pe Drumul Mătăsii: eclectică, tumultoasă, permeabilă și amenințătoare deopotrivă.
În această realitate complexă, Kaplan consideră că America trebuie să-și îndeplinească în continuare datoria morală de mare putere, implicându-se pe plan intenațional fără a exagera și fără a crede că poate schimba lumea într-o versiune a sa. Refuzul asumării destinului de lider mondial prin izolaționism ori, dimpotrivă, umanitarismul excesiv din perspectiva sustenabilității nu sunt abordări care pot conduce la o politică externă responsabilă a Statelor Unite.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, PBS.org)
