”Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor E. Frankl
Editura Meteor Press, București, 2009
”Care este motivul pentru care nu te sinucizi?”
Prima întrebare pe care o adresează Viktor E. Frankl pacienților săi depresivi. El o pune în cadrul unei terapii, dar noi ne-o putem pune de fiecare dată când avem impresia că viața ne aruncă în spate mai mult decât putem duce. De ce mai trăim? Dacă e așa de greu, dacă suntem atât de sătui de toți și de toate, de ce mai continuăm? De ce ne mai târâim oasele prin lume?
Pentru că vrem. Pentru că oricât de oribil ar deveni totul, va fi mereu ceva, cineva, pentru care va merita să mergi mai departe. Indiferent dacă răul este întruchipat de un lagăr de concentrare sau de lipsa banilor, binele va fi întotdeauna prezent, puternic și salvator. Dacă suntem bineînțeles dispuși să îl vedem.
Viktor E. Frankl a petrecut suficienți ani în lagărele de concentrare naziste pentru a căpăta o perspectivă personală și dureroasă asupra ”programului de purificare rasială”. Ceea ce el a reușit însă este să studieze acea perioadă cu ochiul profesionist al psihologului și să găsească în întuneric o teorie psihoterapeutică esențială: aceea a omului în căutarea sensului vieții sale.
Conform studiilor sale, în contrast cu școala freudiană sau adleriană, omul nu este împins în căutările sale de voința de putere sau de plăcere, ci de necesitatea de a da vieții sale un scop, de a se simți util. Acea nevoie s-a transferat în brutalitatea gardienilor, în sfințenia unora dintre deținuți, care și-au dedicat viețile îngrijirii camarazilor de suferință, și în rezistența înnăbușită a fiecărui bărbat și femeia care și-a impus să supraviețuiască pentru familia pe care o lăsaseră în urmă, pentru libertatea pe care aveau să și-o recapete.
”Noi, cei ce am trăit în lagărele de concentrare, ne amintim de aceia care treceau din baracă în baracă, mângâindu-i pe ceilalți, dăruindu-le ultima lor îmbucătură de pâine. Vor fi fost puțini la număr, dar ei ne dau îndeajuns de multe dovezi că omului i se poate lua totul, mai puțin lucru: ultima dintre libertățile umane – respectiv aceea de a-și alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-și alege propriul mod de a fi.”
O carte structurată, aparent rece și adeseori complicată până la momentul în care trebuie să recitești fragmente de câteva ori pentru a le înțelege cu adevărat, ea a fost scrisă în ideea de a fi publicată anonim. Frankl a fost onest până la extrem cu toate sentimentele care îl năpădeau în întunericul, frigul și foametea lagărelor, însă el le-a putut după eliberare utiliza în studiile sale psihologice. Teoria logoterapiei pare a fi o alternativă mult mai sănătoasă tratamentelor freudiene, care obligă pacientul să treacă de nenumărate ori prin momentele dureroase ale vieții lor. Frankl însă cere introspectivă și nu retrospectivă, pacientul fiind astfel obligat să asculte adevăruri despre propria persoană, uneori mai puțin plăcute decât și-ar dori, care îl vor ajuta însă să își depășească durerile sau blocajele din viață.
Mai folositoare decât orice carte despre legea atracției, Omul în Căutarea Sensului Vieții va distruge orice scuză pe care ați creat-o vreodată legată de motivele pentru care nu puteți avansa în carieră sau în parcursul spiritual. Este o carte care te obligă să îți pui întrebări despre cine ești și cine vrei să fii, despre motivațiile tale, despre vise și obligații. Este o carte care te convinge că poți învinge, indiferent de circumstanțe. Este cel mai bun argument împotriva sinuciderii. Este cel mai bun argument împotriva depresiei.
Să sfârșești totul este ușor. Să continui? Atunci demonstrezi cine ești.
”Căci orice lucru măreț este la fel de greu de înfăptuit, pe cât este de rar, așa suna ultima frază din Etica lui Spinoza. Desigur, s-ar putea să întrebați dacă într-adevăr e nevoie să vorbim de ”sfinți”. N-ar fi suficient să vorbim doar despre oameni de treabă? Este adevărat că aceștia formează o minoritate. Ba mai mult, ei întotdeauna vor rămâne o minoritate. Și totuși, în ei văr eu provocarea de a ne alătura minorității. Căci lumea se găsește într-o stare rea, dar aceasta va deveni încă și mai rea dacă fiecare dintre noi nu va da ce poate mai bun.
Așa că trebuie să fim vigilenți – vigilenți într-un dublu sens, căci de la Auschwitz știm de ce anume este capabil omul, iar de la Hiroshima știm care este miza.”
