”Sebastian Papaiani. De la început până la sfârșit”, de Annie Muscă
Editura Terra, Focșani, 2019
Sebastian Papaiani, Bică, așa cum îl numeau cei din familie și prietenii foarte apropiați este el însuși un personaj mai mare decât viața, asemenea rolurilor cărora le-a dat viață. A fost unul dintre cei mai importanți, expresivi și complecși actori români, făcând parte din generația de aur a teatrului nostru. Așadar, teoretic, o asemenea personalitate nu ar mai avea nevoie de nicio prezentare, spectacolele în care a jucat fiind de ajuns. Dar nu, nu este, totuși, așa. Ca orice artist, ca orice om, și Sebastian Papaiani are destule colțuri secrete ale vieții, destule lucruri pe care marele public poate că nu le cunoaște. Evident, vorbim de lucruri și aspecte frumoase din viața sa, asezonate, pe alocuri, cu mici întâmplări dramatice. Oricum ar fi, este necesar (atât pentru noi, cei de acum, cât și pentru generațiile viitoare) să cunoaștem cât mai mult din viețile celor de altădată, cu atât mai mult cu cât aceștia au și fost figuri centrale ale societății și culturii românești. Este de datoria noastră și ar trebui să fie și o bucurie să împărtășim lumii și urmașilor noștri ceea ce au realizat înaintașii acestei mândre țări care acum se află încă într-o perioadă de severă convalescență.
Iată de ce fac o pledoarie pentru una din cele mai importante și trebuincioase cărți apărute în acest an – Sebastian Papaiani. De la început până la sfârșit, biografia marelui actor, semnată de Annie Muscă, jurnalist, om de cultură și iubitor de frumos. Demersul domniei sale, de a readuce în atenția publicului una din marile figuri ale artei teatrale autohtone nu poate fi decât aplaudată, mai ales în contextul înstrăinării noastre de noi înșine. Mai mult, autoarea reușește să facă ceva ce puțini biografi au întreprins în volumele lor – așezarea persoanei despre care scrie în tabloul general al istoriei și înconjurarea acesteia de evenimente, obiceiuri, personalități proprii timpurilor pe care biografiatul le-a parcurs. Este foarte important, de fiecare dată când se pornește la un asemenea drum, să existe o documentare trainică ce ajută la înțelegerea mai profundă a figurii discutate. De altfel, niciun mare roman, nicio mare carte (considerată cu adevărat valoroasă) nu se poate rupe de contextul socio-istoric în care este plasată. Acesta este motivul, de fapt, pentru care Mizerabilii, Anna Karenina, Război și pace și alte asemenea titluri au făcut istorie și au pătruns în conștiința literară și culturală a tuturor – datorită frescelor sociale puternice pe care le pun în fața cititorilor. Nu doar psihologia personajelor contează, ci legarea lor de mediul înconjurător al epocii respective, de prejudecățile de atunci și așa mai departe.
Desigur, Annie Muscă, fiind jurnalist, aduce cu sine o documentare din cele mai complexe și pătrunzătoare, dar nu o face, totuși, ca un reprezentant al mass-mediei, ci mai degrabă ca un rafinat observator și povestitor. Da, cartea aceasta are un iz plăcut de povestiri, parcă împrumutate din Creangă sau Sadoveanu. Bineînțeles că se vor găsi detractori ai unei asemenea tratări universaliste și generalizatoare a unei simple biografii. Dar le spun lor că greșit gândesc. Cum altfel am fi putut cunoaște și înțelege o personalitate atât de profundă, de jucăușă precum Bică Papaiani-copilul dacă nu am fi avut imaginea fermecătoare a Piteștiului său natal din acea perioadă!? Trebuie să subliniez aici paragrafele încântătoare pe care Annie Muscă le-a dedicat descrierilor străzilor din cartierele orașului argeșean, pătrunderilor în curțile și casele boierești de demult, evidențiind printr-un stil memorialistic și documentar aparte parfumul de altădată al României noastre dragi (de altfel, România aceea pe care o admir, o iubesc și o recunosc ca adevărata mea țară). Nu pot, de asemenea, să nu îmi amintesc de zâmbetele smulse de fragmentele care îl plasau pe micul Sebastian în sânul familial atât de interesant și divers, precum și momentele în care am regăsit în copilăria și adolescența actorului aspecte ce mi-au fost povestite și mie de către bunica mea, cea care a crescut în același tip de societate și care chiar a avut tangențe cu Piteștiul lui Papaiani. Apăi ce poate fi mai frumos pentru un cititor decât să găsească ecourile propriei vieți în paginile unei cărți!? De fapt, nu asta este menirea literaturii și, mai ales, a teatrului? Să miște ceva în tine, ca urmăritor, să-ți așeze clișeic dar necesar oglinda vieții-n față, spre a te uimi, a te speria, a te vindeca?! Cred că biografia semnată de autoarea-jurnalistă-povestitoare face exact asta – îmbină minunat creionarea portretului unui mare actor cu încercarea reușită de a reînvia în noi mândria de a fi români și necesitatea de a ne întoarce privirea spre marile valori care nu se învechesc niciodată, ci, mai degrabă, înfloresc mai mult decât oricând, și astăzi.
În plus, pentru un teatrolog ca mine și pentru colegii mei de breaslă (dar nu numai), un asemenea volum este foarte trebuincios pentru viitoarele cercetări pe care le vom întreprinde și pentru cunoașterea îndeaproape a istoriei teatrului românesc, istorie pe care Sebastian Papaiani a cunoscut-o, a traversat-o, a creat-o. Căci nu puteau lipsi din biografia sa zecile de pagini de contextualizare culturală a vieții lui. Cu prilejul acesta, mi-am amintit cu bucurie de marile filme în care Sebastian Papaiani a strălucit, în care a știut să giumblușcărească cu alura sa fermecătoare, cu zâmbetele lui care puteau să descrețească și cele mai îngândurate frunți. Păcală, Un surâs în plină vară, Astă-seară dansăm în familie sunt doar câteva titluri de care eu și cei mai în vârstă decât mine ne-au bucurat viețile și, sper eu, vor face asemenea și cu generațiile viitoare de spectatori, care vor ști să aprecieze talentul și valoarea adevărate. Cât despre scena care i-a fost atât de dragă lui Bică Papaiani, vreau să amintesc că am avut onoarea de a-l vedea într-unul din cele mai mari roluri ale sale, Zahar Trofimâci, din Oblomov, după Goncearov, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul Bulandra. Și acum am pe retina sufletului chipul gârbovit și lentoarea ca o melasă curgândă a gesturilor și mișcărilor lui Papaiani care dădea viață servitorului loial și la fel de leneș ca stăpânul său, Oblomov.
Cartea semnată de Annie Muscă nu aduce doar un omagiu lui Sebastian Papaiani, actorul, ci lui Bică-omul, persoana aceea plină de viață, de zâmbete și umor, care a reprezentat un adevărat balsam sufletesc pentru toți cei care l-au cunoscut. Cuvintele meșteșugite ale autoarei ne conduc prin labirintul vieții acestui mare actor, deschizând când ușa copilăriei, când pe cea a studenției, nelăsând la o parte nici pe cea a iubirii. Avem aici de-a face cu un portret cât se poate de frust și complet, alcătuit nu doar din impresiile autoarei, ci și din portretele făcute de apropiații actorului și chiar din cuvintele lui însuși – fragmente de vorbe și discuții ce au fost împrăștiate cu atenție și logică a firului narativ pe tot parcursul volumului. Către final este, desigur, amintit și unul din cele mai dragi și importante roluri ale lui Sebastian Papaiani, acela de pedagog la Universitatea Hyperion, acolo unde a oferit cu generozitate din experiența și arta sa tinerilor învățăcei dornici de a „fura” meserie de la înaintașii lor. Închizând coperta finală a acestei biografii nu pot decât să mă declar mulțumit că am avut șansa de a călători alături de Sebastian Papaiani și de povestitoarea sa, descoperind cu bucurie chipuri pe care nu le voi uita niciodată, imortalizate în cuvinte și în numeroasele fotografii expuse atât de frumos în paginile unei cărți valoroase.
(Surse foto: https://amfiteatru.com/, www.news.ro, https://editiadedimineata.ro)
