Mon voyage en U.R.S.S., de Léon Nicole
Editions du Faubourg- Geneve, 1939
Prima parte aici, a doua parte aici.
Colhozul model, corul Armatei Roşii, o recepţie
Nu putea lipsi vizitarea unui colhoz (model) “Directorul kolhozului este un inginer agronom care ne explică faptul că în 1928 doar 13 ţărani din sat erau înscrişi în kolhoz cu şase cai şi fără vite. Dar după 1928 ţăranii pe care-i vizitam au fost convinşi (să se înscrie în kolhoz). Acum 242 de gospodarii ţărăneşti s-a alaturat kolhozului adica toate. (…) Fiecare ţăran şi-a păstrat un petic de pământ în jurul casei sale pe care se straduieste sa-l amenajeze cat mai bine cu putinta. Poate cultiva legume si culege fructe. Are gaini ale căror ouă le poate folosi sau vinde in mod liber. Munca este organizata in brigăzi, fiecare având propria-i specializare: creşterea animalelor, produse lactate, legume, servicii motorizate. Personalul poate trece de la o brigadă la alta, şefii secţiilor având grijă să utilizeze fiecare om in funcţie de aptitudinile lui.”[1] Kolhozul are o clinică pentru locuitori, un cabinet veterinar pentru vite, o creşă, un centru cultural, o bibliotecă şi o şcoală. Un cinematograf trebuie sa fie instalat în curând înlocuindu-l pe cel mobil unde-si petrec sătenii din când în când timpul.” Intrând în şcoala sătească Nicole a fost plăcut impresionat de fotografiile liderilor sovietici, Stalin, Molotov, Kalinin, Vorosilov agăţate la loc de cinste la gazeta de perete. Concluzionează înţelept „Copiii trebuie să înveţe să cunoască cum şi de cine le este condus ţara.”
Pe 27 februarie a avut ocazia să vadă un spectacol susţinut de corul Armatei Roşii iar apoi a vizitat la Muzeul literaturii internaţionale. “La amiază vine la noi tovarăşa P. care ne aduce bilete pentru concertul pe care-l oferă Corul Armatei Roşii diseară la Conservator. Este o mină cerească pe care nu vrem să o ratăm. Nu ştim cum sa-i multumim tovarasei P. care a trebuit probabil sa dea dovada de mari abilităţi diplomatice pentru a obţine aceste bilete având in vedere ca ele se vând cu mult timp înaintea spectacolului.”[2] Naivitatea lui, inocenţă pe care face tot posibilul să o inducă si cititorului, este delicioasă. Muzeul Revoluţiei conţinea o arhivă abundentă în legătură cu toate revoltele şerbilor, taranilor si muncitorilor rusi. Vedem instrumente de tortura amintind ceea ce trebuia sa indure cei care indrazneau in secolul al XVI-lea să ia apărarea ţăranilor oprimaţi de şerbie. Pedepsele mergeau pana la decapitare. Muzeul este găzduit într-o veche biserică şi aici sunt strânse lucrările literaturii anti-fasciste. Mai mult de două sute de mii de persoane frecventează muzeul şi sălile de lectura pentru a se documenta. Aici te poţi informa asupra întregii literaturi socialiste care a apărut în orice limbă. Am observat că prietenii noştri sovietici apreciază operele literare ale lui Malraux, Jean-Richard Bloch, Aragon, Vaillant-Couturier, Romain Rolland şi alţii.[3] (…) Muzeul conţine şi o frumoasă expoziţie de pictură antifascistă.”[4]La 28 februarie a admirat Muzeul Naţionalităţilor şi Muzeul de Artă Modernă Occidentală. La 1 martie a vizitat o fabrică de pantofi, a mâncat la un restaurant şi întreprins o vizită la un profesor. 3 martie, o altă zi încărcată căci Leon Nicole a vizitat Institutul Internaţional de Agricultură, o creşă si a luat parte la o receptie. A doua zi a vizitat unităţi ale Armatei Roşii. La 5 martie au urmat la rând fabrica de automobile Stalin, Palatul Culturii de pe lângă această uzină dar şi o biblioteca. Program foarte dens. La 8 martie a trecut pe la spitalul feroviar şi a asistat la o piesa de teatru. La 9 martie a fost pe la târgul blănurilor, a hoinărit prin magazine pentru ca a doua zi a plecat din Moscova către Leningrad, oraş pe care l-a admirat mai puţin timp.
Urmând procedurile bine-stabilite de cucerire (dacă mai era nevoie!) a oaspetelui occidental, VOKS a organizat şi pentru Leon Nicole o recepţie la care au participat şaizeci de invitaţi sovietici, oameni de cultură dar şi alţi intelectuali aleşi pe sprânceană. Leon Nicole ca atâţia alţii înaintea lui a fost emotionat iar orgoliul său bine gâdilat de această desfăşurare de forţe. Politicianul socialist din Geneva a rostit un discurs care, mai mult ca sigur, a fost pe placul organizatorilor, în care aduce laude peste laude sistemului sovietic. Leon Nicole se grăbeşte să desfiinţeze aşa-zisa propagandă antisovietică din ţările imperialiste amintind doar câteva din marile realizări ale Uniunii Sovietice, ale forţelor muncitoreşti strâns unite, de la metroul moscovit până la lichidarea şomajului care “ este apreciată la justa ei valoare de către un ziarist socialist care de douăzeci de ani se luptă în ţara sa împotriva nefericirii pe care o produce clasei muncitoare lipsa oportunităţilor de angajare. Şomajul este principala cauză a stării de criză politică în care se găsesc acum muncitorii din Europa occidentală.” Nicole continuă, discursul său este reprodus in extenso în volum, să înfiereze lumea capitalistă coruptă “Îi asigur pe prietenii noştri ruşi de marea simpatie pe care o resimte imensa majoritate a maselor de muncitori din Europa occidentală. În ciuda campaniilor de presă şi a minciunilor perfide răspândite împotriva regimului sovietic, acesta din urmă poate fi sigur că indiferent de ce se va întâmpla, lumea muncitorească occidentală va fi alături de el. Niciodată capitalismul şi fascismul nu vor reuşi să-i mobilizeze pe muncitori într-un război împotriva Rusiei, muncitorilor şi ţăranilor ei.”[5] Nicole ţine să-şi asigure generoasele şi dezinteresatele gazde că “odată întors în ţara mea, consider de datoria mea să fac cunoscute prin viu grai, prin cuvântul scris în ziar şi prin orice alte mijloace, cele văzute în URSS şi să confirm convingerea mea că, într-adevăr, aici se construieşte socialismul.”[6] Nicole a fost întrebat de audientă dacă nu există antagonisme între elveţieni având în vedere că totuşi în Elveţia se vorbesc trei limbi (germana, franceza şi italiana). “Răspund că interesele de clasă leagă mult mai profund elveţienii care vorbesc cele trei limbi. Muncitorul din Elveţia francofonă este mai apropiat de muncitorul din Elveţia germanofonă decât de bancherul elveţian francofon. Comunitatea de interes trece înaintea celei lingvistice.”[7]Orgoliul lui Leon Nicole l-a determinat să facă presiuni pentru a avea o întrevedere cu Dimitrov, secretarul general al Cominternului (Internaţionala comunistă), La 6 martie, către finalul sejurului său sovietic Dimitrov îi satisface dorinţa invitându-l la o cină politică, cei doi discutând despre situaţia internaţională. “Dimitrov este un om de o mare civilitate care se îngrijeşte mai ales să ofere clasei muncitoare internaţionale o organizaţie unitară şi puternică, organizaţie care să-i permită să ducă o luptă eficientă de clasă împotriva fascismului asasin.”
Probabil că dorinţa lui Nicole de a-l întâlni pe Dimitrov se explică şi prin speranţa ca el însuşi să joace un rol politic important, de prim rang în cazul în care Elveţia ar fi virat sau ar fi fost trasă cu forţa către stânga (mai mult sau mai puţin extremistă) în cursul evenimentelor tulburi ce se prevedeau atunci (discuţia a avut loc la 6 martie 1939). Leon Nicole, in grandomania sa, redă ideile banale cu care credea că-l va influenţa pe şiretul comunist bulgar “Toţi cei care se reclamă de la socialism trebuie să aibă în vedere doar apărarea mişcării muncitoreşti în ansamblul său şi să lase deoparte rivalităţile personale. Mişcarea socialistă şi cea comunistă formează un bloc, atât cei din Internaţionala comunistă cât şi din cele socialistă şi sindicalistă.”[8] Dimitrov susţinea linia adoptată de Stalin când a observat schimbarea echilibrului politico-militar din Europa Occidentala: mobilizarea/ infiltrarea/ unificarea mişcărilor de stânga prin intermediul Fronturilor Populare pentru a-i distrage suficient de mult timp atenţia lui Hitler. Lui Stalin îi era frică de posibilitatea ca fasciştii să se înţeleagă cu capitaliştii pe spezele sale. Aşa că la un moment dat, la 23 august 1939, a preferat să se înţeleagă el cu fasciştii! După ce au mâncat, Dimitrov şi-a spus probabil că trebuie să-şi relaxeze oaspetele cu un film bun şi ce film bun putea găsi altul decât unul care prezenta defilarea sportivilor sovietici in Piaţa Roşie? Nicole este extatic căci ce poate ajuta digestia mai bine decât doua mii de sportivi ţopăind?“În mod surprinzător, Leon Nicole cade în extaz vizionând acest film al cărui caracter pur propagandistic era clar oricui. „Acest documentar este o magnifică demonstraţie a puterii extraordinare pe care o reprezintă tineretul sovietic din diversele republici ale Uniunii. Au fost prezentate diversele societăţi de gimnastică defilând şi executând exerciţii variate în funcţie de specificul fiecărei republici. Mă gândesc că un astfel de film documentar ar putea fi un mijloc de propaganda minunat în ţara noastră. Spectatorii ar avea ocazia sa judece imensul efort cultural întreprins de Uniunea Sovietica.” Oare ce era cultural în defilarea unor mase de tineri sportivi, cu mai mulţi sau mai puţini muşchi ? Întâlnirea celor doi a fost întreruptă de un telefon care-l anunţa pe Dimitrov de căderea Madridului republican şi de victoria totală a trupelor naţionaliste ale lui Franco. Exportarea matricei sovietice de contorsionare şi distrugere sociala trebuia să mai aştepte câţiva ani. Nu mulţi, doar şase.
Concluzii
Viziunea lui Leon Nicole în urma călătoriei în raiul muncitorilor este una extatică, fără nuanţe chiar dacă nimic decât propriul interes sau propriul fanatism (iar fanatismul este întotdeauna orb şi surd ) nu l-au împiedicat să-şi exercite şi simţul critic. În comparaţie cu alţi călători ideologici care peste câţiva ani se întorceau în republici populare unde erau obligaţi să scrie extatic despre experienţa din URSS (bineînţeles, odată acceptând să te îmbarci în acest tren ştiai de la bun început care erau aşteptările!), Leon Nicole dar şi alţi tovarăşi de drum se înapoiau în ţări democratice, unde nimeni nu le-ar fi pus pistolul la tâmplă pentru a scrie altceva decât ceea ce credeau. La Nicole totul este roz sau va deveni roz. “Ţările aşa-zis colonizatoare au încercat întotdeauna să sufoce personalitatea naţională a popoarelor colonizate prin măsuri poliţieneşti. Însă URSS a transformat toate popoarele pe care le are în componenţă în popoare egale, având aceleaşi drepturi şi îndatoriri indiferent de rasă, limbă sau religie. Uniunea Sovietică a câştigat meciul cu capitalismul pentru că acesta din urmă nu face nimic fără existenţa posibilităţii de câştig, de a trage beneficii. Socialismul sovietic are drept ţel suprem fericirea oamenilor si dezvoltarea culturii lor în timp ce capitalismul nu vizează decât exploatarea lor.”[9]Nu avem de unde ştii dacă Leon Nicole a avut vreun moment îndoieli faţă de realităţile false prezentate lui sau, daca le-a avut, le-a păstrat pentru sine sperând să tragă cât mai multe foloase din această atitudine servilă însa judecata istorică este necruţătoare cu astfel de oameni politici care in mod direct si indirect au devenit complicii lui Stalin şi ai călăilor săi.
[1] pag.90
[2] pag.102
[3] pag.103
[4] pag.133
[5] pag.146
[6] pag.147
[7] pag.148
[8] pag.181
[9] pag.210
