”Prin Cafenelele din Micul Paris”, de Maria-Magdalena Ioniţă
Editura Corint, Colecția Istorii urbane, București, 2020
O minunata carte-album, aparuta la Editura Corint, in colectia Istorii Urbane, coordonata de Adrian Majuru, Managerul Muzeului Municipiului Bucuresti.
Cu o introducere semnata de Georgeta Filitti, erudit istoric modernist, care subliniaza faptul ca autoarea volumului a procedat cu intelepciune, neapeland la “criteriul axiologic” in evocarea cafenelelor bucurestene, pentru ca “fiecare si-a avut personalitatea ei, conferita de clienti, constituind, o vreme, reper pentru definirea orasului. Pe urma a disparut. Motivele tragerii obloanelor au fost, totdeauna, extraculturale (…) Condeiul bine inspirat al Mariei-Magdalena Ioniţă face sa se perinde prin fata noastra frumuseti din trecut, starnindu-ne o nostalgie adanca pentru <ce a fost odata>. E un lucru bun. Emotia sensibilizeaza si ne va face, poate, mai atenti in a ne apara valorile patrimoniale ale orasului”.
Autoarea acestui volum, “licentiata a Facultatii de Istorie, Universitatea Bucuresti, promotia 1969, (…) din 1971 a lucrat la organizarea Muzeului National de Istorie a Romaniei din Bucuresti, institutie pe care a slujit-o cu pasiune pana la pensionare, in 2009. In anul 2000 si-a sustinut doctoratul in istorie cu lucrarea <Casa si familia Capsa in Romania moderna. 1852-1950>, avandu-l drept coordonator pe academicianul Dan Berindei” (coperta 3), lucrare publicata la Editura Publimpres in anul 2000. Preocuparea pentru acest subiect s-a materializat insa anterior si in volumul “Epoca de inflorire a Casei Capsa”, publicata in anul 1997 la Editura Impress. Si va mai semnalez volumul “Teatrul Comoedia – Odeon – Un secol de istorie”, aparut in anul 2011 la Editura Oscar Print.
Cartea-album-monografie prezinta in “Argument” importanta faptului ca cei mai multi dintre artistii de frunte ai Bucurestiului de sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX au lasat marturii inspirate privind “fenomenul la care si ei au luat parte, Acela al vietii tumultoase si creatoare de literatura si talente din sanul acestor cafenele”.
Inainte de a porni calatoria prin cele sase cafenele renumite prezentate in ordine temporala, autoarea ne vorbeste despre “Fascinatia cafelei”. Un capitol care are ca motto un citat edificator dintr-un articol al lui Laurentiu Ulici, publicat in 1994 in revista Luceafarul: “Artistul boem [era] prin excelenta un singuratic, dar unul care se exprima, paradoxal, in grup, cel mai adesea in jurul unei mese de cafenea… Cafeneaua era chiar locul specific, daca nu si exclusiv, al intalnirilor dintre artistii boemi, iar acestia din urma se alegeau in special dintre poeti, pictori si muzicieni”.
Si aici este momentul sa subliniez faptul ca volumul cuprinde in final un capitol numit “Note”, unde, cu multa acribie, autoarea consemneaza explicit sursele la care face apel. La fel ca si Capitolul de incheiere al volumului, “Repere bibliografice” – o sursa pentru cititor de a-si completa informatiile si cultura generala.
Capitolul acesta, “Fascinatia cafelei” este extrem de util pentru aceia dintre cititorii care nu stiu sau stiu prea putin despre culturile din care provine acest obicei devenit placere – haideti sa ii spunem si noi “fascinatie” si locurile “de pierzanie” unde se practica aceasta fascinatie. Si autoarea ni-l indica pe <<George Potra [care] ne lămurește de unde vine numele de cafenea – bineînţeles de la un cu vânt turcesc: „kahvehane, kave-hané, ceea ce înseamnă local public în care se poate bea cafea după moda turcească, unde oamenii puteau să joace zaruri, table sau ghiordum* și să fumeze tutun, în schimbul unui preţ relativ mic” . Asadar, inca de la inceputurile ei, cafeneaua a fost un loc primitor, de petrecere a timpului intr-un mod placut, de discutii invaluite in fum, impreuna cu prietenii sau cunoscutii, alaturi de o cafea aburinda>>.
Capitolul in cauza reprezinta pentru cititor un indrumar privind organizarea acestor locante, constituirea unei bresle speciale, tipicul interior al cafenelei, mobilierul specific, retetele vechi si noi de licori, fierturile speciale precum şvarţul, felurile de dezbateri propuse – politice, literare, dotarile privind jocurile de relaxare: billiard, table, domino… faptul ca aceste cafenele au devenit centre de presa, locuri de difuzare a zvonurilor, barfelor, stirilor de ultima ora si mai mult de atat, au devenit centre culturale conectate la cultura europeana, porti prin care intrau in mentalitatea romaneasca curente moderniste, avangardiste… boema bucuresteana era sora mai mica dar extrem de talentata a boemei vest europene. Spiritele literare scanteiau efervescente.
“Cafeneaua literara era, dupa Tudor Arghezi <o universitate>, iar pentru Ion Barbu (Dan Barbilian), <un cabinet de lucru>, [si] a reprezentat asa cum afirma Emil Manu, spatiul unde <s-au formulat toate ideile innoitoare ale poeziei care a inceput sa devina o fata noua a existentei umane sau, mai exact, a conditiei umane>”. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca spiritul, zambetul si condeiul ascutit al marilor epigramisti romani au creat in aceste cafenele perle pretioase “de cultura”, lasate mostenire peste timpuri, generatiilor ce au urmat.
Rand pe rand, autoarea trateaza in capitolele “Cafeneaua Fialhovski”, “Cafeneaua Kübler”, “Terasa Oteteleşanu”, “Cafeneaua Capşa”, “Cafeneaua Corso”, “Café de la Paix”, cu sprijinul impresionant al unei bogatii de documente fotografice si marturii din timpuri, istoria sociala si culturala a acestor locuri. Unele dintre acestea ramanand doar ca amintiri in aceste documente, disparand fizic sau disparand ca destinatii… vaduvind orasul si pe locuitorii sai de adevarate centre de dezvoltare culturala si activitate intelectuala.
“Cafeneaua!
Universitate fara diplome!
Frecventa obligatorie!
Profesori berechet!
Langa fiecare şvarţ, un geniu!
Langa fiecare geniu, trei, patru gura-casca!
Nu cred sa existe scriitor roman care sa nu-si
fi pierdut cat de putin timp la masa unei cafenele!” (Neagu Radulescu)
“Epilog” – dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial – s-a dorit “o eradicare rapida a tot ce era socotit ca reprezentand <burghzo-mosierimea>”. Un capitol trist, asa cum triste sunt si plimbarile printr-un Bucuresti lipsit si astazi de spiritul si potentialul coagulant al cafenelelor de odinioara. Scriitori pusi la index, presiuni ignobile, deraieri caracteriale (sa zicem un Mitrea Cocor, sa zicem un Descult, sa zicem atacul “putrefactia poeziei si poezia putrefactiei”). Sita a cernut in timp, mai mult sau mai putin. Un capitol trist si lucid acest “Epilog”.
O carte-album minunata (sa amintesc si de conditia grafica excelenta), pe care vi-o recomand din tot sufletul. Nostalgie si luciditate. In general, ne-o facem cu mana noastra. Noi ne distrugem singuri valorile, ca sunt arhitectonice, ca sunt artistice, ca sunt culturale. Poate ca astfel de lucrari, precum “Prin cafenelele din Micul Paris” ne vor ajuta sa ne trezim. In ultimul timp exista mai mult interes si mai multa intelegere si mai multa apreciere pentru valorile inca in picioare, inca recuperabile ale istoriei culturale si spirituale. Deci, sa speram, dar la modul activ, pentru ca acest viitor sa existe.
Georgeta Filitti despre albumul recenzat.
Puteți cumpăra cartea: Editura Corint/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: EdituraCorint.ro, Agerpres.ro)
