Istoria unui alergător în derivă: ”Alergătorul invizibil”, de Ciprian Măceșaru

”Alergătorul invizibil”, de Ciprian Măceșaru
Editura Paralela 45, Colecția Avanpost Proză, Pitești, 2019

Pe Ciprian Măceșaru l-am cunoscut grație romanului „Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta” și de atunci între noi s-a înfiripat o prietenie mutuală, ca de la autor la cititor. El mi-a făgăduit să scrie cărți bune, iar eu să le citesc. Nu ne-am trădat promisiunile, iată de ce astăzi scriu despre impresiile născute din experiența generată de noul său roman, „Alergătorul invizibil”. Scriu imediat după ce am închis coperțile, după ce mi-am tras nițel sufletul și am digerat pe îndelete acțiunile unei cărți pe care, mi se pare, am putea să o considerăm nițel controversată, deși acest termen „comercial” nu acoperă întreg spectrul emoțiilor pe care le-am încercat.

Figura centrală a romanului este Paul Vasilescu, un scriitor ratat (apropo, acest sentiment de ratare este persistent în scrierile lui Măceșaru), care nu poate să-și găsească făgașul și se pomenește prins într-o menghină a respingerii din partea soției, a familiei și chiar a societății în care trăiește. Viața acestuia este o întruchipare veridică a faptului că, uneori, copiii plătesc pentru păcatele părinților.

„Eram un copil, îmi iubeam tatăl; abia mai târziu, când am înțeles ce fel de om este, am ajuns să-l urăsc, și mi-am jurat că n-am să fiu niciodată ca el.„

Evoluția acestuia se înscrie sub auspiciile unei nehotărâri, a unei disperate amânări, amânări cu privire la iubire, la succes, la fericire. De facto, linia de subiect denotă un destin repetitiv, în care Vasilescu transpune, în propria sa existență, figura unui tată abuziv, lipsit de empatie. Evident, un astfel de comportament trăit și simțit nu poate da naștere unor urmări mai mult sau mai puțin fericite.

„Am făcut un balon roz, mare, foarte mare, balon a umplut încăperea și m-am trezit în mijlocul lui, îmbătat de aromă, drogat, cu rock-ul ăla fecundându-mi creierii, întărâtându-i, trezindu-i la viață.”

Alergarea, pe care mizează Măceșaru în romanul său, este un mecanism de evadare, un mecanism prin care omul își trage ponoasele și rămâne om într-un final. Vasilescu nu are nimic din originalitatea unui geniu, este chiar, pe alocuri, de o mediocritate crasă (totuși fură un manuscris și își recunoaște vina într-o scrisoare lăsată de izbeliște), dar are un atu vizibil: este empatic până la absurd, lucru care sui generis îi garantează o viață plină de culorile gamei gri.

„Omul, dacă zgândăre suficient în mintea și-n sufletul său, găsește explicații pentru toate porcăriile pe care le face. Ce e psihanaliza dacă nu escrocheria prin care afli, de exemplu, că vinovat pentru dorința de a i-o trage maică – tii nu ești tu, ci Oedip, un personaj din mitologia greacă.”

Măceșaru își scrutează personajele fără milă, scoțând la iveală păcatele, dar nu pentru a le condamna, ci pentru a demonstra cât de specifice figurii umane sunt acestea. Și acest roman, ca și restul lucrărilor sale, reliefează nevoia acută a omului de a fi iubit și acceptat, iar lipsa acestor două elemente inerente naște monștri.

Da, „Alergătorul invizibil” este un monstru plămădit din invidie, tristețe și ani înecați în dezamăgire, iar anturajul acestuia nu face altceva decât să îi augmenteze rănile și să arunce lumină asupra firii naturale a acestuia. O soție abuzată în trecut, un tată scufundat în noroiul demenței, o mamă-compromis care își alimentează copilul mereu, în speranța că îi va acoperi golul lăuntric, toate aceste elemente puse cap-coadă au dat naștere unui om refulat, amenințat de propriul său hău lăuntric.

Experiența acestei lecturi a fost, deci, pe măsura așteptărilor mele, iar Ciprian Măceșaru a revenit în lumina cititorilor cu al său inconfundabil spirit analitic, oferindu-ne o altă istorie despre tristețe și disperare, în toată frumusețea obscură a acestora.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Youtube.com)