Carti Carti de fictiune Recomandat

Insomnia, de Charlie Huston

“Insomnia”, de Charlie Huston
Editura ALLFA, Colecţia „Strada Ficţiunii”, Bucureşti, 2011
Traducere din limba engleză şi note de Ioana Văcărescu

Moto: Spune-le adevărul celor puternici. Întotdeauna. Regii şi autocraţii sunt întotdeauna cocoloşiţi, aşa că tu să nu faci asta. Spune-le adevărul celor cu putere şi ai să te faci auzit. Chiar dacă vorbele nu-ţi vor fi luate în seamă, cum e cel mai probabil să se întâmple, tot ai să dormi mai liniştit noaptea. Şi îi vei fi făcut omenirii un serviciu. Iar asta o să te consoleze când o să fii eliberat din post înainte de vreme.” (Charlie Huston)

Cum sunt şi voi fi întotdeauna fanul filmelor care au ca centru al acţiunii o Apocalipsă sau o lume postapocaliptică, am zis să fac o încercare şi în privinţa cărţilor de acest gen, profitând de apariţia din 2011 de la Editura All a romanului „Insomnia”, de Charlie Huston. Un autor american tânăr al cărui prim roman a apărut abia în anul 2004 („Caught Stealing”) şi care are ca principal domeniu de interes thrillerele negre şi cărţile de benzi desenate. Nu am citit nicio altă carte a acestuia, dar trebuie să recunosc că „Insomnia” mi-a dat impresia unui autor cu o viziune închegată, capabil să descrie şi să ilustreze aproape de perfecţiune o lume ireală, aflată undeva în timpul Apocalipsei.

Romanul de faţă poate avea cu siguranţă mai multe categorisiri, fiind în acelaşi timp un science-fiction veritabil, dar în acelaşi timp şi o excelentă carte poliţistă, detectivismul scenelor purtându-l pe cititor pe marginea realităţii, reuşind să îi trezească interesul pentru urmărirea unei acţiuni din ce în ce mai palpitante.

Charlie Huston

Evenimentele din „Insomnia” au loc undeva în timpul crizei viitoare a umanităţii, când un nou virus se trezeşte la viaţă şi determină pe cei infestaţi să nu mai poată dormi, chin care poate părea dulce la prima vedere, dar este extrem de suparător, deranjant, ducând la o moarte înceată, dureroasă şi sigură. Sigură pentru că nimeni nu scapă, odată ce virusul este preluat în sânge, deşi la momentul acţiunii doar 10% din populaţia globului este bolnavă, dar temerile sunt mari, virusul se răspândeşte vizibil: Zece la sută din populaţia globului nu putea dormi. Bolnavii mureau, da, dar trecea aproape un an, în medie, între momentul în care insomniacul prezenta primele simptome şi momentul în care murea. Odată ce se manifestau rigiditatea stranie a gâtului, îngustarea papilelor şi abundenţa transpiraţiei, insomnia apărea imediat, agravându-se treptat, până ce se instala complet. Bolnavii sufereau luni întregi, luni petrecute într-o permanentă stare de trezie, cu valuri de vise de stadiu REM fără să fi adormit măcar o clipă, de permanentă alertă şi conştientizând oribila devastare a propriilor corpuri. Nu exista tratament, moartea era inevitabilă, iar în vreme ce mintea se putea detaşa treptat, conştientizarea durerii şi a haosului trupesc nu înceta nicio clipă.”

Aşadar, persoanele infectate îşi pierd capacitatea de dormi, au halucinaţii şi sunt foarte obosiţi, din ce în ce mai obosiţi, dar nu vor mai dormi niciodată. Conştienţi până la moarte, nu mai sunt capabili de relaţii sociale normale, fiind potenţial pierduţi pentru comunităţile şi familiile lor. Aceştia din urmă caută disperaţi ultimul remediu al bolii, aşa-numitul Dreamer, un drog care le permite celor bolnavi să doarmă sau să moară dormind. Nu este o soluţie, ne dăm seama treptat din paginile cărţii, ci este doar o speranţă pentru o zi de linişte.

Coperta editiei americane

Cele două personaje principale, ale căror acţiuni se întrepătrund pagină cu pagină, capitol cu capitol, sunt caracteristice acelor timpuri: pe de o parte, îl avem pe Park, un poliţist sub acoperire, care se infiltrează în organizaţiile de trafic de droguri cu scopul de a găsi pe traficanţii de Dreamer, misiune încredinţată de şefii lui, dar în acelaşi timp şi un scop personal. Soţia sa este „insomniacă” şi este destul de posibil ca în aceeaşi stare să fie şi fiica sa, pe care nu a mai vazut-o de mult timp vorbind. El crede că misiunea sa este una de o importanţă vitală şi că de reuşita ei depinde salvarea întregii lumi.

Pe de altă parte, Jasper pare perfect adaptat timpurilor care tocmai au venit: este un mercenar, un asasin la nevoie, care considera apocalipsa drept terenul ideal pentru a-şi spori averea personală, pentru a-şi camufla mai bine propria persoană, pentru a-şi dezvolta simţul apărării, pe care îl descoperim în descrierea detaliată pe care o face propriei case, o adevărată cazemată.

Cartea este terifiantă, întrucât totul este atât de real, lumea din „Insomnia” este foarte apropiată de a noastră, iar discuţiile care apar tot timpul în presă despre o molimă, o epidemie sau un nou virus determină uneori aceleaşi momente de suspans, aceeaşi panică pentru o pandemie mondială, care poate genera o atmosferă similară (într-un viitor necunoscut) precum cea din romanul lui Charlie Huston. Din fericire, atmosfera din Insomnia lasă o fărâmă de speranţă, trebuie doar să lupţi pentru supravieţuire.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii All.

Articole similare

Bucureşti-Arhipelag, de Cristian Popescu

Jovi Ene

Călătorie imaginară prin Templul Spiritelor: Rosa Alchemica și alte scrieri, de W.B. Yeats

Carmen Florea

Cărți pentru copii: ABC-ul sănătății

Jovi Ene

1 comment

andres 3 septembrie 2012 at 12:10

Buna Jovi! Ti-am lasat o leapsa pe SR, aici: http://blog.serialreaders.com/2012/09/filme-inspirate-de-carti-o-leapsa-cinefila/

Poate iti surade 😀

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult