Good-bye, Dracula! The Story of a Transylvanian Defector, de Traian Nicola

„Good-bye, Dracula! The Story of a Transylvanian Defector”, de Traian Nicola

Editura Outskirts Press, Statele Unite ale Americii
Anul apariţiei: 2012

În „Good-bye, Dracula!”, faimosul vampir transilvănean nu apare în carne şi oase. Dar Dracul(a) se ascunde în aproape toate detaliile acestei cărţi, sub forma unui sistem politic ce distruge treptat, dar sigur, sufletul şi mintea oamenilor care îi sunt prizonieri. Cititorului i se oferă astfel posibilitatea de a înţelege cum se trăia – sau, mai degrabă, se supravieţuia – sub regimul comunist din România.

Am perceput această carte drept un adevărat Bildungsroman, care urmăreşte dinamica raporturilor autorului cu regimul comunist din copilărie până la momentul salvării prin „defectare” la 30 de ani. Personalitatea lui se formează sub impactul unor experienţe diverse, unele de-a dreptul dramatice, care se acumulează în timp şi îşi pun amprenta asupra evoluţiei sale din perspectivă morală şi intelectuală.

Cartea îşi poartă cititorii pe diverse meridiane ale globului, pe urmele biografiei spectaculoase a autorului: Transilvania multietnică a anilor ’50-’60, Bucureştiul din perioada iniţială – de relativă deschidere spre Occident şi de oarecare autonomie faţă de Uniunea Sovietică – a „domniei” lui Ceauşescu, Japonia anilor de avânt economic, China apusului epocii lui Mao, Iranul de la începuturile regimului fundamentalist al lui Khomeini (fineţea cu care este observată şi redată atmosfera de cumplită teroare mi-a adus aminte de romanul „Septembrie în Shiraz” de Dalia Sofer) sau Pakistanul din vremea preşedinţiei generalului Zia Ul Haq.

De fapt, tocmai dorinţa de a vedea şi înţelege lumea este cea care îl face pe Traian Nicola să accepte fără ezitare propunerea de a se înrola într-o structură precum DIE (Departamentul de Informaţii Externe). Într-un regim care îşi împiedica proprii cetăţeni să călătorească dincolo de graniţe şi, mai cu seamă, dincolo de Cortina de Fier, pentru ca aceştia să nu fie tentaţi să aleagă libertatea şi bunăstarea Occidentului („să voteze cu picioarele”, cum se mai spunea pe atunci despre cei care optau pentru părăsirea ţării), o astfel de motivaţie este de înţeles.

Maniera lipsită de profesionalism şi de omenie în care conducerea acestui serviciu de informaţii şi puterea politică de la Bucureşti se comportă faţă de tânărul ofiţer şi de alţi colegi ai lui este însă de natură a-i distruge gradual entuziasmul, inocenţa şi loialitatea. Este pusă în evidenţă obsesia autorităţilor de a păstra ca „ostatici” în ţară copiii sau soţiile ofiţerilor trimişi în misiuni în străinătate (autorului i s-a cerut să plece la post în Pakistan cu soţia, dar lăsând zălog un copil de doar câteva luni!). Foarte bine este descris şi modul primitiv în care se comportă în diverse ocazii oameni de la vârful puterii politice şi din anturajul imediat al lui Nicolae Ceauşescu, precum Emil Bobu sau Dumitru Popescu „Dumnezeu”. Sunt evocate şi câteva accidente de circulaţie suspecte cărora le-au căzut victimă anumiţi ofiţeri ai DIE şi care nu au fost temeinic investigate.

Utilizarea specialiştilor în informaţii externe în scopuri care ţineau mai degrabă de propagandă şi de promovarea cultului personalităţii şefului statului român este relevată, printre altele, de sarcina primită de cei a căror acoperire era de ataşaţi de presă în cadrul ambasadelor României de a încerca să vândă unor publicaţii din „lumea liberă” volumele de discursuri ale lui Ceauşescu. Desigur că în Japonia acest demers s-a lovit de un refuz politicos, dar foarte ferm…

Există în paginile cărţii referiri la reţeaua Caraman şi la „defectările” celebre ale lui Pacepa sau Haiducu,  dar cei interesaţi de detalii senzaţionale privind operaţiuni de spionaj trebuie preveniţi că „Good-bye, Dracula!” nu îşi propune să ofere acest gen de informaţii. Meritul major al cărţii este că surprinde caracterul profund opresiv al regimului comunist, manifestat inclusiv faţă de cei înrolaţi în sistem, şi starea de suspiciune generalizată instituită programatic în întreaga societate. Deformarea aberantă a relaţiilor interumane, nesocotirea unor drepturi esenţiale ale omului, dispreţul faţă de adevăr şi faţă de principii morale sau promovarea celor obedienţi în detrimentul celor performanţi  sunt denunţate fără patetism şi cu un excelent simţ al observaţiei sociale.

Oricâte neajunsuri pot fi găsite democraţiei ca regim politic şi capitalismului ca sistem economic, acestea sunt net superioare unui sistem centralizat monopartinic, tocmai pentru că ultimul tinde în mod inevitabil să reprime, mai brutal sau mai subtil, libertatea individuală. Iar fără libertate demnitatea umană este o ficţiune. Cartea lui Traian Nicola – care captivează prin francheţe şi prin abilitatea remarcabilă de a reconstitui dintr-o succesiune de experienţe personale atmosfera întunecată a „epocii de aur” – este o mărturie grăitoare în acest sens.

Publicarea unei versiuni în limba română a acestei cărţi ar fi un demers binevenit, pe care o editură autohtonă ar trebui să şi-l asume, inclusiv din raţiuni comerciale. Dar şi anularea condamnării la moarte a autorului acesteia – pronunţată cu mai bine de trei decenii în urmă pentru vina de a fi trădat un regim dictatorial, lipsit de legitimitate şi, ulterior, condamnat de istorie – este un demers pe care autorităţile statului român, membru al NATO şi al Uniunii Europene,  ar putea să binevoiască a-l iniţia…