Carti Carti pentru copii

„Frumoasa din pădurea adormită” în interpretarea lui Charlotte Gastaut. Un deliciu vizual și tactil

„Frumoasa din pădurea adormită”, de Charlotte Gastaut
După un balet de M. Petipa și P.I. Ceaikovski

Editura Humanitas Junior, București, 2023
Traducere: Iustina Croitoru

A citi povești cu copiii este o activitate pe cât de plăcută, din perspectivă estetică, dar și sănătoasă pentru mințile în dezvoltare ale micilor exploratori. În familia mea se citește mult, iar fiica mea, Mădălina, are deja o bibliotecă impresionantă în care tot adăugăm sau scoatem titluri de cărți.

Basmele au ocupat mai mereu un loc important în ierarhia preferințelor sale, iar la ai săi 3 ani deja știe că o așteaptă o călătorie impresionantă prin lumi magice, alături de personajele sale favorite.

Zilele trecute am primit un colet cu frumuseți de la Humanitas Junior, și ce crezi, drag cititor, m-am pierdut printre propriile mele amintiri. Prima carte pe care am ales-o a fost „Frumoasa din pădurea adormită” de Charlotte Gastaut.

Trebuie să amintim că acest basm este o poveste clasică europeană cu rădăcini adânci în folclorul popular, iar cea mai cunoscută versiune a poveștii a fost scrisă de Charles Perrault în 1697 și a fost ulterior adaptată de frații Grimm în colecția lor de povești populare germane.

Interpretarea semnată de Charlotte Gastaut, o ilustratoare și artistă franceză, a adus o viziune distinctivă și fermecătoare asupra poveștii. Desenele ei adaugă un element de magie și expresie artistică, aducând personajele și peisajele la viață într-un mod unic. În varianta sa, ilustrațiile lui Gastaut pot captura detaliile subtile ale poveștii, adăugând o dimensiune vizuală bogată și punându-și amprenta asupra personajelor și a atmosferei. Este interesant cum arta vizuală poate influența percepția cititorului asupra poveștii și poate oferi o interpretare personală și distinctă a acestui model literar clasic.

De aici aș marca nevoia de o dezbatere asupra necesității ilustratorilor în promovarea lecturilor. Imaginile nu sunt doar simple supliniri estetice, ci pot contura și completa universul creat de autor. Această colaborare între cuvinte și imagini poate să intensifice impactul emoțional al poveștii, exprimând subtilități ale emoțiilor personajelor sau oferind indicii vizuale esențiale pentru înțelegerea subiectului. Astfel, cititorii nu doar înțeleg poveștile, ci le simt și le experimentează mai profund.

Pe lângă asta, ilustrațiile facilitează accesul la povești pentru cititorii de toate vârstele, inclusiv cei mici. Imaginile pot face ca lectura să fie mai accesibilă și mai atractivă pentru copii, contribuind la dezvoltarea lor cognitivă și creativă. În plus, acestea pot servi drept catalizator pentru imaginația cititorilor, oferindu-le un cadru vizual care să stimuleze propriile lor gânduri și vise.

În esență, ilustratorii nu sunt doar ilustratori; sunt povestitori vizuali care completează și îmbogățesc narativul autorului, transformând simpla lectură într-o călătorie captivantă și memorabilă.

Țin să menționez că volumul este realizat în condiții grafice de excepție. Desenele transpuse pe hârtie groasă fac atingerile tactile foarte plăcute, iar fetița mea a savurat din plin fiecare linie. Paginile cu decupaje volumetrice au adăugat întrebări la lista decelușului meu de 3 ani și ne-am lăsat purtate ambele de descoperirea lumii în care prințesa Aurora este salvată de un prinț curajos.

Îndemnul meu e să găsiți cartea și să o savurați, de la mic la mare, mai ales acum, în toiul iernii.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Junior/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Articole similare

Istoria durerilor călătoare. „Simple as Water” (HBO, 2021) – o nouă viziune asupra problemelor refugiaților

Corina Moisei-Dabija

Miturile Nordului. Poveștile lui Odin, Thor și Loki

Jovi Ene

Istoria lui Răzvan, de Horia Corcheș

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult