Două cărți de istorie: Ada-Kaleh și romanul lui George Cornilă

Astăzi vă voi prezenta pe scurt alte două cărți, care ating istoria românilor: o carte-document despre oamenii care au populat exotica insulă Ada-Kaleh, scufundată ca urmare a construcției Hidrocentralei de la Porțile de Fier I, și o ficțiune istorică semnată de George Cornilă, care se concentrează pe destinul dacilor din perioada de după războaiele daco-romane, suprapusă pe tot ceea ce se știe în acest moment despre mitologia antică și a Evului Mediu timpuriu de pe aceste meleaguri.

”Adakale-Li. Patria din buzunarul de la piept”, de Carmen Mihalache și Magda Andreescu

Editura Martor, București, 2013

Am fost întotdeauna fascinat de istoria insulei scufundate de lângă Orșova, considerând că scufundarea acesteia nu a fost decât o altă crimă pe care a săvârșit-o comunismul în perioada postbelică, pe meleagurile noastre. O insulă locuită în majoritate de turci (peste 500 de locuitori la momentul începerii strămutării), cu o suprafață de 890.000 de metri pătrați și care păstra un farmec oriental, susținut de locuitorii și tradițiile lor, de faptul că erau oarecum depărtați de modernizarea excesivă și scutiți de taxele și impozitele statale.

O comunitate închisă, unde foarte puțini se stabileau, dar care își păstra tradițiile și obiceiurile, religia și monotonia vieții de zi cu zi. Aici existau două fabrici, una de tutun și una de confecții, construite de comuniști mai mult pentru a da de lucru majorității locuitorilor, dar unii dintre ei erau ocupați cu ceea ce știau de sute de ani: fabricarea de rahat turcesc sau de dulcețuri de smochine și trandafiri, atragerea turiștilor fascinați de cafeaua turcească la nisip, de bragă sau de frumoasele case tradiționale. Turiștii veneau însă pentru exotism, era o insulă încremenită în timp, iar cetatea construită de habsburgi era tot o atracție a locului, deși începuse degradarea, iar o mare parte din ea era locuită acum de turcii mai săraci.

Multe dintre aceste lucruri le-am aflat citind excepționala carte a Magdei Andreescu și a lui Carmen Mihalache, ”Adakale-Li. Patria din buzunarul de la piept”, în care acestea adună mărturii ale vechilor locuitori ai insulei, strămutați acum, mai mult forțat, prin toate colțurile țării (Drobeta Turnu Severin, Orșova, București sau Constanța) sau prin Turcia. Alături de mărturiile extrem de valoroase (pentru că viața unor oameni este concentrată în jurul locului unde s-au născut sau au copilărit), o întreagă colecție de fotografii aduc din nou la lumină o insulă de vis. Cât de greu a fost pentru acești oameni despărțirea de locul în care și-au trăit o mare parte din viață, cât de greu le este acum să nu aibă unde se întoarce! Faret Ahmet, născut în Ada-Kaleh în 1938, mărturisește:

„Dacă trăia [bunica], poate plângea și ea acum cum îmi vine mie să plâng când mi-aduc aminte de Ada-Kaleh. I se face dor omului de locu’ natal! Și un loc natal ca ăsta, cu cetăți și o insulă pe ape [are lacrimi în glas]… Mulți nu spun, da’ o simt. Eu spun deschis: îmi vine să plâng când mi-aduc aminte. Doru’ de locul natal. E durere mare în sufletu’ omului când și-a pierdut locu’ natal! Eu nu-l mai am! Simt o durere în suflet… Am multe înregistrări cu Ada-Kaleh-ul, punem și vizionăm. Numai eu știu ce e în sufletu’ meu când văd.”

O carte extraordinară, o mărturie vie a unor locuri ce nu mai sunt, pentru că au fost distruse de societatea românească, așa cum multe clădiri sau locuri sunt distruse și acum de nepăsarea autorităților!

”Regele lupilor. Cartea I-Toiagul de stejar”, de George Cornilă

Editura Delfin, București, 2014

Primul roman din seria ”Regele lupilor”, de George Cornilă, este o ficțiune istorică interesantă, care se concentrează pe viața dacilor de după cucerirea romană, o perioadă zbuciumată, dar despre care nu avem prea multe informații istorice, mai degrabă avem multe incertitudini. Desigur, pe acestea se bazează și autorul, atunci când încearcă să reconstruiască viața unor daci de la marginea Imperiului, dintr-un sat tradițional, care se străduie să se obișnuiască cu noii stăpâni, și ei aflați prea departe de locurile de baștină.

Discutând despre lipsa romanelor istorice în România, Ioan T. Morar îmi mărturisea într-un interviu: ”E mai simplu să descrii o relaţie între două lesbiene sau între doi gay, să-ţi tranfigurezi experienţele de sex în căminul studenţesc decît să petreci ore în bibliotecă şi să vezi ce e cu cutare personaj istoric sau de ce s-a petrecut un eveniment sau altul acum o sută, două de ani. În plus, publicul care deschide o carte pentru că are un limbaj licentios e, de presupus, mai mare decît publicul interesat de, să zicem, iubitele unguroaice ale lui Avram Iancu. Mize diferite, cărţi diferite.”

Chiar dacă nu este o capodoperă a genului, consider că ”Regele lupilor” este un roman istoric bine construit: se bazează pe istoria antică a actualei Românii, ceea ce este un plus pentru că oferă informații multe și interesante, personajul principal și acțiunea te prinde, cu atât mai mult cu cât cititorul este pasionat de istorie și mai ales istoria dacilor. De aceea, celelalte volume vor fi citite cu plăcere și vor fi așteptate cu entuziasm. Desigur, sunt și câteva defecte ale cărții despre care trebuie să vorbim: autorul este clar un pasionat de istorie și un cercetător atent al documentelor. Poate de aceea, a avut tendința să exagereze cu referințele istorice, să ne dea amănunte asupra unor zeități, conducători romani sau daci, personalități ale epocii, care nu au nicio legătură cu acțiunea cărții și par doar o manevră de a ne arăta erudiția scriitorului. În altă ordine de idei, chiar dacă este o ficțiune istorică care împletește abil istoria cu magia și obiceiurile magice românești, unele evenimente și părți ale acțiunii devin neverosimile în raport cu ceea ce ne-am fi așteptat (un exemplu: Drigissa a capitulat o luptă importantă extrem de ușor, cu totul altfel față de cum ne fusese descrisă până atunci).

Nu voi spune nimic despre acțiune, dar ea merită urmărită, personajele îți sunt aproape, iar evenimentele se succed rapid întocmai ca într-un basm. De altfel, cartea este completată inspirat de o hartă a locurilor, dar și de ilustrații semnat de Marian Popescu și George Cornilă. Cu micile ei defecte, care pot fi însă doar o impresie subiectivă sau care pot fi îndreptate, aștept și celelalte două volume ale trilogiei.