”În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”, de Radu Paraschivescu
Editura Humanitas, București, 2019
Cel mai recent volum al lui Radu Paraschivescu reunește texte care au apărut de-a lungul ultimului an pe site-ul Digi24.ro, în majoritatea lor, dar și două texte care au apărut în revista New Money. Ultimul text din volum, ”Om și persoană (plângere nepenală”, este, după cum spune autorul, ”expresia nepublicată până acum a unei uriașe deziluzii” și este, probabil, și cel mai personal, pentru că pare expresia unei dezamăgiri totale față de acea persoană nenumită care s-a schimbat și, cu ajutorul ei, s-a schimbat în întregime România.
Volumul este continuarea precedentului, ”Orice om îi este teamă”, apărut anul trecut, iar afirmațiile mele din acea prezentare sunt și rămân valabile. Radu Paraschivescu analizează pertinent și critică tarele unei guvernări PSD care se laudă cu masive creșteri economice, în timp ce, real, stă prost la toate capitolele (inclusiv la cele cu care se laudă), atacă justiția de s-a îngrozit și Europa, dă legi proaste pe care le anulează tot ei prin ordonanțe de urgență etc. Dar acest guvern și acest parlament stau cel mai grav la capitolul gramatică și la asumarea responsabilității. Și aici intervine și Radu Paraschivescu.
”Analfamentarii” (care includ și guvernanții, desigur) sunt luați la puricat prin textele din acest volum și, ”har Domnului” (după cum spune într-o împrejurare Victor Ciorbea, referindu-se la numărul persoanelor cu disabilități), există material în fiecare săptămână. Fie că vorbește despre Viorica Dăncilă, Florin Iordache, Petre Daea sau Șerban Nicolae, lipsa minimelor cunoștințe de gramatică și a culturii generale pare a fi generalizată și, câteodată, chiar molipsitoare. Este nevoie de multă luptă, prin intermediul presei care mai există, a oamenilor de valoare, a viitorilor politicieni tineri, ca această perioadă să fie trecută cu bine, fără pagube majore. Și nu vorbesc despre politică, justiție sau economie, ci despre dictatura agramatismului și a ignoranței în toate materiile. Să nu uităm că au apărut aplicații precum Grapinizer, care ne transformă propriile vorbe din cuvinte inteligibile și formulate corect în limba pe care o știe doar Maria Grapini, europarlamentar din partea actualei puteri.
”Deocamdată, câtă vreme avem mai departe în fruntea țării profitori, manipulatori și oameni certați cu legea, nu suntem superiori. Suntem niște proști cărora a început să le fie lene să-și mai folosească plămânii, gurile și ștampila de vot. Suntem o masă de candizi căreia i se servește o comedie menită să ascundă drama. Cu excepția câtorva tulpini din București și a nucleelor de tipul ”Vă vedem!”, suntem în pierdere de rezistență, tenacitate și solidaritate. Iar asta nu e bine deloc.” (pag. 26)
Viorica Dăncilă este un exemplu clar de astfel de politician, care nu se descurcă nici la limba română, nici la competența în privinața conducerii Guvernului și implicit a statului român. Nu este decât o marionetă, pusă acolo ca să ne distragă de la adevăratele probleme. Nu-i de mirare că Radu Paraschivescu a comparat-o, în poate cel mai atractiv text al volumului, ”La noi, la Bruxelles”, cu Chivu Stoica:;
”Viorica Dăncilă este numele din secolul XXI al lui Chivu Stoica. (…) Oamenii nu au timp să observe cât de mult seamănă premierul de azi cu cel din perioada 1955-1961, când țara se numea Republica Populară Română. Fiecare dintre noi vine la pachet cu sforile prin care poate fi manevrat de păpușar (Liviu Dragnea azi, Gheorghe Gheorghiu-Dej ieri). Fiecare are un devotament orb față de șef și un dispreț mat pentru știința de carte. Fiecare e gata să treacă prin zid sau prin foc dacă i-o cere cel care l-a pus în funcție. Fiecare e certat cu limba română și nu pierde nici o ocazie de-a se face de râs, fără ca asta să-l tulbure în vreun fel. Fiecare e primitiv politic, incult și slab echipat intelectual. Fiecare e incapabil să se exprime fără să se uite pe foaie (lasă că rezultatele nu sunt onorabile nici atunci). Fiecare e un monument de inadecvare.” (pag. 23)
Dincolo de toate textele, care nu se mărginesc în a discuta doar despre putere, dar și despre opoziție și problemele ei, și despre media din România și ceea ce a mai rămas, dacă a mai rămas, din presa adevărată, pentru mine este liniștitor când teoriile, dilemele și gândirea în privința politicii și politicienilor ți-s confirmate de un om precum Radu Paraschivescu. Te simți mai bine în pielea ta când simți, prin confirmare, că nu te înșeli în privința acestei pseudo-guvernări. Deseori ne certăm sau discutăm în contradictoriu cu cei din jurul nostru – părinți, rude, prieteni – despre politica momentului din România și ne întrebăm apoi de unde asemenea diferențe de opinii și dacă propriile idei despre această pseudo-guvernare sunt corecte. Uite că avem confirmarea, de la Radu Paraschivescu, de la Andrei Pleșu sau Gabriel Liiceanu, de la Radu Vancu sau Mircea Cărtărescu, că gândim corect, că nu ne înșelăm în ideile și impresiile noastre.
”În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)” este o nouă carte care va sta mărturie despre lumea pe care am trăit-o în acești ani, o modalitate în care privim realitatea prin intermediul vorbei iscusite și a hazului de necaz. În cele din urmă, doar astea ne vor rămâne, poate.
