„De vorbă cu criminalii în serie. Cei mai diabolici oameni din lume își spun povestea”, de Christopher Berry-Dee
Editura Litera, București, 2021
Traducere din limba engleză: Aloma Ciomâzgă-Mărgărit
”Cine luptă cu monștrii să ia aminte să nu devină el însuși un monstru. Iar când privești într-un abis, abisul privește la rândul lui în tine” (Friedrich Nietzsche)
Interesată de când mă știu de literatura, filmul și teatrul thriller/policier/serial killers – ficțiuni, am ajuns la realitățile care au inspirat/alimentat de multe ori realizarea acestora. Cărți și filme documentare.
Una dintre aceste cărți – doar una vă amintesc – este ”Enciclopedia criminalilor în serie”, scrisă de Brian Lane și Wilfred Gregg în 1992 și apărută în limba română în anul 1996 la RAO International Publishing Company. Despre care Los Angeles Time spune: ”Excelent documentată, Enciclopedia criminalilor în serie furnizează o perspectivă istorică asupra celei mai tulburătoare deformări comportamentale: crima în serie”, iar San Francisco Chronicle spune: ”O carte care ar trebui să stea la vedere pe biroul tuturor oamenilor legii, medicilor și psihologiclor de pe glob”.
Cuvinte potrivite și pentru volumul de față semnat de Christopher Berry-Dee.
Mi-am pus întrebarea: cine este autorul, de ce s-a îndreptat către un astfel de subiect și în cel fel l-a abordat și cum a simțit asupra sa încărcătura psiho-emoțională a acestei întreprinderi după ce i-a cunoscut personal pe abominabili, , cum le-a cîștigat încrederea și acordul să se dezvăluie în fața sa, cum a relaționat cu ei, cum a vorbit cu ei în mediul instituțional corecțional, cum a intrat în universul lor mintal hidos răsfrânt în convorbiri față în față sau în slove așternute în scrisori. Poate au fost ultimele cuvinte ale unora dintre cei mai nemiloși criminali din lume. Pentru ca noi, ceilalți, să înțelegem pericolul neînțeles, să încercăm să ne apărăm, să vărsăm o lacrimă pentru victimele acestora, dar și pentru ei – criminali-victime care ar fi putut să fie oameni în alte condiții date.
Am aflat că este expert în materie, cu peste douăzeci și cinci de ani experiență, că ”s-a născut in Winchester, Hampshire, că este fondatorul și fostul director al Institutului de cercetări criminologice (CRI) și fost editor și redactor-șef al The Criminologist, un jurnal foarte respectat pe probleme legate de toate aspectele criminologiei din aplicarea legii la psihologia criminalistică. (…) Printre cărțile sale recente, Talking With Psychopaths and Savages , cel mai bine vândut titlu al crimei adevărate din Marea Britanie din 2017 și Talking With Female Serial Killers. (…) A intervievat și a interogat peste treizeci dintre cei mai cunoscuți ucigași din lume – în serie, în masă și o singură dată. El a asistat, de asemenea, în investigații penale în Rusia și Statele Unite”.
Și trage și el – ca și multe alte personalități ale lumii – un semnal îngrijorător privind rețelelor sociale, care au devenit în zilele noastre un furnizor periculos de potențiale victime ale criminalității.
De la minunatele cuvinte ale lui Satin: ”Omul! Ce mândru sună acest cuvînt!” (Maxim Gorki – Azilul de noapte), la omul-monstru-diavol întâlnit replică după replică în paginile atât de amarnice ale acestui volum. Câtă putere psihică trebuie să aibă intervievatorul/scriitorul unei acest gen de carte-document?
Și iată răspunsul lui Christopher Berry-Dee, care ne spune: ”În fiecare caz în parte prefer să aprofundez, să cheltuiesc enorm de mult timp pentru a afla calitățile unice ale fiecărui individ, decât să îi depersonalizez cu generalități pe baza fărădelegilor lor. În timp ce încerc să empatizez cu subiectul documentării mele, am întotdeauna grijă să nu-l compătimesc până într-acolo încât drama lui să ajungă să se joace în mintea mea. Este un exercițiu continuu de echilibru între identificare și analiză. Pentru a afla ceva de la o persoana trebuie să te pui în locul ei, să-i urmărești șirul gândurilor și să-i simți emoțiile; dar, în timp ce-i urmărești gândirea adeseori disfuncțională a subiectului tău, cel puțin în anumite limite, nu devii niciodată ca el. Rămâi tu insuți. Te poți apropia o vreme, destul de mult încât să îți faci o părere despre aceste idei și sentimente adesea străine, dar trebuie să te retragi întotdeauna pentru a-ți restabili integritatea prorpiilor granițe morale și mentale”.
Față în față cu diavolii, dar diavolii aceștia sunt Oameni – aparent oameni – sunt structuri umane profund parazitate de afecțiuni grave: psihice, psihiatrice, fizice, agravate de agresări și abuzuri sexuale. Semnele sunt timpurii. Diabolici, alunecoși, total amorali, deghizați în oameni, parțial sau total iresponsabili. ”Conform FBI, 70% dintre criminalii în serie au trecut printr-o traumă la un moment dat în copilărie.”
Autorul citează chiar un fragment edificator aparținând dr. R. Joseph – psihoterapeut, neuropsiholog și neurolog – ca moto al unuia dintre capitolele volumului său: ”La fel cum pomul viu își păstrează miezul de la început, în miezul fiecăruia dintre noi este Copilul care am fost odată. Acest Copil constituie fundația a ceea ce am devenit, a ceea ce suntem și ceea ce vom fi”.
Unii dintre ei acești diavoli au fost supuși bullyngului în anii școlii, abuzurilor în familie și mai apoi în societate – ajungând la o formă de Dissociative Identity Disorder (DID) – ”afișând două seturi complet diferite de atitudini și de emoții” – alții au dezvoltat personalități schizoide, alții au posedat serioase abilități manipulatorii-psihologice în a-și căuta și atrage victimele în lațurile atent elaborate. Alții au avut probleme acute fiziologice – un satiriazism dublat de un sadism sexual incontrolabil, plus o personalitate antisocială – toate acestea lucrând sub senzațiile unui ”hipotalamus care declașează adesea reflexiv și fără grija sau înțelegerea consecințelor”. Victimele lor au fost cu precădere femei. Cauza? Dorința și impulsul de a se răzbuna pe femei. Unul dintre personajele sinistre ale acestei galerii declară chiar: ” Când omori o femeie e ca și când ai omorî o găină. Amândouă cârâie”.
Uneori întâlnim o reală și ciudată construcție afectiv-psihologică între călăi și victime! Curat ”Sindromul Stockholm”!
Indivizi complet amorali, dezumanizați, lipsiți total de milă, empatie, teamă, credință … căci ce altceva se poate spune despre un criminal care declară despre victima sa și faptele sale: ”Era nevastă-mea de drept și am crezut că se întâlnea cu un negru, așa că am oprit-o pe stradă… Am dat-o cu capul de un stâlp și am ținut-o cu fața într-un canal de scurgere până a murit. Apoi am încercat s-o dau la porci, s-o mănânce.”
Un alt criminal, care și-a strangulat și violat una dintre victime după ce a murit, declară ”Am fost surprins, știi? A fost un sentiment mișto, dar nu cel mai bun”. Drept care și-a repetat experiența, pentru a căuta acel ”cel mai bun”.
Iar altul, pe parcursul interviului, spune: ”Știi că mă numesc criminal în serie? Păi am omorât doar opt femei. Mare lucru! Sunt mult mai mulți tipi cu care te-ai putea întâlni și care au omorât cu câteva zeci mai multe decât mine. Iar în contextul acesta, eu sunt chiar un tip de treabă. Pe bune, sunt un tip foarte de treabă”.
Unii dintre acești criminali sunt beneficiarii unei educații superioare, au unii o inteligență sclipitoare, ”după aparențe (…) este băiatul din vecini; genul cu care un tată ar fi de acord să se întâlnească fiica sa”… aparențe înșelătoare… atât de înșelătoare încât palmaresul lor este uriaș la scara societăților moderne- contemporane.
Unde este vina societății? Neglijența sistemelor sociale, birocrația lor, o democrație adeseori coruptă de interese politice, printre care eliberările timpurii (dat fiind faptul că penitenciarele sunt supraaglomerate), acestea însă fără convingerea privind recunoașterea și asumarea faptelor, dar și recuperarea psihică și morală, urmate de un sistem corect si asumat de către personal specializat privind comportamentul în libertate. În acest fel sunt liberi pe străzi mulți-mulți criminali. Lipsa fondurilor financiare consistente pentru asigurarea unui sistem polițienesc amplu de cercetare și identificare a criminalilor, cu concursul științelor de vârf în domeniu – precum genetica, psihologia, psihiatria și instrumentele de lucru ale acestora. Poate și slăbiciunea sistemului de cooperare internațională, ținând seama de faptul că unii criminali în serie au fost ”cuprinși de o demență a crimelor în jurul lumii”, operând de-a lungul și de-a latul mapamondului, luând la rând Olanda, Belgia, Spania, Mexic, Columbia Britanică, Singapore, Thailanda…
Unul dintre acești abominabili criminali purta chiar numele ”Shawcross” – culmea – tradus aproximativ ”credința în cruce”.
Dintre cei zece criminali în serie prezentați în acest volum, două sunt femei și dintre ele, numai una a fost executată, împărțind Coridorul Morții până în acel moment cu alte cinci nume cunoscute de criminale în serie. Cea de-a doua criminală prezentată în volum, a obținut o sentință pe viată.
Aileen Carol Wuornos, care și-a sfârșit viața prin injecție letală în 9 octombrie 2002, în Închisoarea de Stat Florida, a avut o viață ”amestec de alcool și singurătate”, abandonată la șase ani de mama sa, apoi ”umilită, abuzată sexual, bătută, respinsă, iar lumea ei s-a umplut de durere, furie și dpendență de alcool (…) care a fost picătura care a umplu paharul și de ce s-a transformat Lee într-o criminală în serie (…) un autostopist prădător care vânează pe autostradă și în fața căruia nimeni nu este în siguranță (…) să o iei pe Lee Wuornos la autostop, să-i cumperi câteva băuturi ieftine, să ieși de pe autostradă și să-i vorbești de sus, acesta chiar era un cocktail criminal!”
Lumea noastră, societatea, este un organism viu. Și ca orice organism, unele componente pot fi defecte sau se pot îmbolnăvi. Și acestea trebuie izolate, vindecate sau extirpate, ca alternativă- pentru a nu prejudicia întregul.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Elefant.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Litera.ro, Paul Messer Photography, Ebay.com)
