”Maldororiana”, de Ana Ionesei
Editura Adenium, Colecția Punct.ro, Iași, 2013, 72 p.
Un volum de debut excelent prin contextele culturale pe care autoarea le țese cu răbdare de-a lungul volumului; aproape fiecare poem conține un pretext, care este și motorul poemului: aici Kafka, dincolo Dostoievski sau Proust, la care se adaugă și stimulente „nontextuale”, cum ar fi numele regizorului Ingmar Bergman ori ceva rock cu Sisters of Mercy. Totul, într-un titlu-cult pentru suprarealismul d’antan: Maldororiana, similiepopee creată de la numele lui Maldoror, teribilul erou al contelui de Lautréamont, de la jumătatea veacului XIX.
Ceea ce este atuul volumului poate deveni și feblețea (slăbiciunea) sa: poezia, fie ea și atroce sau imposibil de ignorat, nu există decât printr-un context, drum cultural, încadrând poemele în specia generoasă a limerickului, ce oferă mereu o poantă; astfel se întâmplă, de pildă, în Fost-a Dostoievski pe fosta Dostoievski (ce oraș are o asemenea stradă în România? – Clujul), unde i se schimbă, de fapt numele, în plata, pentru poetă, General Traian Moșoiu. Și adio Nastasia Filippovna sau prințe Mîșkin, totul se retrage. Sau în Sonata baronului de Charlus pentru cârlionții lui Morel, unde sau nobilul proustian, sau celălalt personaj, poate fi un alter-ego. Nu toate poemele sunt însă livrești la acest mod; întâlnirea, de pildă, cu Vecinul Cu Un Cercel-Candelabru, Sufletul cu ochii scoși, chiar și Poveste exprimă o lume în genere liberă de tirania literei, a pretextului, iar echilibrarea celor două dimensiuni ale poeziei Anei Ionesei poate fi preocuparea ei cea mai importantă în viitor.
Punctul de vedere tranșant prin care se exprimă autoarea, din prima pagină a volumului, este o critică intelectualizantă la adresa poeziei și poeților noștri de azi:
Tineri poeți suferinzi de versificarea tuturor mizeriilor,
alergici la aer curat și conexiune slabă a internetului,
bieți orfei anesteziați, chimicale academice
care vă amăgiți că ați călca pe urmele lui Ovidiu,
vai de metamorfozele voastre!
Un text polemic, la adresa generației care și-a făcut un crez din mizerabilism, din realitatea prea simplă, un text îndrăzneț, ce arată puterea autoarei; de ce scrie? o spune într-o parodie a prezentărilor de autor, pe pagina de gardă: „Subsemnata, Ionesei Gh. Ana (…) Menționez că datoria mea de onoare ca cetățean este aceea de a distila poezia aferentă din porțiunea temporală care-mi revine din prozaismul universal”. O parodie și, în același timp, o asumare dramatică a talantului pe care îl poartă cu mândrie.
